Dramă în frigider
Privesc ca un idiot bolnav cu uşa
deschisă de câteva minute bune şi cu sunetul acela enervant pe care îl face
nenorocitul ăsta de electrocasnic, încercând să-mi dau seama ce lipseşte din
el, căci mi-ai lăsat de toate. Mi-ai lăsat puiul, mi-ai lăsat ouăle aduse de
maică-ta weekend-ul trecut, mi-ai lăsat până şi salata aia pe care eu nu o
suport şi pentru care ne certam în fiecare seară. ”Hai, în seara asta,
mâncăm ton cu broccoli!” te auzeam şi te
priveam pierdut, o friptură ce are,
femeie?! ”Are E-uri, scumpule!”, şi zâmbeai aşa sănătoasă fizic, dar nu şi
mintal, chinuindu-te să aranjezi totul frumos pe farfurie. Insuportabilă cum
erai, nu pot să mint că nu îmi plăcea extazul tău nebun.
Şi totuşi, ce lipseşte din frigier?
Căci zacuscă aveam. Aveam până şi trei
feluri de brânză, lapte de soia, de vacă, de oaie, lapte de la bunicii
tăi, unt, margarină şi nelipsita sticlă de Pepsi. Toate aşezate alfabetic,
toate puse în ordine perfectă, după mărime, după culori, după toţi dracii din
capul tău. Şi stând aşa, analizând fiecare aliment cu e-uri sau fără e-uri, tot
nu-mi dădeam ce lipsea.
Ai făcut curat în el
chiar înainte să pleci. Mi-ai aruncat lucrurile din el, de parcă m-ai da pe
mine afară din sufletul tău. De ce-ai plecat, iubito? De ce m-ai lăsat singur,
lângă mâncarea asta care mie nu-mi place? Cum să stau eu la masa mică din bucătărie şi să beau
cafeaua dimineaţa, când tu nu eşti aici să-mi îndrugi despre cât de nocivă
este? Cum să mai aprind o ţigară şi să te cert că mie nu-mi place cum găteşti
tu, când tocmai tu, motivul pentru care eu fumez, nervii mei de zi cu zi, nu
mai eşti aici?
Ce să fac, iubito? Să mă las de hrană, căci toată îmi aduce aminte de tine?
Uite, puiul ăsta pe care l-ai ars acum două zile, falca asta de carne din
mijlocul frigiderului, îl simt cum mă priveşte dispreţuitor, parcă şi-l aud cum
şopteşte „dacă nu m-ai mâncat la timp, eu ţi-am zis că va pleca!„
Ce ştii tu, puiule? O să te iau şi-o să te arunc la marginea oraşului, de
teamă să nu te văd în gunoi şi s-o văd iar pe ea prin tine. Pieptul mare,
picioarele lungi care-i seamănă perfect
cu copanele animalului ăstuia mort şi gătit, aripioarele inerte îmi aduc
aminte de degetele tale lungi, fără pic de forţă! Mă auzi, iubito? Te asemăn cu
un pui, scumpa mea! Aşa m-ai lăsat, aşa am ajuns eu fără tine, să te caut
printr-un frigider!
E
jegos. E mic, lipsit de orice fel de mâncare sau borcan, sau sticlă de vin, de
Pepsi sau de bere. Miroase urât şi alocuri poţi vedea mucegaiului proaspăt
apărut. E un frigider gol-goluţ, fără sufletul celui de acasă, fără iaurturile
mele, fără berea ta, fără certurile zilnice. Ce să fac cu el? Să mă prefac că e
frumos şi asa, murdar şi învechit?
Ţi-am lăsat ţie tot,
iubitule. Tot. Ţi-am lăsat berea, pe care probabil acum o cauţi şi evident că
n-o găseşti, căci nu mi-ai înţeles vreodată ordinea. Ţi-am lăsat iaurturile,
zacusca maică-mii şi până şi sticla mea de Pepsi, e tot acolo. Puiul ăla ars pe
care m-am chinuit să ţi le prepar probabil că acum te priveşte şi râde de tine.
Ştiu că eşti nervos şi supărat, iubitule, dar sper să-ţi treacă curând.
Sper să mănânci din conserva aia de ton şi s-o laşi aruncată, desfăcută aşa
prin frigider, fericit că eu nu mai sunt să te cert că avem cel mai urât
frigider din oraş. Sper să te bucuri că acum poţi lăsa vasele in chiuvetă,
să-ţi faci Turnul Eiffel din ele aşa cum mă batjocoreai pe mine când le curăţam
şi te cicăleam.
Sper să te uiţi pe fereastra mare din bucătărie şi să-ţi bei cafeaua
liniştit, târziu în amiază, crezând că-i dimineaţă. Căci pentru tine timpul n-a
existat şi-ai încercat să-l opreşti şi pentru mine. Uită-mă, dragule! Fă un
dezastru în acel frigider, aşa cum făceai când eram lângă tine, pune ouăle
lângă carne, şi laptele lângă vin, să nu acoperi salata, transformă-mi frigiderul
iubit într-o ghenă de gunoi!
Eşti liber acum, dragul meu. Nu mai sunt eu să ne băgăm capul amândoi în
congelator, să ne mai certăm încă odată pe punga cu ficatul îngheţat şi cu
legumele alea proaste cumpărate de la supermarket.
Şi eu, la fel de liberă ca tine, privesc acest
frigider şi realizez că nu seamănă deloc cu cel de acasă. N-are în el pic de
ceartă, n-are nici măcar bileţelul cu ”bună dimineaţa” lăsat pe o cutie de
cereală veche. Ar trebui acum să-l umplu, să-l fac să arate ca fostul meu
frigder, dar cum să fac asta când tu nu eşti aici să mă ajuţi? Ştiu că nu are
nici un rost, oricum, căci oricât de mult timp aş petrece curăţându-l, oricâte
bileţele mi-as lipi singură pe el, ştiu c-am să rămân cu mucegaiul lipit de
pereţii inimii mele şi cu sentimentul acesta de gol constant, oricât de plin ar
fi bietul ăsta de aparat rece din faţa mea.
Îţi mai aduci aminte, iubitule, cum ne lipeam bileţele colorate? Câte
declaraţii de dragoste copilăroase ne făceam, cum mă-ntrebai tu pe mine unde-i berea
şi eu tot prin bileţel îţi răspundeam. Eu n-aveam niciodată o culoare, dar tu
de fiecare dată îl lipeai pe cel kaki-verzui, şi adăugai o faţă zâmbitoare la
sfârşit.
Oh, iubitule, îţi aduci tu aminte de noi? Cum găteam împreună? Cum iţi
stingeam ţigările şi le aruncam pe geam şi tu-mi jurai că te laşi când o să mă
las eu de cicălit. Şi uite-aşa, nu ne-ntâlneam o zi întreagă, doar dimineaţa,
dar ştiam că suntem împreună datorită bileţelelor. Ştiam cât ne iubim datorită
magneţilor cu poze vechi lipite pe uşa congelatorului.
Singurul lucru pe care am reuşit
să-l iau cu mine de pe acel frigider a fost şi ultimul tău bilet lipit
în urmă cu două zile, chiar când am reuşit să ard puiul, chiar când tu ai ajuns
târziu şi eu mi-am dat seamă că este
ultima dată când îţi mai umplu frigiderul.
”Iubito, frigiderul nostru este ca şi inima mea, o ghenă de gunoi unde tu
îţi arunci toate reproşurile şi nemulţumirile.”
Am găsit ce-am pierdut, să
ştii. Era berea.
Şi ca să te uit că m-ai părăsit, am avut grijă să rup toate biletele alea
pline de dragoste dintre noi. Ce dragoste mai e şi aia, iubita mea, când tu mă
laşi cu frigiderul ăsta plin? Trebuia să-l iei cu tine, trebuia să mă fi lăsat
şi fără bere, şi fără mâncare, să mă usuc tot, să mor aici, căci oricum, ce
viaţă voi mai duce eu fără tine?
Îmi lipseşti, iubito! Îmi lipseşte obsesia ta pentru curăţenie, îmi
lipseşte biletul tău lipit de uşa frigiderului proaspăt curăţată, în fiecare
dimineaţă, acelaşi ”Nu uita să mănânci cerealele cu laptele din soia, cafeaua
ţi-am făcut-o eu, e decafenizată.”
Nu m-a plăcut niciodată laptele tău de soia, să ştii. Şi nici cafeaua, şi
nici zacusca maică-tii. Dar mi-ai plăcut tu. Te-am iubit şi tot singurul lucru
cu care am rămas acum e berea, puiul care trebuie să dispară o dată şi acest
frigider de un alb imaculat, rece. Lipsit de tine.
Deşi am aruncat toate amintirile cu tine, toate magnetele, toate biletele,
toate prostiile pe care tu le puneai pe frigider căci îmi frângeau inima, n-am
putut, n-am avut curajul să mă ating de ultimul bilet, verde-kaki pe care l-ai
lăsat înainte să pleci.
”Iubitule, eu sunt gunoierul inimii tale care caută zadarnic ceva cu care
să işi stăpânească foamea de dragostea ta.”
