Cred ca cel mai
dureros moment al revederii noastre a fost cand mi-ai zambit. Ochii tai au
capatat o sclipire usoara, parca-ti aduceai aminte de ce fusesem noi o data, si
in sufletul tau te-ai bucurat sa vezi ca nici eu nu m-am schimbat prea mult,
ramasesem aceeasi copila naiva visand la iubire eterna. Alunita de pe buza a
ramas intacta, neatinsa si desi sunt constienta ca multe buze au atins dragul
nostru secret, prefer sa ma gandesc ca din momentul in care eu nu am mai fost
in viata ta, nimeni nu a aflat de ea. Buzele tale au ramas in acel suras usor
chiar si atunci cand ti-ai mutat
privirea spre noua ta „captura” , desi
mi-am dat seama ca gandul tau inca era la mine. Si am realizat, cu melancolie
si bucurie in acelasi timp, ca nu m-ai uitat. Ca desii ani au trecut peste noi
nemilosi si inimile noastre s-au rostogolit in incercari idioate de-a mai simti
aceea iubire libera, adolescentina, si-au esuat lamentabil,ramanand cu ideea ca
poate asa a fost sa fie, poate de fapt ne este menit sa ne cautam perechea o
viata intreaga; undeva in coltul sufletelor insetate de iubire, noi, unul
pentru altul,am ramas o amintire dulce-amaruie,un „trofeu” al razboiului cu
dragostea. O data am invins, si o data am iubit cu adevarat.
Am continuat sa
te urmaresc cu privirea, simtind cum totul in jurul meu se topise si erai doar
tu. Oare te-a mai iubit cineva asa cum am facut-o eu? Oare, ea rade la fel de
galagios si amuzant la glumele tale fara sens? Isi da ea oare seama cand esti
trist, sau suparat doar din ochii parasiti? Stiam prea bine ca nu te pot
intreba asa ceva, aceste intrebari au ramas si vor ramane pe veci fara raspuns,
dar inca sunt curioasa cand ma gandesc la tine...si ea. Imi e greu sa accept ca
imbratisezi pe altcineva, ca ei ii spui „buna dimineata” cand de fapt e
dupa-amiaza, dar stiu prea bine, asa cum stii si tu, ca timpul care-a trecut nu
poate fi adus inapoi.
Te-ai apropiat de
mine si tot ce puteam vedea era zambetul tau, mi se rupea sufletul in bucatele
cand te vedeam asa, chipul tau parea luminat de revederea mea si aveai aceea
scanteiere sincera in ochii caprui ciocolatii, impaiajenati de o pereche de
gene lungi. Oh, nu te schimbasei deloc...
- - Ce,
nu ma mai recunosti ? Te-am auzit clar, vocea ta spargand in mii si mii de
cioburi linistea din mintea mea, rascolindu-ma prin tot corpul si parca mi-am
simtit inima zvacnind, si ea o data cu mine isi adusese aminte de glasul tau
gros, care imi facuse de atatea ori sufletul sa tresara. Chiar si asa, am ramas blocata, incapabila sa
leg doua cuvinte, sa-ti raspund... Te priveam cu buzele intre deschise,
asteptand ca o tampita ca un cuvant sa iasa, sa-ti spun ca „vorbesti cu o
straina” , dar nu puteam. Imi era pur si
simplu imposibil sa te ranesc, sau sa te fac sa te simti prost dupa atata timp.
- - Ce?
Ah, ba da! Cum sa nu stiu cine esti? Esti...tu, ”prietenasu’ „ meu, am glumit
cu vocea tremurand si tu ai ras, acel ras cristalin, pe care-l auzeam mereu
cand faceam cate o boacana si tu erai de fata.
- - Pai
si , nu ma imbratisezi?!
Am ramas muta. Am inghetat, te-am privit cu ochii mari si plini de dorinta
si tu m-ai luat in brate, strans, inconjurandu-ma cu mainile tale lungi si
strangandu-ma delicat, sa nu cumva sa ma spargi, de parca as fi fost fragila.
Ti-am strans tricoul in pumni si mi-am asezat instinctiv chipul pe umarul tau,
simtindu-ti imediat parfumul puternic, barbatesc si inima batand cu putere.
Mereu am crezut ca inimile bat in acelasi timp, si de asta le simteam mereu
cand ne imbratisam, de parca impreuna ar fi incercat sa faca un cantec de care nici ele habar n-aveau, dar care suna
perfect cand se armonizau.
Cu alte cuvinte, revederea ta pentru mine a fost atat moment de fericire,
cat si de tristete. Am plans dupa ce ai plecat, pentru ca mi-am adus aminte de
„noi” , de tot ce-am sperat sa fim si nu am ajuns, pentru ca langa tine acum se
afla o alta si mi-as fi dorit, ca dupa atatia ani, sa te tin eu de mana... Dar
cred ca asta a fost, nu ? Cred, cu tarie, ca dragostea pura, sincera,
se simte doar o data in viata si daca o pierzi, indiferent care-i motivul, cu
grei o mai regasesti. Si desi in
sufletele noastre am ramas neatinsi, neraniti, stiu ca n-o sa mai putem fi
vreodata impreuna. Poate, cine stie, ca
intr-o zi ne vom reintalni ca in ziua aceea insorita, si vom vorbi mai mult
decat data trecuta. Vom depana amintiri si vom rade de prostiile facute... Si
tu-mi vei spune, pe tonul tau plin de iubire si grija, ca ti-a fost dor de
mine. Ca ti-am lipsit, ca inca ma iubesti... E un vis frumos, nu ?
Dar, in schimb, am fost fericita ca te-am vazut pe
tine fericit. Ca ochii si buzele ti-au ramas la fel, ca inima ta inca stie sa
faca un duet perfect cu a mea. Ca desii timpul a trecut, pentru tine am ramas
aceeasi copila si sufletul tau inca
zambeste la amintirea mea. 
