Sărut-mâna, mamă!

Săruta-mi mama creștetul brăzdat de riduri Săruta-mi umerii,caci port poveri grele pe ei Imi tremura tot corpul caci nu mai Pot sa tin in mine atata așteptare Te sărut, mama Iti sărut mana care-mi izgoneste gândul rau Iti sărut dealul frunții urcat si coborât de prea multe griji Iti sărut obrajii, ti-o reveni culoarea in ei O, tu, mama draga! Mie-esti alinare pe sufletul obosit si Zâmbetul tau, tremurat si efemer, mi-e lumina in întuneric O, tu, femeie atotștiutoare! Cum le ghicești pe toate si le pui la locul lor Pune-mi inima la loc caci s-a sfărâmat cand tu ai plâns Săruta-mi si sufla-mi mama peste răni, asa cum imi suflai peste genunchii zgâriați Sufla-mi mama peste creștet si Fa-mi sa-mi dispară poverile Te-mbratisez, mama! Te îmbrățișez strâns, poate asa Te vei pune si tu la loc si-ti vei Aduce aminte Ca sufletul si puterea ta sunt mai mari decat orice Forța de pe acest pământ! Iti sărut mana, mama, iti Mulțumesc Pentru ca exiști!

Cartea mea

Autiobiagria iubirii e despre tine. Despre noi. Despre poveşti de dragoste de mult spuse, legende vii ce merg pe stradă. E despre visele noastre, despre visele tale. Despre dorințele tuturor.
Ți-am promis că vei fi cartea mea. Prima mea carte. Primea mea filă, cuvânt, virgulă, punct. Vei fi totul.
Numeşte-l prolog şi pune-o pe foc după ce o citeşti. Dar ai grijă să nu omiți cel mai important lucru: că despre tine e fiecare literă tremurată.
E despre romanticul modern, despre bărbatul ăla copil de la scara blocului care se enervează uşor, care fumeaza mult şi râde gălăgios. Despre cafeaua fierbinte cu lapte din diminețile reci şi despre scrisorile moderne de pe Facebook.
Cartea mea nu o să se termine niciodată. Nu o să pun punct, nici virgule. O să fie o viață, un infinit de cuvinte ce-or să se rostogolească în univers până când sufletul tău reîncarnat le va întâlni din nou.
Fiind prolog, sper să zâmbeşti când citeşti asta. Că doar ştii că la tine, da, tu.. la tine mă refer.

putere

Puterea stă în mâinile noastre.
Încrederea celor din jurul nostru față de noi ar trebui să conteze cel mai puțin, căci cel mai important este ca noi să avem încredere în forțele proprii.
Degeaba îți ca zice lumea că poți face ceva, când tu crezi inversul. Dar ştiți ce este cu adevărat un paradox?
Ne ambiționăm mai tare în momentele  când ni se spune că nu suntem în stare de acel lucru. Că mărul interzis este imposibil să devină al nostru şi că treapta cea mai înaltă nu poate fi urcată,sau, în nici un caz, de picioarele noastre.
Sau cel puțin, eu una aşa pătesc. "Nu poți" în mintea mea devine "ba pot,şi o s-o fac!" ... aşa m-am apucat să scriu, aşa am reuşit să aflu taina cărților, aşa am învățat să merg pe biclă la 16 ani ( şi mă mândresc tare cu asta!) , uite aşa am o relație de aproape 3 ani...
Evident că tot la fel am făcut prostii şi mi-am ispăşit pedepsele. Urăsc să aud oamenii zicându-mi că nu sunt în stare de ceva, mai ales când eu cred că pot face totuşi acel "ceva". Mă ambiționează şi'n acelaşi timp ma descurajează.
Dar stiti ce am invatat ?
Ignoră dezacordul.
Ignoră'i pe cei care nu au încredere în tine.
Arată-le contrariul ( vezi să fie ceva bun, nu vorbim de câte shot-uri poți da în 5 secunde; ci de suflet, dezvoltare personală etc )
Dovedeşte-le că tu poți, că eşti puternic pe propriile picioare, că dacă firul vieții ți se leagană, iti poti recupera si singur echilibrul.
Nu ai nevoie de nimeni să crezi in tine, ai nevoie doar de un şut zdravăn în posterior ca să-ți dai seama că tu eşti cel care rezolvă treaba asta nasoală cu încrederea.

Cu drag, Miru de la doua dimineața, insomnia.

P.s. pace băi hater-ilor !

A fost și-o să mai fie

         Cred ca cel mai dureros moment al revederii noastre a fost cand mi-ai zambit. Ochii tai au capatat o sclipire usoara, parca-ti aduceai aminte de ce fusesem noi o data, si in sufletul tau te-ai bucurat sa vezi ca nici eu nu m-am schimbat prea mult, ramasesem aceeasi copila naiva visand la iubire eterna. Alunita de pe buza a ramas intacta, neatinsa si desi sunt constienta ca multe buze au atins dragul nostru secret, prefer sa ma gandesc ca din momentul in care eu nu am mai fost in viata ta, nimeni nu a aflat de ea. Buzele tale au ramas in acel suras usor chiar si atunci  cand ti-ai mutat privirea  spre noua ta „captura” , desi mi-am dat seama ca gandul tau inca era la mine. Si am realizat, cu melancolie si bucurie in acelasi timp, ca nu m-ai uitat. Ca desii ani au trecut peste noi nemilosi si inimile noastre s-au rostogolit in incercari idioate de-a mai simti aceea iubire libera, adolescentina, si-au esuat lamentabil,ramanand cu ideea ca poate asa a fost sa fie, poate de fapt ne este menit sa ne cautam perechea o viata intreaga; undeva in coltul sufletelor insetate de iubire, noi, unul pentru altul,am ramas o amintire dulce-amaruie,un „trofeu” al razboiului cu dragostea. O data am invins, si o data am iubit cu adevarat.  

        Am continuat sa te urmaresc cu privirea, simtind cum totul in jurul meu se topise si erai doar tu. Oare te-a mai iubit cineva asa cum am facut-o eu? Oare, ea rade la fel de galagios si amuzant la glumele tale fara sens? Isi da ea oare seama cand esti trist, sau suparat doar din ochii parasiti? Stiam prea bine ca nu te pot intreba asa ceva, aceste intrebari au ramas si vor ramane pe veci fara raspuns, dar inca sunt curioasa cand ma gandesc la tine...si ea. Imi e greu sa accept ca imbratisezi pe altcineva, ca ei ii spui „buna dimineata” cand de fapt e dupa-amiaza, dar stiu prea bine, asa cum stii si tu, ca timpul care-a trecut nu poate fi adus inapoi.

Te-ai apropiat de mine si tot ce puteam vedea era zambetul tau, mi se rupea sufletul in bucatele cand te vedeam asa, chipul tau parea luminat de revederea mea si aveai aceea scanteiere sincera in ochii caprui ciocolatii, impaiajenati de o pereche de gene lungi. Oh, nu te schimbasei deloc...

-                  -    Ce, nu ma mai recunosti ? Te-am auzit clar, vocea ta spargand in mii si mii de cioburi linistea din mintea mea, rascolindu-ma prin tot corpul si parca mi-am simtit inima zvacnind, si ea o data cu mine isi adusese aminte de glasul tau gros, care imi facuse de atatea ori sufletul sa tresara.  Chiar si asa, am ramas blocata, incapabila sa leg doua cuvinte, sa-ti raspund... Te priveam cu buzele intre deschise, asteptand ca o tampita ca un cuvant sa iasa, sa-ti spun ca „vorbesti cu o straina” , dar nu puteam.  Imi era pur si simplu imposibil sa te ranesc, sau sa te fac sa te simti prost dupa atata timp.

-              -      Ce? Ah, ba da! Cum sa nu stiu cine esti? Esti...tu, ”prietenasu’ „ meu, am glumit cu vocea tremurand si tu ai ras, acel ras cristalin, pe care-l auzeam mereu cand faceam cate o boacana si tu erai de fata.

-              -   Pai si , nu ma imbratisezi?!

Am ramas muta. Am inghetat, te-am privit cu ochii mari si plini de dorinta si tu m-ai luat in brate, strans, inconjurandu-ma cu mainile tale lungi si strangandu-ma delicat, sa nu cumva sa ma spargi, de parca as fi fost fragila. Ti-am strans tricoul in pumni si mi-am asezat instinctiv chipul pe umarul tau, simtindu-ti imediat parfumul puternic, barbatesc si inima batand cu putere. Mereu am crezut ca inimile bat in acelasi timp, si de asta le simteam mereu cand ne imbratisam, de parca impreuna ar fi incercat sa faca un cantec  de care nici ele habar n-aveau, dar care suna perfect cand se armonizau.

        Cu alte cuvinte, revederea ta pentru mine a fost atat moment de fericire, cat si de tristete. Am plans dupa ce ai plecat, pentru ca mi-am adus aminte de „noi” , de tot ce-am sperat sa fim si nu am ajuns, pentru ca langa tine acum se afla o alta si mi-as fi dorit, ca dupa atatia ani, sa te tin eu de mana... Dar cred ca asta a fost, nu  ?  Cred, cu tarie, ca dragostea pura, sincera, se simte doar o data in viata si daca o pierzi, indiferent care-i motivul, cu grei o mai regasesti.  Si desi in sufletele noastre am ramas neatinsi, neraniti, stiu ca n-o sa mai putem fi vreodata impreuna.  Poate, cine stie, ca intr-o zi ne vom reintalni ca in ziua aceea insorita, si vom vorbi mai mult decat data trecuta. Vom depana amintiri si vom rade de prostiile facute... Si tu-mi vei spune, pe tonul tau plin de iubire si grija, ca ti-a fost dor de mine. Ca ti-am lipsit, ca inca ma iubesti... E un vis frumos, nu ?

        Dar, in schimb, am fost fericita ca te-am vazut pe tine fericit. Ca ochii si buzele ti-au ramas la fel, ca inima ta inca stie sa faca un duet perfect cu a mea. Ca desii timpul a trecut, pentru tine am ramas aceeasi  copila si sufletul tau inca zambeste la amintirea mea. 

10 ani

 Încă îmi aduc aminte ziua în care am venit de la şcoală, în 2004 şi tu aveai decât nouă luni. Erai micuţ, pufos şi roşcat. Lătrai şi priveai nedumerit în jurul tău, neştiind locuinţa în care te aflii, sau ce este cu tine acolo. Eram cu mami şi cu sora mea, şi te priveam cu reţinere. N-am început cu dreptul, căci era să mă muşti necunoscându-mă şi eu doar voiam să mă joc cu tine...Mi-a fost teamă la început, trebuie să recunosc. Am aflat că te chema Ralph. Scumpul şi micul meu Ralph, alături de care am trăit cele mai frumoase momente. M-ai ajutat să nu mă duc la şcoală, în felul tău agresiv că te durea burtica...Şi mi-ai fost cel mai bun prieten. Am crescut alături de tine, m-am bucurat şi am plâns cu tine...Când eram tristă, veneai şi te puneai lângă mine, privindu-mă cu ochişorii tăi căprui. Şi când tu-ţi făceai nevoile prin casă, nu-i ziceam lui mami, ca doar ştiam ce-o să păţeşti...Haha, îţi era aşa frică de ziar şi pantofi...

Sau îmi aduc aminte când aveai crize, de nu puteai să respiri şi râdeam de tine..Sau când am încercat să te învăţ să sari şi tu peste obstacole, că doar aşa văzusem la televizor. Dar ce să te învăţ pe tine, prostuţule, care atunci când te strigam veneai alergând la mine şi ocoleai tot ce-ţi pusesem în cale. Un şmecher, trişor! 

Dar ai fost căţelul meu. Prietenul meu cel mai bun, căci mi-am dat seama că ţie îţi puteam spune totul, în timp ce oamenii mă dezamăgeau. Ai fost şi ai rămas sufleţelul meu, indiferent de faptul că au mai apărut alţi căţei care au încercat să-ţi ia locul...N-au putut, oricât de drăgălaşi ar fi fost, tu ai rămas la fel. Micuţ, cu blana ta moale şi lătratul piţigăiat, încercând din răsputeri să pari fioros...În prezent, ai îmbătrânit, te-ai îmbolnăvit şi ai zece ani. Ştiu că în curând n-o să mai fi aici, dar îţi promit că n-o să-ţi ocupe nici un alt căţel locul în inima mea. Îmi e dor de tine,pufoşenie mică... 

Cu drag, Miru. 

Dedicată părinţilor mei, însă special mamei mele ...

Dragă Mami şi Tati ; 

            

           Aş vrea în primul rând să vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi părinţii mei şi că m-aţi călăuzit în viaţă, mi-aţi arătat pe unde să merg şi cum să fac să fie totul bine...Nu ştiţi cât însemnaţi pentru mine, sunteţi unici şi sunt sigură că nu există părinte mai bun ca voi...Deşi, trebuie să recunosc că avem şi certuri sau contraziceri; rămâneţi cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Persoanele pe care nu voi avea cum să le uit, pe care nu am cum să rămân supărată şi cei pe care îi iubesc cei mai mult! 

          În al doilea rând, pentru că faceţi douăzeci şi cinci de ani de când v-aţi căsătorit, fiica voastră cea mică ar vrea să vă ureze să ajungeţi şi la ultima nuntă tot împreună, cu tot atâta dragoste şi bunătate în suflet! Sper să fiţi fericiţi, să zâmbiţi mai des - că vă stă bine ! - şi să vă iubiţi mult-mult-mult. Mă bucur  mult să fiu fetiţa voastră încăpăţânată şi răsfaţată; şi mai mult mă bucur că v-aţi cunoscut; pentru că altfel eu n-aş fi ajuns să vă citesc vouă.... De altfel, vă doresc să trăiţi atât de mult încât să mă puteţi vedea pe mine cu nepoţi. Vreau să vă văd mereu cu zâmbetul larg pe buze, cu ochii strălucindu-vă datorită bucuriei din suflet....Sunteţi un cuplu superb, amândoi cei mai tari părinţi şi după mine, cele mai faine exemple de urmat! Vă iubesc cu toată inima  mea- la fel pe amândoi - şi sinceră să fiu; dacă aş putea într-un fel sau altul, v-aş dărui vouă viaţa mea, zâmbetele mele şi momentele mele de euforie totală...V-aş da vouă tinereţea mea, doar dacă aşa aş şti că nu veţi pleca niciodată de lângă mine. Pentru că cu bune, cu rele, sunteţi mami şi tati ai mei....Şi chiar dacă uneori spun că  vreau să fiu singură, să nu  mai locuiesc cu voi...Mint. Sunt o mincinoasă mică. Toţi ştim că fără voi eu n-aş putea trăi. Sunt pur şi simplu dependentă de glasul amândurora şi de dragostea voastră, mai ales de clipele când îmi zâmbiţi.. Mă voi repeta, şi-mi cer scuze; însă...Vă iubesc mult, enorm, cu toată inima şi cu tot ce-o mai fi , vă ador ! Pur şi simplu vă ador ! 

           Şi  nu în ultimul rând, partea aceasta va fi doar pentru iubita mea mamă....

Ei bine, mami...Îmi cer scuze că îţi creez probleme, că vorbesc fără oprire şi că sunt aşa o figură. Îmi pare rău că eu şi sormea nu suntem cele mai unite, aşa cum îţi doreşti tu; dar vreau să şti că ai crescut două fete minunate, care te iubesc şi te apreciează şi sunt mândre să fie ficele tale ! 

De altfel, iartă-mă pentru încăpăţânările mele şi toate crizele prin care te pun să treci; o să dăm vina aici pentru adolescenţa asta enervantă ! Îţi promit că voi deveni doctoriţă; doar ca să am grijă de tine când vei fi aşa bătrână că nu-ţi vei mai putea alege singură hainele şi o să uiţi chiar şi ce-ai vrut aseară... ( Nu că acum nu s-ar întâmpla asta în fiecare dimineaţă. "Fustă sau rochie?!" Da, dar roşu nu merge cu mov" Miru, tu ce lanţ zici să-mi pun? Nu-i aşa că ăsta mă face grasă...? Dar cerceii ? Fără inel sau cu ? ) 

Oricum, meriţi tot ce-i mai bun mami ! Meriţi toată dragostea din lume, fericirea, meriţi tot ce-ţi doreşti şi mai ales, pentru tot ceea ce faci şi pentru toate sacrificiile tale....Meriţi să fi răsplătită înzecit ! Să şti că nu vreau să te las singură, adică lumea fără mami să mă pună să închid uşa din sufragerie ar fi oribilă ! Şi nici nu vreau să pleci undeva şi să mă laşi tu pe mine; ce m-aş face eu? 

Să nu uităm, cel mai important lucru pentru care-ţi scriu...La mulţi ani ! La cei mai mulţi ani, să rămâi aşa tânără şi frumoasă ca la 22 de ani - pe care-i împlineşti acum- şi să nu uiţi că Miru te iubeşte. Miru te adoră şi te consideră cea mai tare mamă din univers! Nu te întrece nimeni, şi nici nu o s-o facă cineva vreodată; pentru că tu mami...Eşti specială, eşti una la o mie, eşti omul de care toţi vor avea nevoie la un moment dat în viaţă... ( exluzându-mă pe mine care am nevoie de tine în fiecare secundă a zilei ) 

Fără să mai mă lungesc, vreau doar să ştii că te iubesc şi că îţi urez un "la mulţi ani" plin de dragoste, de căldură şi bucurie; aşa direct din sufleţel de la mine.... Sper să-ţi pot spune asta şi peste 40 de ani, sper să fi cea mai fericită şi cea mai iubită ! Şi să nu uiţi...

Cu toţii te iubim, te apreciăm -mai ales eu - şi cu toţii suntem mândrii să te avem în viaţa noastră !

În sfârşit, te ador mami ! 

Cu multă iubire, Miru pentru eternitate. 

„Decât noaptea eşti a lor, dar o viaţă eşti al meu..”

Dedicată unei persoane foarte dragi mie. 

Povestea unor prietene..

- Muc, dormi ? 

- Ihmm, nu. Ce e ? 

- O sa pleci ?

- Maine. 

- Nu cand...

- Mmm, da' de ce intrebi ? N-ai somn ? 

- Nu. Raspunde-mi...

- Hai culca-te, vorbim dimi...

- Nu vreau. Zi,pleci sau nu?

- Acum nu. In curand...

- De tot ? 

- Nu.

- Pai cum,te-ntorici? 

- Nu. Culca-te...

- Si-atunci ? 

- Raman in sufletul tau,fraiero. 

- Muc...

- Ce ? 

- Nu vreau sa pleci.

- Nici eu,Mirunel...nici eu.

Cred ca m-ai mintit. Vreau sa spun,ai plecat de tot. Nici in sufletul meu nu mai esti, ti-ai luat adio fara sa-mi zici. Si nu te-am dat eu afara...Eu mi-am dorit mereu sa ramai cu mine,si sa fim prietene pana cand vom imbatrani si vom avea riduri si tu te vei plange ca te dor oasele si eu ti-as fi spus ca-i vina patului tau prost. Dar tu m-ai fi contrazis, si te-ai fi luat de patul meu...

Unde-ai disparut, piticul meu de gradina ? 

Tin minte cat puteam sa te urasc inainte sa te cunosc. Nu stiam cine esti, ce povoare-ti cara sufletul si dupa ce-am facut-o , mi-am dat seama ca noua poate ne-a fost destinat sa ne intalnim, sa devenim prietene, sa ne spunem totul, sa ne sprijinim una pe alta,sa plangem si sa iubim impreuna. Din nevoia mea de a purta de grija si din a ta, de a darui iubire; s-a nascut o prietenie speciala. Am cusut cu mainile tremurand , impreuna , increderea si ne-am comportat ca doua surori,ne-am acceptat defectele si nu-mi aduc aminte sa ne fi certat. 

Poate-am facut-o,cine naiba mai stie ce s-a intamplat rau intre noi; caci eu mi-aduc aminte doar faptul ca n-a stiut niciodata sa alergi, inca-ti aud rasul amuzant si te vad zambiind larg,bucurandu-te de cafeaua mea, tinandu-ma in brate, spunandu-mi cat de fericita esti ca ma ai aproape. Si eu,la fel ca tine, tot atat de fericita eram, caci in sfarsit cunoscusem cineva cu care puteam sa vorbesc liber si sa rad; si-n acelasi timp sa primesc palme dupa cap cand greseam. Poate a fost doar prietenia aia de o vara, ce nu se uita niciodata. Poate ai fost prietena caruia o sa-i simt lipsa mereu, chiar si dupa ani; cand deja nu ne vom mai recunoaste pe strada. Vom trece una pe langa cealalta,avand poate un deja-vu ca ne-am mai intalnit undeva,candva;dar totul a luat sfarsit cu distanta dintre noi. Desi incercam din rasputeri s-o facem sa para mica, e imensa. Caci acolo , unde esti sunt zeci de persoane care ma inlocuisem pe mine si aici...unde sunt eu, nu-i nimeni care sa poata umple golul tau. Nu stiu daca ai si tu aceeasi parere ca mine,daca simti ce simt si eu, as vrea s-o faci; insa nu ma supar daca nu-i asa...

Imi e dor de tine, C . 

Scrisoare pentru eternitate !

( Eu şi mami ) 

    Nu voi spune niciodată despre mami că o urăsc. Nu voi înceta vreodată să o iubesc, să o admir, să apreciez faptul că ea a trecut prin toate chinurile doar ca eu să fiu în viaţă, că pentru mine face totul, că eu pentru ea sunt totul şi ea pentru mine...

 „Căci toate-n lume-s trecătoare,

Numai dragostea mea și-a mamei tale pentru tine” 

  O văd perfectă. O privesc şi zâmbesc când mami zâmbeşte...Are acel surâs cald, plin de blândeţe şi în privire îi găseşti mereu o licărire suavă,parcă iubitoare...Îi simt dragostea pe care mi-o poartă zi de zi, grijile, dacă sunt bine sau nu şi mă bucur să ştiu că există cineva care mă iubeşte necondiţionat, în orice fel, care ar face orice pentru mine, doar ca eu să fiu fericită. 

Îmi cer scuze că poate am greşit, că poate nu am fost ce ţi-ai dorit, poate...poate nu am făcut mereu aşa cum ai zis tu- şi întotdeauna, ai avut dreptate-  şi sper , ca într-o zi să te fac mândră, să zâmbeşti larg şi senin şi să zici „uite , ea e fica mea ! ” . Dragă mami, nu-ţi spun că nu te voi dezamăgi. Am făcut-o de câteva ori, dar am învăţat din greşeli şi mi-am dat seama că tu şti cum e mai bine, cum trebuie făcut şi cum nu...Şi că trebuie să te ascult, că doar aşa voi ajunge cine trebuie. Îmi cer iertare şi pentru toate astea, pentru că nu voi fi vreodată fiica perfectă, dar îţi promit că te voi face mândră, te voi fericită...Şi te voi iubi aşa cum mă iubeşti tu pe mine! 

Există certuri între noi, probabil din cauza vârstelor diferite şi mentalităţilor; dar chiar şi aşa rămâi mami meu, rămâi femeia care mi-a dat viaţă şi pentru care aş face absolut orice . Pentru care mi-aş da viaţa; de asta poate că ştiu că trebuie să te fac să mă priveşti zâmbiind larg, zâmbiind pentru mine, pentru că eu am fost motivul pentru care inima  ţi-a tresărit în piept de euforie. Vreau -şi o să fie - să fiu motivul pentru care tu eşti fericită...

 

Cu alte cuvinte , mami...te ador. Căci tu ai spus că "te iubesc" e mai mic decât adorarea...

Cu drag, sentimente sincere,eterne. 

De toate adunate

   Uneori, aş vrea să am un fel de putere din aceea supranaturală şi să-mi dau seama cine sunt prietenii mei cu adevărat. 

Sau, aş vrea să văd măcar o dată pe cineva luptându-se din răsputeri să-mi recâştige zâmbetul, aşa cum eu am făcut pentru toţi cei dragi mie...E amuzant, ştiţi? Să afli că cei în care te-ai încrezut cel mai mult, persoanele acelea care într-un timp pentru tine au însemnat totul; dintr-o dată te părăsesc, dispar, vin alţii în locul lor şi ciclul "prieteniei" se reia...Dar, hai să nu suferim şi să nu ne gândim prea mult la asta. Ştiţi cum se zice, gândirea doare. 

"Aş vrea să-ţi simt sângele curgându-mi prin vene. Aş vrea să-ţi aud inima bătând în fiecare zi, să cunosc motivul pentru care-o face, aş vrea să-ţi simt buzele moi mereu, aş vrea să vrei şi tu la fel de mult ca mine toate astea...

Aş vrea să mă pierd în tine, să-ţi fug prin plămâni şi să te-mbolnăvesc mai rău ca fumul de ţigară, să-ţi ating oasele fragile-să nu le rup. Aş vrea să m-oglindesc în calmul şi blândeţea privirii tale oricând, să cad în abisul pământiu, să mă simt înconjurată de braţe puternice atunci când îţi aud glasul...

Aş vrea să te tripez, să-ţi devin viciu, să-ţi fiu drogul ce te omoară mai rău în fiecare zi. Aş vrea să fiu cea fără care nu poţi trăi, cea de care eşti dependent...Aş vrea să-ţi fiu orice, şi-aş vrea..să vrei şi tu asta. "

Ziua trei.

19 iulie.

        Dragă Mihai; 

   Au trecut şapte zile şi uşa încă nu s-a deschis, şi nici glasul tău n-a deranjat liniştea din apartament...Nici paşii nu ţi i-am auzit, nici tusea de la miezul nopţii şi nici strănutul de dimineaţă, când luai prima gură de cafea.
Îmi e dor de tine, Mihai. Sincer...Te vreau înapoi şi îmi e teamă nu mai vrei să mă vezi, că nu mai doreşti să fi al meu şi eu a ta...Aşa-i ? Nu vreau să cred asta. "Nu-i loc de gânduri negre în casa asta" , aşa-mi spuneai când eu mă enervam, când urlam şi tu trebuia să mă calmezi... Că nu aveai încontro, nu mă doreai supărată lângă tine.
   Acum, scumpul meu, nu sunt supărată. Nici tristă. Nu am nimic. Sunt sănătoasă, sunt bine, zâmbesc şi cred; cred că sunt fericită. Ştiu...că o să vi. Până şi Max ştie asta ! Ba chiar, amândoi ştim că ai să te întorci , oricât timp ar trece. Aşa-i ...?

Am ceva să îţi povestesc, apropo. O altă întâmplare, mai ciudată, de ieri dimineaţă. M-am dus să-l plimb pe Max , la şapte şi un sfert, ca de obicei şi în drum spre părculeţ , m-am întâlnit cu mama ta. Îţi vine să crezi?
Am salutat-o, şi ea s-a uitat la mine aşa...pierdută - n-am înţeles atunci de ce...- şi am întrebat-o unde se duce aşa de dimineaţă, ştiind că mama ta nu pleacă de acasă până la amiază.
Şi şti ce mi-a răspuns?

"Dar cum adică unde, Sara ? Ce întrebare mai e şi asta pe capul tău? Mă duc să-l văd pe Mihai, să-i mai vorbesc , să-i spun că îmi e dor de el...Să văd dacă îi e bine acolo unde e !" 
Şi am rămas...împietrită. Nu am ştiut ce să îi spun, am zâmbit ca o proastă, ca o tâmpită şi am ridicat din umeri, am minţit că mă grăbesc şi am plecat cu Max acasă. M-au şocat vorbele ei, şi tonul îndurerat, dar blând şi dulce...
Am realizat,pe drum însă, că toată lumea ştie unde eşti. Cu toţii merg la tine, până şi vecinii...Se opresc la cimitr. Fac stânga pe o cărare lungă, trec pe lângă salcia plângătoare şi imediat, eşti tu. Sau noua ta locuinţă, un mormânt din marmură albă, frumos.

* În noaptea de optsprezece iulie, am plâns mult. Am strâns pernele în braţe, am spart paharele, am urlat, i-am povestit oglindei despre tine, m-am certat cu Max fiindcă lătra la mine şi am reuşit să mă trezesc în dimineaţa asta , după doar două ore de somn, strigând după tine, căutându-te peste tot, pe oriunde...Şi nu te-am găsit. În schimb, mi-am adus aminte. M-au lovit toate momentele de acum două săptămâni, te-am văzut în spital şi ţi-am văzut privirea de adio...Şi iar am plâns. Am ţinut-o aşa toată ziua, până acum, când e seara şi Max doarme, iar eu îţi scriu...îţi povestesc ţie, iubitul meu Mihai, despre moartea ta*

Dar cred...Cred că tu şti mai bine decât mine. Cred , de altfel că nu mai te întorci...
Cu multă dragoste, ai tăi pe veci, Sara şi Max.

P.S. "îmi pare rău fluturaş, dar gândeşte-te...Max mereu o să fie lângă tine. până şi eu, voi rămâne în gândul tău , iubire. Nu o să te părăsesc, niciodată, niciodată..." - 10 iunie, ne aflam în spital - 

Ziua doi.

16 iulie. 

Dragă Mihai ;

Am crezut că începutul fără tine o să fie cel mai greu. Dar se pare că nu-i aşa... mă simt din ce în ce mai bine. Îmi spun, în fiecare dimineaţă când mă trezesc că mai e puţin şi tu ai să-ntorci. Am lipit pe frigider şi pe oglinda din baie tot felul de bileţele, aşa cum făceai tu...Sunt scrise acolo expresii de-ale tale, sau doar lucruri pe care să nu le uit. Mai ţi minte cum îmi lipeai un bileţel roşu pe noptieră, în fiecare dimineaţă şi acolo scria mereu : "Să nu uiţi niciodată că te iubesc şi că aşa va fi pentru totdeauna." 
Îmi e dor de ele. De fapt, îmi e dor de tine. Îmi lipseşte vocea ta, căldura ta, privirea ta, îmi lipsesc chiar şi gesturile tale...Îmi lipseşti cu adevărat, Mihai!
   Ieri s-a întâmplat un lucru ciudat. M-am dus să-l plimb pe Max, pe la amiază şi am trecut (Ca de obicei) pe lângă florăria Doamnei Elena. Mi-a zâmbit şi l-a mângâiat pe răsfăţatul nostru, dar ne-a privit cu tristeţe. Şi-apoi, mi-a zis: îmi pare rău, sincere regrete , scumpă Sara. Eraţi aşa frumoşi împreună, chiar e păcat ce s-a întâmplat! 
   Iar eu nu am ştiut ce să fac, sau ce să-i răspund şi doar am zâmbit...Apoi mi-am luat la revedere şi am continuat plimbarea, tot gândindu-mă la spusele doamnei Elena.  De ce crezi că a zis asta? Adică tot cartierul o vorbeşte ca fiind mai ţicnită şi nelalocul ei, dar mereu mi-a părut o bătrânică simpatică. Ei, poate că aparenţele chiar înşeală şi doamna Elena nu gândeşte cum ar trebui .
În rest, totul e bine. Ţi-am găsit telefonul , apropo. Te-am sunat din greşeală (mai mult intenţionat, căci seara trecută te-am căutat disperată prin apartament, pentru că nu reuşeam să ajung la raftul unde e mâncarea lui Max. Şti, tu erai cel care-i puneai tot timpul să mănânce, fiindcă pe mine nu voiai să mă laşi să urc pe scaun şi să cad. Dar n-am căzut! M-am urcat de data asta...şi am luat punga aceea imensă cu pedigree fără să păţesc nimic. Vezi, nu sunt chiar aşa de neîndemânatică, cum îmi ziceai tu. ) Oricum. Telefonul tău era sub pat, ai avut vreo zece apeluri pierdute de la Alex şi un mesaj cu "nu te vom uita niciodată", dar nu am recunoscut numărul. Ce mesaj aiurit, nu crezi ?

Te las, sună la uşă. O să-ţi scriu şi mâine ! Ai grijă de tine, acolo unde eşti.
Cu multă dragoste, Sara şi Max.

P.S. "nu fi aşa toantă, fluturaşul meu. Evident că mereu mă voi întoarce la tine , oriunde am să fiu plecat. Doar lângă tine îmi e locul ! " (mi-ai zis asta pe 2 iunie, am găsit bileţelul în sertar. tu ai plecat să-ţi faci nişte analize în ziua aceea ) 

Ziua unu .

14 iulie.

"Dragă M, e prima zi fără tine.

Totul e bine, sunt în regulă şi chiar am reuşit să închid cum trebuie uşa de la dulăpiorul din baie. Mai ştii, era stricată...şi tu mereu o reparai.
Mama a sunat şi a întrebat cum mă simt. De fapt, n-a fost singura. Au mai sunat mulţi....Mă intreb ce tot au, de ce le pasă aşa de mult , se tot interesează de mine şi îmi pun întrebări stupide, toţi spun că le pare rău, de parcă s-a întâmplat ceva grav. Şi eu nu îi înţeleg, nu reuşesc să-mi dau seama la ce se referă toţi ! Mi se pare aşa o tâmpenie, nimeni nu întreabă de tine...
N-am auzit pe cineva spunând "Mihai ce face, cum se mai simte, el e bine? Voi sunteţi bine?" Nu, lumea vorbeşte doar despre mine...Şi eu  încă mă întreb, de ce? Chiar şi aşa,  tot încerc( dar în zadar) să le explic că tu ai să întorci. O să vi înapoi curând şi ai să-ţi ceri iertare că ai lipsit , că m-ai lăsat singură doar cu Max. Dar se pare că aşa cum eu nu-i înţeleg pe ei, nici ei nu au puterea să îmi dea dreptate şi să zică " da, lipseşte doar pentru o vreme, apoi o să vină acasă."
Oricum, nu vreau să te întristez cu lucrurile astea. Că tot am adus vorba de Max, trebuia să fi fost azi acasă! Să-l fi văzut ce fericit a fost când i-am spus că tu nu ai plecat de fapt, toată ziua a lătrat şi a dat din coadă şi de data asta, când îţi chiteam hainele, nu s-a mai urcat pe ele. Uimitor a fost că el chiar m-a înţeles şi a fost singurul care m-a crezut când i-am zis "tati se va întoarce la noi, în curând!"
 Îţi vine să crezi? Apoi stat lângă mine, aşa mare şi cuminte şi m-a aşteptat fără să scoată un sunet; ca după să ieşim la o plimbare "de seară" , aşa cum făceam înainte cu tine! Mai ţi minte, nu? Cum mergeam împreună, până la părculeţul de lângă Florăria Doamnei Elena şi apoi ne întorceam....

Oricum, scumpule...să şti că ne lipseşti. Mult de tot! Max iar ţi-a ros adidaşii, nu te supăra. Te iubim mult, cu drag Sara şi Maxie . "


***
Nu vă dau indicii, vă voi lăsa să ghiciţi şi să înţelegeţi singuri despre ce-i vorba în mica mea povestioară. Vă anunţ doar că vor fi douăsprezece zile , douăsprezece scrisori. :)
Aştept păreri ! Spor mult la citit, dragilor !

Cu drag, Miru. 

Mulţumesc:)

„Mai sunt doar cateva minute.... si toata lumea o sa-ti spuna La Multi Ani.....
Eu...am sa spun o poveste...scurta...daca pot...
Ai venit pe lume cand nimeni nu se astepta, grabita...(aveai doar cateva sute de grame, nici macar un kilogram)...voiai sa arati lumii cine esti si ce poti face.
Ai umplut sufletele noastre de bucurie, de incantare si mandrie, caci fiecare moment al vietii tale a fost un pas spre reusita.
Azi... au trecut 14 ani...vei face buletinul (pe care il astepti)(..si eu iar voi plange..ca la sora ta..pentru ca..ati crescut prea repede) .
Iti multumesc pentru fiecare moment al vietii, pentru toate momentele pe care ni le oferi...ITI MULTUMESC CA EXISTI !si II MULTUMESC DOMNULUI in fiecare zi ca ni te-a dat !
Miru.: Sa fii fericita, sa fii iubita,sa fii TU ! si sa nu uiti niciodata, cat esti de iubita.
Vor exista momente in viata cand vei fi trista, cand vei simtii ca te prabusesti - v-a trebui sa te ridici si sa renasti..iar noi vom fi langa tine !!LA MULTI ANI !!! Miru
....cu multa iubire...mami.”


Aşa, cine mai are mamă ca a mea? :) Nimeni. - ok, să nu fiu rea, toate mămicile sunt bune, doar că...mneh- eu de a mea sunt FOARTE mândră. De fapt, sunt mândră să fiu fiica ei. :") Şi am postat asta aici  fiindcă a fost cel mai frumos mesaj primit azi. Au mai fost şi altele care mi-au adus zâmbetul pe buze şi le mulţumesc tuturor care mi-au spus şi continuă să-mi spună la mulţi ani. ^^"
Te iubesc, mami>:D<

And, happy b-day to me:o3

Cu mult drag, Miru.

Dupa-amiezi de februarie

Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.

Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? - Mihail Drumeş

   

-  Cred că ţi s-a răcit ceaiul , cineva sparge liniştea şi inundă urechile unei domnişioare cu un glas plăcut, politicos şi gros. 

Îşi întoarce privirea spre făptaş , părând pierdută , obosită. Fără chef de viaţă sau ceva asemănător, chipul ei arăta că se săturase de lucrurile din jurul ei , de ninsoare, de lume sau de lichdiul din ceaşca ce se afla în faţa ei. Şi totuşi, era preferatul ei. Ceaiul de fructe de pădure şi cel de mentă-i răsfăţau întotdeauna papilele gustative. Dar azi, efectul lor miraculos nu dădea roade. Încă se holba la respectivul, ce o privea întrebător şi ea nu ştia ce să spună. Auzea atâtea voci şi zgomote , toate venind din alt colţişor al ceainăriei în care se afla şi parcă cu câteva minute înainte o tipă ţipase speriată - se împiedicase şi doborâse lucrurile cuiva de pe o masă - iar pe domnişioara noastră o făcuse să se bucure, să-şi aducă aminte că nu era singura care se împiedica de treptele inexistente . 

    Mă rog, trecând peste detalile astea...Îi ridică din umeri ca răspuns acelui străin , ce pleacă până la urmă de la masa ei. Dar ce-l interesa pe el de ceaiul ei ? 

Oricum ar fi , nu dorea să-şi bată capul cu asta, aşa că se plăteşte consumaţia, îşi bagă cărticia în geantă şi căştile în urechi, apoi pleacă de la masă, în timp ce-şi adâncea mâinele în buzunarele călduţe ale gecii. 

    „Cred că ţi s-a răcit ceaiul”....Doar crezi ? De ce nu eşti sigur? De ce nu-mi spui : „Ceaiul tău s-a răcit” sau alte propoziţii de genul, care să-mi arate încrederea ta în sine? Şi de ce-mi spui mie ? De ce, dintre douăzeci de oameni , de tipe singure la masă ; care citesc Faust şi încearcă să fie atenta le lectura lor , tu mă alegi pe mine? De ce...nu te duci la cea de lângă mine ? Ea pare mai interesantă, vorbeşte la telefon. Sau o făcea, s-a oprit când ai intrat în ceainărie. Sau...de ce nu ţi-ai continuat vorbele ? De ce te-ai oprit, aşteptai un răspuns? Ai fi vrut să-ţi zâmbesc, să-ţi mulţumesc, să fac ceva care să-ţi demonstreze ce toate-ţi cad la picioare? Sau nu-i aşa ? Nu eşti unul dintre „aceia” ? Nu ştiu. 

    Dar sunt sigură că gestul meu, ridicatul meu simplu, anostul meu gest este răspunsul tău la toate de ce-urile mele. Fiindcă şi tu m-ai privit aşa cum am făcut-o eu...Şi tu...

- Au, la naiba! 

Simte cum cade, cum lent se apropie de pământ şi pământul-şi deschide prietenos braţele s-o îmbrăţişeze şi ştie că o lovitură în acel moment ar fi inevitabilă, oricât de mult ar încerca să se apare de gheaţa de pe jos.Dar încă-şi mai aude mintea vorbind, aberând, punând întrebări şi răspunzând şi în două secunde, e întinsă pe jos, într-o postură ciudată. 

Ziua asta, de paisprezece februarie, mergea din ce în ce mai rău. De dimineaţă căzuse pe scări, când ieşise din casă alunecase şi aproape că-şi rupsese mâna,iar la ceainărie - în încercarea stupidă de a-i explica chelneriţei că vrea ceai de fructe de pădure, nu de zmeură, fiindcă nu este acelaşi lucru şi nu are acelaşi gust , lovise un cuplu ce-şi dovedea eterna lor dragoste, alintându-se în toate modurile - şi sfârşise prin a chema altă chelneriţă.

Apoi, mai apăruse şi necunoscutul ăsta, interesat de ceaiul ei şi care acum, îi ocupa mintea în intregime, doar fiindcă o deranjase cu cea mai aiurită propoziţie. Şi în momentul de faţă, doar fiindcă să meargă printre munţii de zăpadă şi să se roage să nu cadă, să nu alunece, să nu fie victima colaterală a unui război cu bulgări între puştani nu era de ajuns , trebuia să se mai aleagă şi cu o nouă vânătaie pe trupul plin de semne ce arătau cât de atentă putea să fie la drum. 

Totuşi, trece peste toate aceste lucruri şi se ridică, trage aer în piept şi încearcă să-şi aducă aminte unde rămăsese cu gândurile, dar nu reuşeşte. Se încruntă, dar nu din cauza asta, ci fiindcă pe oriunde îşi arunca privirea vedea doar norocoşi care nu cădeau, fiindcă aveau pe cineva de care să se ţină.  Urâse mereu ziua asta, nu avea nimic împotriva îndrăgostiţilor, avea ceva cu cei care-i făceau atâta publicitate şi fiindcă în fiecare an, această „sărbătoare” pentru ea însemna să-şi arate cât de mult poate să se împiedice, să înjure, câtă răbdare are şi câtă ambiţie şi cât curaj să ajungă de la ceainărie, biblioteca, supermarketul sau alte locuri, acasă în siguranţă. Ok, fără un braţ sau picior rupt. 

Şi dacă acum vă întrebaţi dacă domnişioara cu ceaiul a mai ajuns întreagă acasă, răspunsul este da. Poate cu câteva răni minore, dar când a intrat în bloc, când a deschis uşa apartamentului cu degetele îngheţate , şi-a adus aminte de tipul cu ceaiul. Şi şi-a dat seama că de fapt nu este atât de importanată o zi în care arăţi că-ţi pasă, că iubeşti, e important să dovedeşti cu sinceritate în fiecare minut sau oră, dacă poţi. Şl el, acel străin blând, îi dovedise că ceaiul ei răcise şi că lui îi păsa dacă ea-l bea cald sau rece. :)

Friends.

Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare.

 William  Shakespeare

        Vreau sa va spun un lucru, tuturor care credeti ca fara prieteni/persoane care sa va fie alaturi macar o data rezistati in realitate: Nu e posibil asa ceva. 

De ce-mi permit sa va spun acest lucru? Poate fiindca eu stiu, poate fiindca m-am gandit cum ar fi daca as fi o singuratica. E oribil, dupa mine, sa nu ai pe cineva caruia sa-i spui ce simti, de ce esti trist, de ce plangi si de ce razi. E dureros sa stii ca nimeni nu te asculta. Dar, e si mai ingrozitor sa stii ca cineva te asculta si -apoi pleaca si te lasa singur. E mult-mult mai dureros. Ma rog, nu vreau sa trecem la drame...

De fapt, in postul acesta, as vrea sa le multumesc (din suflet) tuturor care mi-au fost aproape, imi sunt si sper eu, vor continua sa fie, indiferent de felul in care timpul ne modeleaza si viata ne pune la incercari. Dragilor, o sa va i-au pe rand. 

Diana ( Hachi , Didi, Cherie, Dei s.a.m.d. ) ; crede-ma, nu stiu ce m-as fi facut fara tine. Nu-mi spune : exact ce-ai facut si pana acum, ca-ti voi intoarce vorbele imediat. Stii de ce? Aveam nevoie de cineva cu care sa ma inteleg perfect, aveam nevoie de cineva care desi-i mai mare decat mine, vorbeste "aceeasi limba" ca a mea si imi e aproape. Da, nu te cunosc de mult, dar nu-mi pasa. Mi-am dat seama ca nu trebuie sa cunosc pe cineva de ani ca persoana respectiva sa ajunga una dintre cele mai bune prietene ale mele. 

Mi-ai intrat in suflet imediat, ti-ai croit drumul asa de usor si cu atata sinceritate si dragalasenie si genialitate, incat eu nu stiu cum puteam sa fiu distanta cu tine sau ceva asemanator. Doar fiindca esti TU, doar fiindca esti Didi a mea, care ma asculta si care-mi da sfaturi si cu care rad mereu si care, de altfel, scoate niste vorbe asa de magice (cine stie de unde? ) si care scrie muuult si ma face si pe mine sa scriu la fel de genial si pe care o admir din toate punctele de vedere, doar din cauza acestor lucruri, ITI MULTUMESC si  Je t'aime,  mon chérie ! :)

Abbeh ( Adina, Abbi, R. -stii tu de unde vine asta - s.a.m.d. ) ; geniala mea superba si dulce cu care pierd nopti si scriu si rad si aberez ! La fel ca mai sus, ma bucur enorm de mult ca te cunosc ! Esti...pur si simplu, genul acela de persoana cu care iti e imposibil sa nu te imprietenesti si sa nu zambesti cand te saluta sau ceva de genul asta. Esti o prietena care merita respect, care merita iubita si mai ales, esti prietena mea (un fel de bff din alt oras, la fel ca Didi ) pe care o admir si pe care o consider cea mai buna, doar fiindca m-ai acceptat asa cum sunt. Doar fiindca ai fost si continui sa fii deschisa, fiindca vorbim despre orice si oricine ( aproape *laughs* ) si fiindca mi-ai oferit prietenia ta. Pentru asta, scumpa mea Abbi, ITI MUlTUMESC and I LOVE YOU ! :)

Metal ( Alex, Cupcake, Mushroom, Ciupi' s.a.m.d ) , genialul meu prieten, adorabil si scump si vorbaret si care-mi i-a apararea indiferent de moment , in fata oricui. Spune-mi si mie, cum sa nu te iubesc eu pe tine? Cum sa nu te numesc bff-ul meu? CUM as putea sa fac asa ceva? Am N motive si lucruri din cauza carora sa te aduc aminte aici! 

Esti , dupa mine, tipul perfect si de fapt, esti prietenul meu care are rabdare si care ma asculta si care vorbeste cu mine despre absolut orice si care , plus , se "cearta" si e rau cu unii doar fiindca mi-au zis mie niste lucruri. Esti genul de persoana care ma molipseste cu genialitatea si cu bunatatea sa, esti tipul care mi-a deschis usita sufletului si a intrat imediat acolo. Iar eu n-am facut nimic sa te opresc si sincer, nici nu am avut de ce si nu regret asta.  

Si fiindca stai si pierzi noptile cu mine, fiindca vorbesti cu mine mereu si ma faci sa rad din orice chestie, fiindca tii la mine si-mi arati asta in adevaratul sens al cuvantului, fiindca ai fost si continui sa fii aproape de mine oricand, ITI MULMESC si I LOVE YOU ! :)

*daca am uitat pe cineva de pe zup(sau alt site), doar spuneti-mi si promit ca ma revansez dand un edit^^*

Robert , cel fara porecla fiindca sincer, nu stiu cum as putea sa te numesc sau ceva asemanator in afara de...Robert, pur si simplu. Cel mai mare de aici, cel cu care ma cunosc de doi ani si ceva si cel care-mi da sfaturi bune, care ma asculta, care se coboara la mintea mea si care totusi ramane matur si bland. Si nu stiu ce sa te consider, ori prieten, ori "frate" ori ceva intre cele doua, nu stiu ce esti exact pentru mine, dar stiu un lucru: ca insemni mult, chiar daca nu te-am vazut in viata mea.

Sincer, nu stiu ce sa scriu despre tine si ce-as putea sa zic in mare parte, decat ca te admir. Exact. Pentru faptul ca mi-ai "permis" sa-ti fiu prietena si mi-ai daruit putin din "tine" , te admir si de altfel, ITI MULTUMESC and ofc, I LOVE YOU! :)

Robi ( Bilă, "hucha" s.a.m.d ) ; nu puteam sa te uit pe tine. Cum sa te uit, pufosenie enervanta si amuzanta? Dragul meu prieten, cel care vorbeste cu mine prin mesaje si de altfel, cel care pierde vremea ascultandu-ma si uneori, facandu-ma sa rad, vreau sa-ti spun ca sunt mandra sa stiu ca noi doi ne cunoastem. Cu cine as mai fi ras daca nu erai tu? Poate cu altii, dar sigur as fi simtit ca lipsesti.

Esti cel mai inocent din "gasca" , cel mai dragut si desi incerci sa pari dur, ramai pur si simplu sensibil. Plus, parfumul cu care te dai este genial! ( sa consideram asta o paranteza, bine? *laughs* ( . 

Si fiindca mi-ai fost aproape cand s-au intamplat anumite lucruri, fiindca am ras impreuna si fiindca mi-ai facut zilele minunate, ITI MULTUMESC si Je t'aime ! :)

Filip (doar Flip ) ; ei bine...Scumpul si rabdatorul meu Filip, multe fete ar trebui sa aiba un prieten ca tine. Si multe te-ar respecta si te-ar iubi exact asa cum fac eu, sper. Dragul meu, nu stiu cum mi-ai ajuns prieten. Sincer, nu stiu cum am ajuns sa te indragesc asa de mult. Probabil fiindca ai avut rabdarea necesara sa stai dupa mine intr-un mall sau fiindca vorbesti cu mine tot timpul si ma asculti, chiar daca pe tine nu te intereseaza toate tampeniile pe care le spun eu. Totusi, taci din gura si ma asculti. Si stai langa mine si-mi acorzi zambete si atentie, desi uneori n-ar trebui s-o faci. 

Doar fiindca ai fost si esti , eu ITI MULESC si Je t'aime ! :)

Iris , cea mai geniala Laură dintre toate şi Gabrielă. Tipa cu care rad din orice, fata cu care de fapt, vorbesc despre orice si pe care, sincer, la inceput, nu credeam ca o sa ajung sa tin asa de mult la ea. Nu prea stiu ce sa scriu, dar sunt sigura de faptul ca nu am mai cunoscut o persoana care sa ma faca sa zambesc doar fiindca o aud sau o vad. Si de altfel, si tu - ca si altii mentionati aici - mi-ai facut zilele si m-ai facut fericita. 

MERCI sii I LOVE YOU ! :)

Maria ( sau Irina, draga mea artista ) pe care am cunoscut-o prin mama si de altfel, cu care credeam ca n-o sa leg o prietenie asa de stransa si placuta. Dar uite ca avand multe lucruri in comun si intelegandu-ne atat de bine, am reusit sa fim prietene chiar foarte bune. Pe langa faptul ca am ras , am glumit, am aberat si ne-am ascultat una pe alta "la greu" , as vrea sa-Ti MULTUMESC - din mult, mult mai multe puncte de vedere decat as putea mentiona aici - and I LOVE YOU!:)

Dani (sau afemeiatul indragostit ) , cel care ma amuza doar fiindca zice orice tampenie despre toate si totusi o iubeste doar pe una si doar la ea se-ntoarce. Cel ce-l admir fiindca face asta si cel care tin fiindca in unele momente, e prietenul de care ai nevoie. 

Ei bine, tie-ti pot multumi doar fiindca mi-ai devenit prieten si fiindca , sper, vei continua sa fi unul dintre cei pe care-i apreciez pentru sinceritatea lor si felul in care se comporta. (si pentru parfum)

ITI MULTUMESc and Je t'aime ! :)

Alin, iti aduci aminte de mine? Sunt tipa aia, caruia ii promite-ai acum doi ani ca veti ramane prieteni si veti merge impreuna spre casa in fiecare zi. Nu te-ai tinut de promisiune prea mult , apropo si m-ai cam lasat singura. Dar nu-i nimic, spre fericirea mea, stiu sa trec strada neinsotita. De altfel, nu-mi sa cred ca inca mai vorbim unul cu altul. Din pacate, o facem rar si putin, de parca avem grija sa rupem prietenia asta. Ma rog, nu ma aflu aici sa-ti spun ca nu-i corect ce se intampla si ca doare sa-ti dau dreptate, cand tu mi-ai zis ca prieteniile nu dureaza ani. 

Fie, am vorbit cu tine atatea...Si ti-am spus ATATEA. Si te-am facut sa iesi din carcasa ta si sa-mi spui si tu mie lucruri despre tine si am ras si am aberat si am fost cu adevarat eu in jurul tau. M-ai facut fericita. Ca toti din postul acesta, tu m-ai vazut asa cum sunt eu. 

Si...ITI MULTUMESC si Je t'aime! :)

Si in sfarsit, Adi, speram sa nu ajung la tine, crede-ma. Speram sa uit ca trebuie sa mai scriu si despre  tine, speram...si uite ca totusi am ajuns aici. 

Probabil nu am uitat din cauza multor lucruri, din cauza ca lucrurile dintre noi doi nu s-au schimbat asa de mult. Ei bine, nu-mi place sa spun asta, dar tu m-ai vazut in extrem de multe feluri. M-ai vazut si razand si plangand si facand lucrurile astea in acelasi timp. Si mi-ai dat sfaturi si uneori, ai ramas langa mine. Si alteori, m-ai facut sa vreau sa te impusc sau sa-ti fac ceva foarte dureros. 

Am avut momente cu tine de toate felurile, am vorbit cu tine despre orice si am aberat cu tine si am zambit din cauza ta si desigur, m-ai cucerit total. Mi-ai devenit prieten. Mi-ai devenit confident si sfatuitor si eu tie , cred. 

Nu vreau sa spun mai multe despre tine, ar insemna sa ma abat de la subiect si tu (si altii cativa) ai stii de ce. 

Oricum, multumesc and -still- I Love you !:)

Ediiit: 

Edi ( Edward & Ed' ) , scumpul meu cu ochii albastrii schimbatori si geniali ! Imi cer asa de scuze ca te-am uitat, tocmai pe tine, cel ce-o să mă înveţe să cânt la chitară şi care are uneori are grijă sa-mi zâmbească şi să stea de vorbă cu mine.

Nu ne stim de mult, dar  în putinele dati in care te-am vazut,  m-ai facut sa zambesc. Si m-ai ascultat si ai vorbit mult, de altfel si incetul-cu-incetul, m-ai "cucerit" , m-ai facut sa tin la tine si sa vreau sa-ti arat ca o fac. Si dupa cum stii, ca si altii cred, ador cand o persoana draga mie imi zice "Miru" fara a ca eu sa-i cer acest lucru. 

Multumesc ca esti aici and Je t'aime ! :)

Anca ( Ancu' *hugs* ) , îmi cer iertare şi ţie, fiindca te-am uitat. Nu am facut-o intentionat.

Ei bine, draga mea, prima mea prietena cred din alt oras si cea cu care am vorbit atatea. Geniala care ascultă doar muzică bună şi cu care ascult Rock FM , tipa cu care pierd ore vorbind, cu care aberez si cu care rad si , de altfel, cea cu care văd DOAR bunăciuni. Exact, doar ce e frumos. Cred că tu mă faci să văd ce-i frumos...Sunt sigură de asta, de fapt. 

Si din cauza acestor,iti multumesc ca mi-ai fost aproape si I love you !

Daca unii nu s-au vazut, sa-mi spuna si le voi explica eu de ce nu se afla aici. Un motiv simplu pentru care nu o vedeti pe L este doar fiindca ea ...ei bine, fara detalii. 

Daca nu observati pe altcineva, o sau edit in alta zi. Si asa am stat sa fac asta toata ziua!:) Sper ca ati inteles mesajul.

Cu sinceritate, Miru.

      

Un alt portret nereuşit

Portret nereuşit

"I do not paint a portrait to look like the subject, rather does the person grow to look like his portrait"

Salvador Dali


Iţi mai aduci aminte?
Iţi şoptesc la urechea-ţi insetată versuri de Voltaire schimonosite. Şoapte abia perceptibile, abia înţelese, reale şi totuşi atât de efemere, de intangibile şi de fragile. Iţi şoptesc în rime imperfecte, un setiment ce pare să te-mbete. Sunt un poet distorsionat, ratat, înteles doar de gingaşul tău auz, de zâmbetu-ţi firav si translucid.

Dar pleci...
Iţi cânt plecarea, iţi cânt ca un patefon obosit versuri de Voltaire pe-acorduri răguşite de Chopin. Iţi cânt acelaşi dor, acelaşi gând, acelasş sentiment neodihnit, nemângâiat, neîmplinit. Te strig în triluri uniforme. Îmi arcuiesc vocea eternă, dar ea nu poate atinge nici nota supremei împliniri, nici cea a-mbietoarei deznădejdi.
Şi tu... nu vrei să-ţi mai intorci nici pentr-o clipă chipul.

Te caut...
Pe-o muzică fără ritm, dansez tangouri argentiniene fără strop de pasiune, ca un robot ne-ndemânatic. Iţi caut chipul şi umerii şi braţele şi pieptul! Vreau să m-agăţ cu disperare de gâtul tău, să-mi conduci în piruete ameţitoare trupul chinuit de dor, de gând, de sentimentul de abandonare.

Continui...
Îmi joc neîncetat rolul ratat pe scena încetosata a vieţii. Cortinele nu mai cad şi-am obosit să-mi joc durerea, fericirea, uimirea, uitarea şi iubirea. Corpu-mi gesticulează scadat, ca o marionetă defectă şi replicile-mi părăsesc buzele ce-ncearcă în zadar să rămână zăvorate de ultima ta sărutare.
Mă tem că in scenariul vieţii mele tu n-ai să mai apari.

Încerc...
Încerc să-ti modelez din praf de sulf, cu degetele-mi bandajate, chipul, ochii mari, nasul perfect drept ca in statuile clasice greceşti, buzele pline pe care le ating cu nerăbdare, cu sete. Îţi mângâi fruntea înaltă aşa cum făceam odată şi tu spuneai ca-i să-mi păstrezi atingerea pentru eternitate.
Dar nu eşti tu, e doar un praf nesimţitor de sulf.

Şi în final am obosit... am obosit şi eu artista exilată în negura singurătăţii.
Pe pânza-ngalbenită de dor, de gând, de sentimentul frânt, pictez cu sânge trupul tău cel gol. Nu seamană cu tine, dar eu nu sunt o pictoriţă desăvarşită ci un Dali necunoscut, netalentat. Nu vreau o operă de artă, o Mona Lisa inchisă intr-un cub de sticlă ci doar sa iţi pictez părul in mii de trandafiri, mişcarea lină a degetelor tale lungi, gâtul lung, spatele exagerat de drept şi zâmbetul maliţios.
Cu ultima-mi picatură de sânge otrăvit, termin acest portret nereuşit.

P.S: Postul acesta i-l dedic mamei mele, doar fiindcă ei îi place aşa de mult. :) 

Cu sinceritate, Miru.

Încă mai cred în basme...

Să ascultaţi melodia:)  

Aş vrea să mai adaug câteva fraze pe lângă melodia de mai sus, dar cred că spune tot ce simt în momentul de faţă. 

Cu sinceritate, M.

Vin acasă...

Nu închide uşa. Las-o aşa, deschisă, fără cheie în ea.

Şi nu uita, pune covoraşul la uşă, vreau să mă şterg de mizeria de-afară...

Apropo, mami...e frig în casă? Să închizi ferestrele. 

Ah, dar şti ceva? Lasă uşa de la balcon deschisă, totuşi.

Mami, tu eşti acasă? Nu vreau să intru, să mă descalţ şi să nu fi. Voi sta afară. Te voi aştepta în prag până vei apărea, până-mi vei zâmbi şi mă vei saluta aşa cum o faci tu deobicei. 

Deşi e frig ca naiba, mi-au îngheţat şi degetele - sunt proastă, da. mi-ai zis să-mi i-au mănuşi şi ţi-am zis că nu-mi trebuie- tot stau şi te aştept afară. Parcă ninge, parcă văd alb pe jos şi pe palton.

Parcă te văd şi pe tine, vi la mine. Oi visa? 

Mami, vin acasă. Vin cu tine. Vin să-ţi spun că te iubesc ! : )

Cu sinceritate, M. - 23 de zile -

Christmas time!

De mâine intrăm frumuşel în luna decembrie, deci în luna cadourilor, a lui Moş Crăciun şi a oraşelor pline de luminiţe seara. 

Pot zice, cu sinceritate, că ador decembrie din toate punctele ei de vedere! De ce? Ei bine, dăruiesc şi primesc ori cadouri, ori zâmbete şi îmbrăţişări ori sentimente. Şi mă bucură tare mult...

Apoi, mă cuprinde o fericire blândă şi al naibii de plăcută doar când mă gândesc că vine Crăciunul şii din păcate, şi Revelionul ce mă anunţă că şi anul ăsta a trecut repede. Şi într-un fel ciudat, îmi pare rău.... Dar totuşi, sunt fericită. Mă simt bine, din câte cred. 

Oricum, voi mai posta, dar acest "gând" a fost doar aşa....că mai sunt decât 24 de zile până pe 25.Decembrie! 

Cu sinceritatea unui copil, Miru!

And smth funny :)