Unde fugi tu, iubire, când eu te caut ? Unde dispari când am nevoie de tine ? Unde te duci , când doar pe tine te-aş vrea?
13.12.2012
Iarna asta cred că am nevoie de cineva care să-mi încălzească sufletul puţin, că nu vreau să răcească.
luni, 3 decembrie 2012
Mama :)
”Mama„
Când auziţi acest cuvânt, care-i primul lucru la care vă gândiţi ? Sau primul sentiment care vă inundă sufletul?
Eu mă gândesc la grija ei nesfârşită pentru mine, la iubirea necondiţionată pe care mi-o acordă zi de zi, la lucrurile şi sacrificile pe care le face ca eu să fiu fericită, la zâmbetele ei...Mă gândesc la ce m-aş face fără ea,şi uneori mă întreb „aş rezista fără să-i aud glasul o zi ? dar fără să o văd ? aş putea să traiesc cu gândul că ea...nu e ? ”
Nu. Un „nu” mai sigur ca oricând. Şi ştiţi de ce ?
Pentru că atunci când vine vorba de mama mea, nu există verbul „a crede” ; nu există neîncredere sau îndoială; există doar vorbe pline de siguranţă, doar gândul că ea e „mama” şi femeia aceasta n-ar fi niciodată în stare să mă rănească, sau să mă părăsească.
Ştiu, există certuri. Contraziceri urâte, momente când tot ce vă doriţi e ca ea să nu existe. Dar trecem peste ele,uităm această dorintă absolut tâmpită şi ne confruntăm, fără să vrem, bucuroşi cu realitatea. Şi peste ce dăm ? Peste o femeie blândă, cu chipul fără riduri şi cu-n zâmbet plin de căldură ;alături de-o privire iubitoare, autoritară uneori; însă mereu cu „acel ceva” bun, acel lucru pe care îl are mami...Dăm peste o doamnă modestă, întotdeauna având cu ea un sfat şi-o vorbă care să ne aline când suntem supăraţi.
Şi descoperim, involuntar, că o iubim în fiecare moment al zilei, că avem nevoie de ea aproape în orice minut,că toate par mai grele fără prezenţa mamei...
Cu alte cuvinte, nu ne îngăduim s-o pierdem. Nu vrem să o lăsam să plece nicăieri, căci ea face parte din noi, mama ne-a făcut să fim cine suntem acum.
Ceea ce voiam să vă zic e ....nu ştiu, preţuiţi-vă părinţii. Bucuraţi-vă că îi aveţi sănătoşi lângă voi, şi încercaţi să le aduceţi un motiv de bucurie. :)
P.S. Nu mi-e ruşine s-o recunosc că o iubesc pe mama !
Secrete
Iubirea mea pentru tine-i nemăringintă, ştiai ?
De parcă, în fiecare zi, aş fi în stare să te iubesc mai mult şi mai mult şi mai mult; fără să mă satur de tot ceea ce însemni tu. Şi nu ştiu cum, dar mereu găsesc motive să zâmbesc din cauza ta. Şi când ne certăm, mă fac pe mine vinovată de toate şi pe tine te exclud, căci în loc să te pierd, parcă prefer să te iert. Să trec cu vederea greşelile, să te păstrez...
Ştiai că atunci când mă priveşti, o mie de fiori îmi cutremură trupul ?
De fapt, atunci când îţi arunci ochii ciocolatii şi blânzi-nspre mine, simt cum mă dezbraci de tot stresul, de toţii nervi adunaţi în timpul zilei, cum îmi dezgoleşti sufletul, cum scoţi tot ce-i mai bun din el şi te bucuri că eu sunt fericită. Şi-mi zici mereu, şoptind suav , moale „dacă tu eşti fericită, şi eu sunt” ; şi în momentele alea privirea şi vorbele tale îmi dau aripi, mă înalţă la ceruri...
Sau, ştiai, că tu mă-nveţi cum să zâmbesc ?
Poate nu, sau poate erai sigur de lucrul ăsta, dar mereu când te văd, când te simt, când te aud; zâmbesc. Aşa, incontrolabil. Gesturile tale mă fac să vreau să fi al meu la nesfârşit, mă fac să-mi doresc să stau mereu în preajma ta, să te privesc ca un copil, să-nvăţ de la tine lucruri pe care probabil că nu le ştiam aşa de bine. Cum ar fi, să fiu fericită o zi întreagă...Sau să fiu eu, fără să-mi pese de altceva.
Cu alte cuvinte, te iubesc .
De parcă, în fiecare zi, aş fi în stare să te iubesc mai mult şi mai mult şi mai mult; fără să mă satur de tot ceea ce însemni tu. Şi nu ştiu cum, dar mereu găsesc motive să zâmbesc din cauza ta. Şi când ne certăm, mă fac pe mine vinovată de toate şi pe tine te exclud, căci în loc să te pierd, parcă prefer să te iert. Să trec cu vederea greşelile, să te păstrez...
Ştiai că atunci când mă priveşti, o mie de fiori îmi cutremură trupul ?
De fapt, atunci când îţi arunci ochii ciocolatii şi blânzi-nspre mine, simt cum mă dezbraci de tot stresul, de toţii nervi adunaţi în timpul zilei, cum îmi dezgoleşti sufletul, cum scoţi tot ce-i mai bun din el şi te bucuri că eu sunt fericită. Şi-mi zici mereu, şoptind suav , moale „dacă tu eşti fericită, şi eu sunt” ; şi în momentele alea privirea şi vorbele tale îmi dau aripi, mă înalţă la ceruri...
Sau, ştiai, că tu mă-nveţi cum să zâmbesc ?
Poate nu, sau poate erai sigur de lucrul ăsta, dar mereu când te văd, când te simt, când te aud; zâmbesc. Aşa, incontrolabil. Gesturile tale mă fac să vreau să fi al meu la nesfârşit, mă fac să-mi doresc să stau mereu în preajma ta, să te privesc ca un copil, să-nvăţ de la tine lucruri pe care probabil că nu le ştiam aşa de bine. Cum ar fi, să fiu fericită o zi întreagă...Sau să fiu eu, fără să-mi pese de altceva.
Cu alte cuvinte, te iubesc .
