Romantică

Nu pot să rămân fără suflet. Nu pot să port pică şi sa urasc, nu pot si nu vreau sa nu dau un sens frumos lucrurilor.
Visez cu ochii deschisi la lume mai buna si in loc sa calc in picioare durerea, eu ii pun coronită de flori.
Sunt incapatanata si orgolioasa si in acelasi timp, tot eu las capul jos si accept.
Multi ma cred proasta si naiva pentru ca nu ma impun.
Eu ma cred buna.
Ma cred blanda si iubitoare, neinteleasa de multe ori.
Ma cred un copil matur, ce refuza sa vada lumea cu ochi rai. Am nevoie sa ofer si sa primesc afectiune, sa zambesc, sa lupt pentru cauze imposibile.
Am asa zis "prostul" obicei de a'i face pe ceilalti fericiti, incat uit de multe ori de mine.
Dar nu imi pasa. Fericirea mea e fericirea celor de langa mine.
Sunt o romantica incurabila si nu genul acela cu clisee, trandafiri si scrisori vechi uitate.
Sunt persoana care crede ca visele pot deveni realitate, care crede ca magia ne-o facem singuri si ca momentul special e facut alaturi de cei dragi.
Care pune poate prea mult suflet atunci cand nu trebuie, dar nu regreta nimic niciodata.
Care iubeste pana si floarea ofilita,caci a avut timpul ei cand a fost frumoasa. Si cine spune ca o floare ofilita e mai urata decat una inflorita ?

Damien Rice şi ploaie

Plouă tare
Plouă pentru ei
Şi pentru noi
Tu
Iubeai toamna
Eu te iubeam
Pe tine
E sfârşit
De început
Şi început
De sfârşit
E adio
şi salut
Un zâmbet amar
Şi un tatuaj şters
Ți-ai terminat țigara?
Cafeaua s-a răcit
Ai grijă de tine

Fragment de basm

       A fost o data, poate in trecut sau chiar in prezentul nostru, un taram fermecat. Un loc magic, o lume total diferita de cea a oamenilor obisnuiti. Un loc unde visele deveneau realitate si porcii zburau. Unde melcii erau negustori, iar albinele chiar aveau propriile farbici de miere. Unde piticii ingrijau unicornii si acestia ofereau curcubeul pe cer in fiecare zi, unde Zana Maseluta era dentista iar Mos Ene chiar adormea pe toata lumea. Unde basmul devenea real daca tu chiar credeai in el.
       Acest taram purta numele "Taramul verde al celor 7 Pitici" iar populatia era denumita "Darieni" , pentru ca se zvonea ca in fiecare dintre ei exista un dar si la o anumita varsta, propria lor magie ar fi fost descoperita.
       Acest mic univers era diferit fata de celelalte. Nimeni nu ii conducea, pentru ca exista armonie si intelegere si toti locuitorii nu puteau percepe sensul raului. Dar exista, totusi, un pui de om pe nume Daria. Specia puilor de oameni era foarte rara, caci exista o legenda a unui loc numit "Pamant" ; plin de haos, ura, agitatie. Oamenii se omorau intre ei si uitau sa mai zambeasca, uitau sa mai fie fericiti. Legenda spunea ca puii de om ajungeau in Taramul Verde cu ajutorul viselor si a prietenilor imaginari, care in realitate erau Zanele Pamantului. Aceste creaturi aduceau anotimpurile, cresteau recoltele, faceau apele sa curga; dar in lupta cu omenirea, puterile lor scadeau pe zi ce trece, oamenii distrugand munca depusa de ele. 

Astfel, intr-o noapte racoroasa de mai, Daria a vizitat pentru prima data Taramul. A stiut imediat ce talpile micute si goale au atins iarba moale ca lucrurile se vor schimba. Ca venirea ei va aduce zambete pe chipurile piticilor, ca Mos Ene nu o sa-i poata adormi sufletul agitat si curios, si ca Zana Maseluta va avea de lucru cand primii dintisori aveau sa-si faca aparitia.

Dar pentru moment, Daria trebuia sa se trezeasca si sa faca schimbari pe Pamant. 

Cuvinte

Probabil cine a spus ca niste cuvinte dor mai tare decat o palma a primit un pumm de litere si semne de punctuatie atat de dureros,incat sufletul i s-a innecat in forma firava a acestora.
                    Un sfat:
Sa nu va indragostiti niciodata de o vorba buna, caci aceasta este fara dar si poate, arma suprema. Nici o arma sau bomba nucleara nu poate rani sufletul mai rau si nu poate aduce moartea unui om mai repede. Moartea nu inseamna doar oprirea respiratiei. Inseamna sa incetezi sa mai traiesti.
Si da; un cuvant potrivit iti poate lua respiratia.
Toata viata asteptam sa auzim ceva care sa ne schimbe, sa ne faca macar o data sufletul sa trasara.
Sfaturile cele mai bune sunt date de cei deja trecuti prin experienta, si pot spune ca m'am indragostit de felul in care tu spuneai minciuni. De fapt, spuneai cele mai frumoase minciuni si le faceai sa para un adevar crunt. Le-am crezut cu toata fiinta mea, si am uitat ca vorbele sunt spuse de oameni, si cine a inceput razboaiele? Oamenii. Cum? Prin cuvinte.
Ce-ti trebuie ca sa influentezi o mie de suflete fara speranta? Un glas ferm si cuvintele potrivite.
Aceeasi carte ai jucat-o si tu, dar razboiul tau a fost dus cu mine.
Constienta de lupta deja pierduta, am preferat sa te ascult si sa privesc fiecare litera rostoglindu-se cu ajutorul glasului tau, luand forma unor cuvinte soptite. Le simteam cum se asezau in sufletul meu, cum mi se leganau in piele si cum incercau sa se amestece printre gandurile mele, parca incercand sa le ia locul. Si au reusit.
Aceasta a fost prima ta miscare si inca am in minte chipul si zambetul tau, vocea ta rasuna in mine ca un ecou si parca sangele-mi curge prin vene dupa sunetul acesteia.
Am pierdut razboiul. M-ai invins, cu vorbe. Prin cuvinte, prin singurul meu sprijin, mi-ai cunoscut slabiciunea si te-ai folosit lacom de ea.
Sper ca nu spui aceleasi minciuni si altora, sper ca macar, cuvintele au ramas ale mele.

Nimic

-imi pare rau
Sunt un nimic. Un nimeni. Sunt o pata stearsa de culoare, un efemer. Un suflu inghetat;o soapta prea repede uitata.
Un suflet de nimic si al nimanui, un calator al carui drum a disparut,a carui cale a pierdut-o. Sunt un gand pe fuga; o privire piezisa. Un zambet amar, o bautura ieftina dintr'un bar vechi.
Sunt si nu sunt,am fost si nu voi fi, sau o sa fiu ?
Sa nu ma lasi sa simt caci sentimentele se pierd in intuneric, si eu asta poate reprezint. Poate inseamna siguranta ? Si siguranta ce-i cand sufletul mi-i amagit?
Sa nu ma iubesti, caci a iubi inseamna durere si nici nu ma ura; caci poate; o incertitudine sigura, voi insemna pentru tine sau pentru voi acel lichior dulce furat din dulapul mamei.
Adica nimic.
Caci asta reprezint,si asta sunt, un nimeni al carui suflet efemer s'a amagit in siguranta unui "poate".

Chestie

Noi
Am luat o scara
Si am urcat-o impreuna
Tu o treapta, eu alta
Pana...
Ne'am impotmplit
Unul trebuia
Sa vina
Dupa celalalt
"Cum facem?"-ne'am intrebat
"Impreuna,mereu"
Am urcat
Sus
Pana la
Cer
De la
Pamant
Noi
Ne iubim

adolescență ?!

Să fi adolescent e naşpa. E nasol. Nu e nimic frumos. E nebunie. E un haos total.
Bine, hai sa nu dramatizez atâta si sa ajung "emo" şi nemulțumita de nimic. Mai tânăr ca in adolescență nu vei fii niciodată, momente mai fun, fericirea aia specifică sau aleegeri mai proaste nu vei mai trăi niciodata.
Dacă ai noroc să'ti intalnesti sufletul pereche, atunci bravo vouă băi ! Nu o sa mai simti nicicand iubirea asta puerila, aiurita de la 16-17-18 ani. Savurează momentele astea groaznice, că merită.

Din pacate, fac parte din generatia nemultumitilor, tristilor, suferinzilor după Iphone, mult prea maturi si in cautarea a ceva ce nu poate fi gasit, a "revolutionarilor".
Sunt mandra si in acelasi timp, dezamagita ca ma numar printre marea asta de oameni pierduți.
Azi nu ne mai judecam după carte, ci după tumblr şi like-uri. Ultimu' local unde-ai umblat e baza.
Ai 10 la scoala? Tocilarule.
Ai 4? Prost!
Hah, 8 ? Mediocru!
Azi deja mai poti fi noncomformist, nimic nu mai e ciudat sau original, caci pana si 'originalul' a ajuns sa fie copiat.
Stiti ce-i generatia mea? O mare turmă de wannabe-uri!
Spunem că ne controlează mass-media doar ca să ne scuzam ca suntem penibili. O fi si asta adevărat, dar sunt destul de sigură ca poti decide singur in privinta culturii care o ai.
Si judecam. Oh, suntem atat de "hateri", de barfitori! Avem asa o placere diabolica, sadica poate sa-i ranim pe cei din jur, sa comentam cat mai mult, sa jignim cat mai dureros.
Nu ne ajung banii niciodata, nici hainele, nici telefoanele, nici timpul nu ne mai ajunge. Pâna si pe ăsta l-am pierdut in goana noastra spre maturizare; alergam de parca am fii la maraton spre... ce ?
Pierdem imagini si momente esentiale care poate, ne-ar forma ca adulti mai buni si totusi nu ne pasa de nimic.
In adolescenta ne credem invincibili. Nemuritori. Nimeni si nimic nu ne poate rani, orice facem e infinit. Suntem puternici! Suntem "maturi" si noi le stim pe toate!
Si stiti ce'i si mai nasol?
Ca e de fapt invers. Suntem sensibili, rasfatati, incapatanati, unii dintre noi fac pe martiri si ceilalti sunt soldati neinfricati in lupta asta cu adolescenta, cu hormonii.

Cum va ziceam, e haos. Da' stiti ce conteaza cu adevarat ? Faceti macar un haos fain, să merite să vi-l amintiti mai tarziu!

P.s. pastrati'va familia aproape, orice ar fii! :) si 'sufletul pereche', pretuiti-l !
P.p.s am fost ironica in unele parti,nu ma luati in nume de rau.

Cu drag, aproape 17 ani Miru.

O, mamă, mamă...

"O mamă, tu, mamă...!"
Dacă nu tu, cine altcineva, măi... mamă?!

Eşti jurnalul meu
Mă ştii din moleculă-n
Suflet
Şi invers
În tine stau scrise
Poeme lungi, monologuri
Fericite, efemere, tristeți
Cum n-a mai zărit lumea-ntreagă
Şi toate ale mele
Cui scriu mai bine, mai frumos, dacă
Nu ție ?
Pentru cine, şi de ce
Dacă nu pentru tine ?
Oh, mamă !
Mulțumesc, căci m'ai crescut
În cele mai bune valori
Şi poate nu ştiu totul
Şi poate nu am ajuns
Copil model
Dar urc pe scări abrupte,
încercând să ajung
La tine, la mama.
Căci tu,
O mamă
Eşti mai presus
De cer, de nouri
De universul-ntreg

Mulțumesc,
Şi'mi cer iertare, căci
Poate nu am ajuns
Cum trebuia
Dar te iubesc
Şi sper, să
Mai traieşti un
infinit
Ca să pot scrie-n-tine
Alte o mie
Şi-una de
Cuvinte

2:00 , cu drag Miru insomnie.

putere

Puterea stă în mâinile noastre.
Încrederea celor din jurul nostru față de noi ar trebui să conteze cel mai puțin, căci cel mai important este ca noi să avem încredere în forțele proprii.
Degeaba îți ca zice lumea că poți face ceva, când tu crezi inversul. Dar ştiți ce este cu adevărat un paradox?
Ne ambiționăm mai tare în momentele  când ni se spune că nu suntem în stare de acel lucru. Că mărul interzis este imposibil să devină al nostru şi că treapta cea mai înaltă nu poate fi urcată,sau, în nici un caz, de picioarele noastre.
Sau cel puțin, eu una aşa pătesc. "Nu poți" în mintea mea devine "ba pot,şi o s-o fac!" ... aşa m-am apucat să scriu, aşa am reuşit să aflu taina cărților, aşa am învățat să merg pe biclă la 16 ani ( şi mă mândresc tare cu asta!) , uite aşa am o relație de aproape 3 ani...
Evident că tot la fel am făcut prostii şi mi-am ispăşit pedepsele. Urăsc să aud oamenii zicându-mi că nu sunt în stare de ceva, mai ales când eu cred că pot face totuşi acel "ceva". Mă ambiționează şi'n acelaşi timp ma descurajează.
Dar stiti ce am invatat ?
Ignoră dezacordul.
Ignoră'i pe cei care nu au încredere în tine.
Arată-le contrariul ( vezi să fie ceva bun, nu vorbim de câte shot-uri poți da în 5 secunde; ci de suflet, dezvoltare personală etc )
Dovedeşte-le că tu poți, că eşti puternic pe propriile picioare, că dacă firul vieții ți se leagană, iti poti recupera si singur echilibrul.
Nu ai nevoie de nimeni să crezi in tine, ai nevoie doar de un şut zdravăn în posterior ca să-ți dai seama că tu eşti cel care rezolvă treaba asta nasoală cu încrederea.

Cu drag, Miru de la doua dimineața, insomnia.

P.s. pace băi hater-ilor !