Dedicată părinţilor mei, însă special mamei mele ...

Dragă Mami şi Tati ; 

            

           Aş vrea în primul rând să vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi părinţii mei şi că m-aţi călăuzit în viaţă, mi-aţi arătat pe unde să merg şi cum să fac să fie totul bine...Nu ştiţi cât însemnaţi pentru mine, sunteţi unici şi sunt sigură că nu există părinte mai bun ca voi...Deşi, trebuie să recunosc că avem şi certuri sau contraziceri; rămâneţi cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Persoanele pe care nu voi avea cum să le uit, pe care nu am cum să rămân supărată şi cei pe care îi iubesc cei mai mult! 

          În al doilea rând, pentru că faceţi douăzeci şi cinci de ani de când v-aţi căsătorit, fiica voastră cea mică ar vrea să vă ureze să ajungeţi şi la ultima nuntă tot împreună, cu tot atâta dragoste şi bunătate în suflet! Sper să fiţi fericiţi, să zâmbiţi mai des - că vă stă bine ! - şi să vă iubiţi mult-mult-mult. Mă bucur  mult să fiu fetiţa voastră încăpăţânată şi răsfaţată; şi mai mult mă bucur că v-aţi cunoscut; pentru că altfel eu n-aş fi ajuns să vă citesc vouă.... De altfel, vă doresc să trăiţi atât de mult încât să mă puteţi vedea pe mine cu nepoţi. Vreau să vă văd mereu cu zâmbetul larg pe buze, cu ochii strălucindu-vă datorită bucuriei din suflet....Sunteţi un cuplu superb, amândoi cei mai tari părinţi şi după mine, cele mai faine exemple de urmat! Vă iubesc cu toată inima  mea- la fel pe amândoi - şi sinceră să fiu; dacă aş putea într-un fel sau altul, v-aş dărui vouă viaţa mea, zâmbetele mele şi momentele mele de euforie totală...V-aş da vouă tinereţea mea, doar dacă aşa aş şti că nu veţi pleca niciodată de lângă mine. Pentru că cu bune, cu rele, sunteţi mami şi tati ai mei....Şi chiar dacă uneori spun că  vreau să fiu singură, să nu  mai locuiesc cu voi...Mint. Sunt o mincinoasă mică. Toţi ştim că fără voi eu n-aş putea trăi. Sunt pur şi simplu dependentă de glasul amândurora şi de dragostea voastră, mai ales de clipele când îmi zâmbiţi.. Mă voi repeta, şi-mi cer scuze; însă...Vă iubesc mult, enorm, cu toată inima şi cu tot ce-o mai fi , vă ador ! Pur şi simplu vă ador ! 

           Şi  nu în ultimul rând, partea aceasta va fi doar pentru iubita mea mamă....

Ei bine, mami...Îmi cer scuze că îţi creez probleme, că vorbesc fără oprire şi că sunt aşa o figură. Îmi pare rău că eu şi sormea nu suntem cele mai unite, aşa cum îţi doreşti tu; dar vreau să şti că ai crescut două fete minunate, care te iubesc şi te apreciează şi sunt mândre să fie ficele tale ! 

De altfel, iartă-mă pentru încăpăţânările mele şi toate crizele prin care te pun să treci; o să dăm vina aici pentru adolescenţa asta enervantă ! Îţi promit că voi deveni doctoriţă; doar ca să am grijă de tine când vei fi aşa bătrână că nu-ţi vei mai putea alege singură hainele şi o să uiţi chiar şi ce-ai vrut aseară... ( Nu că acum nu s-ar întâmpla asta în fiecare dimineaţă. "Fustă sau rochie?!" Da, dar roşu nu merge cu mov" Miru, tu ce lanţ zici să-mi pun? Nu-i aşa că ăsta mă face grasă...? Dar cerceii ? Fără inel sau cu ? ) 

Oricum, meriţi tot ce-i mai bun mami ! Meriţi toată dragostea din lume, fericirea, meriţi tot ce-ţi doreşti şi mai ales, pentru tot ceea ce faci şi pentru toate sacrificiile tale....Meriţi să fi răsplătită înzecit ! Să şti că nu vreau să te las singură, adică lumea fără mami să mă pună să închid uşa din sufragerie ar fi oribilă ! Şi nici nu vreau să pleci undeva şi să mă laşi tu pe mine; ce m-aş face eu? 

Să nu uităm, cel mai important lucru pentru care-ţi scriu...La mulţi ani ! La cei mai mulţi ani, să rămâi aşa tânără şi frumoasă ca la 22 de ani - pe care-i împlineşti acum- şi să nu uiţi că Miru te iubeşte. Miru te adoră şi te consideră cea mai tare mamă din univers! Nu te întrece nimeni, şi nici nu o s-o facă cineva vreodată; pentru că tu mami...Eşti specială, eşti una la o mie, eşti omul de care toţi vor avea nevoie la un moment dat în viaţă... ( exluzându-mă pe mine care am nevoie de tine în fiecare secundă a zilei ) 

Fără să mai mă lungesc, vreau doar să ştii că te iubesc şi că îţi urez un "la mulţi ani" plin de dragoste, de căldură şi bucurie; aşa direct din sufleţel de la mine.... Sper să-ţi pot spune asta şi peste 40 de ani, sper să fi cea mai fericită şi cea mai iubită ! Şi să nu uiţi...

Cu toţii te iubim, te apreciăm -mai ales eu - şi cu toţii suntem mândrii să te avem în viaţa noastră !

În sfârşit, te ador mami ! 

Cu multă iubire, Miru pentru eternitate. 

Am bubat !

Vă vine să credeţi? Tocmai în vacanţă, tocmai când se apropie Paştele, când vremea se făcuse frumoasă, când...când aveam şi cu poftă să ies pe afară, să cutreier străzile şi să râd în aer liber, pe o băncuţă din parc sau ştiu şi eu, undeva prin centrul oraşului...am făcut aşa bine cunoscuta şi tâmpita boală "bubat" . Serios? E hilară chestia, am vrut bubat în timpul şcolii, nu în timpul vacanţei ! Îmi vine să râd , serios . - :)) -
Da, postarea este mică, fără sens şi plictisitoare, cu ceva mai inspirat şi drăguţ revin spre dupa-amiăză, că tot am destul timp liber de pierdut.

Cu drag, bolnăvioară Miru.

Dupa-amiezi de februarie

Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.

Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? - Mihail Drumeş

   

-  Cred că ţi s-a răcit ceaiul , cineva sparge liniştea şi inundă urechile unei domnişioare cu un glas plăcut, politicos şi gros. 

Îşi întoarce privirea spre făptaş , părând pierdută , obosită. Fără chef de viaţă sau ceva asemănător, chipul ei arăta că se săturase de lucrurile din jurul ei , de ninsoare, de lume sau de lichdiul din ceaşca ce se afla în faţa ei. Şi totuşi, era preferatul ei. Ceaiul de fructe de pădure şi cel de mentă-i răsfăţau întotdeauna papilele gustative. Dar azi, efectul lor miraculos nu dădea roade. Încă se holba la respectivul, ce o privea întrebător şi ea nu ştia ce să spună. Auzea atâtea voci şi zgomote , toate venind din alt colţişor al ceainăriei în care se afla şi parcă cu câteva minute înainte o tipă ţipase speriată - se împiedicase şi doborâse lucrurile cuiva de pe o masă - iar pe domnişioara noastră o făcuse să se bucure, să-şi aducă aminte că nu era singura care se împiedica de treptele inexistente . 

    Mă rog, trecând peste detalile astea...Îi ridică din umeri ca răspuns acelui străin , ce pleacă până la urmă de la masa ei. Dar ce-l interesa pe el de ceaiul ei ? 

Oricum ar fi , nu dorea să-şi bată capul cu asta, aşa că se plăteşte consumaţia, îşi bagă cărticia în geantă şi căştile în urechi, apoi pleacă de la masă, în timp ce-şi adâncea mâinele în buzunarele călduţe ale gecii. 

    „Cred că ţi s-a răcit ceaiul”....Doar crezi ? De ce nu eşti sigur? De ce nu-mi spui : „Ceaiul tău s-a răcit” sau alte propoziţii de genul, care să-mi arate încrederea ta în sine? Şi de ce-mi spui mie ? De ce, dintre douăzeci de oameni , de tipe singure la masă ; care citesc Faust şi încearcă să fie atenta le lectura lor , tu mă alegi pe mine? De ce...nu te duci la cea de lângă mine ? Ea pare mai interesantă, vorbeşte la telefon. Sau o făcea, s-a oprit când ai intrat în ceainărie. Sau...de ce nu ţi-ai continuat vorbele ? De ce te-ai oprit, aşteptai un răspuns? Ai fi vrut să-ţi zâmbesc, să-ţi mulţumesc, să fac ceva care să-ţi demonstreze ce toate-ţi cad la picioare? Sau nu-i aşa ? Nu eşti unul dintre „aceia” ? Nu ştiu. 

    Dar sunt sigură că gestul meu, ridicatul meu simplu, anostul meu gest este răspunsul tău la toate de ce-urile mele. Fiindcă şi tu m-ai privit aşa cum am făcut-o eu...Şi tu...

- Au, la naiba! 

Simte cum cade, cum lent se apropie de pământ şi pământul-şi deschide prietenos braţele s-o îmbrăţişeze şi ştie că o lovitură în acel moment ar fi inevitabilă, oricât de mult ar încerca să se apare de gheaţa de pe jos.Dar încă-şi mai aude mintea vorbind, aberând, punând întrebări şi răspunzând şi în două secunde, e întinsă pe jos, într-o postură ciudată. 

Ziua asta, de paisprezece februarie, mergea din ce în ce mai rău. De dimineaţă căzuse pe scări, când ieşise din casă alunecase şi aproape că-şi rupsese mâna,iar la ceainărie - în încercarea stupidă de a-i explica chelneriţei că vrea ceai de fructe de pădure, nu de zmeură, fiindcă nu este acelaşi lucru şi nu are acelaşi gust , lovise un cuplu ce-şi dovedea eterna lor dragoste, alintându-se în toate modurile - şi sfârşise prin a chema altă chelneriţă.

Apoi, mai apăruse şi necunoscutul ăsta, interesat de ceaiul ei şi care acum, îi ocupa mintea în intregime, doar fiindcă o deranjase cu cea mai aiurită propoziţie. Şi în momentul de faţă, doar fiindcă să meargă printre munţii de zăpadă şi să se roage să nu cadă, să nu alunece, să nu fie victima colaterală a unui război cu bulgări între puştani nu era de ajuns , trebuia să se mai aleagă şi cu o nouă vânătaie pe trupul plin de semne ce arătau cât de atentă putea să fie la drum. 

Totuşi, trece peste toate aceste lucruri şi se ridică, trage aer în piept şi încearcă să-şi aducă aminte unde rămăsese cu gândurile, dar nu reuşeşte. Se încruntă, dar nu din cauza asta, ci fiindcă pe oriunde îşi arunca privirea vedea doar norocoşi care nu cădeau, fiindcă aveau pe cineva de care să se ţină.  Urâse mereu ziua asta, nu avea nimic împotriva îndrăgostiţilor, avea ceva cu cei care-i făceau atâta publicitate şi fiindcă în fiecare an, această „sărbătoare” pentru ea însemna să-şi arate cât de mult poate să se împiedice, să înjure, câtă răbdare are şi câtă ambiţie şi cât curaj să ajungă de la ceainărie, biblioteca, supermarketul sau alte locuri, acasă în siguranţă. Ok, fără un braţ sau picior rupt. 

Şi dacă acum vă întrebaţi dacă domnişioara cu ceaiul a mai ajuns întreagă acasă, răspunsul este da. Poate cu câteva răni minore, dar când a intrat în bloc, când a deschis uşa apartamentului cu degetele îngheţate , şi-a adus aminte de tipul cu ceaiul. Şi şi-a dat seama că de fapt nu este atât de importanată o zi în care arăţi că-ţi pasă, că iubeşti, e important să dovedeşti cu sinceritate în fiecare minut sau oră, dacă poţi. Şl el, acel străin blând, îi dovedise că ceaiul ei răcise şi că lui îi păsa dacă ea-l bea cald sau rece. :)

Începuturi

           Ei bine, am trecut şi în noul an. Uimitor lucru, trebuie să recunosc, fiindcă anul ce-a plecat mi-a părut  aşa de grăbit, nici bine nu am apucat să uit unele întâmplări de Crăciunul şi Revelionul din 2010, că am ajuns în 2012.

Probabil că doar mi se pare mie sau ceva, cine-ştie, dar 2011 a fost anul acela ciudat, în care s-au întâmplat atâtea, m-am schimbat destul de mult dacă stau să mă gândesc şi am cunoscuţi foarte multe persoane geniale cum de altfel sunt sigură că voi cunoaşte şi anul acesta. 

      Fie, aş vrea să fac o mică postare despre revelion şi zilele ce-au urmat după. 

În câteva cuvinte: Mi-a plăcut. De altfel, am râs, am mâncat, am băut şi am îmbrăţişat foooarte mult. Ciudat să spun că am băut, nu? Ei, n-am ajuns la faza în care vezi trei oameni în loc de unul, ci doar la...puţină ameţeală. Am privit focul de artificii în timp ce filmam şi mi-am spus: Doamne, de ce timpul fuge pe lângă noi? Şi de ce stăm în loc şi el râde zgomotos şi continuă să alerge? Am vaga impresie că totul se mişcă prea repede, prea grăbită-i noaptea să apară şi imediat apare răsăritul. Oricum, sper din tot sufletul că nu voi regreta anul ce am început şi că de fapt, am să fiu mândră de el şi de ce voi face. Dar, trăind în prezent şi cu gândul puţin în urmă, să revenim...

    Ţin să recunosc că nu am dormit mult, ba chiar adormisem pe la trei dimineaţa şi la şase eram trează, tăcută, gânditoare, cică mă uitam la televizor. Plus, am avut cea mai drăguţă trezire, cu un apel pierdut de la Robert, Adi şi Dani şi peste câteva minute, am fost sunată tot de cei trei, întrebându-mă foarte senini ce mai fac şi cum am petrecut. ( apropo, am făcut atât Crăciunul , cât şi revelionul la Băileşti, cu familia şi câţiva prieteni ) 

Am vorbit cu "băieţii mei" mult timp, calculând toate apelurile ar fi trei ore-patru , neadăugând mesajele. 

Pe la doisprezece aşa am reuşit să mai aţipesc, dar tot nu am dormit. Şi nici luni nu am apucat cine-ştie-ce somn, am vorbit MULT cu mama , am stat cu familia sau pe laptop şi la sfârşitul zilei, am urmăit împreună cu mami „Dirty Dancing” - film de care nu cred că am să mă satur vreo dată - şi apoi somn de voie, până azi la doisprezece, ca apoi să ne apucăm de curăţenie serioasă fiindcă se întorcea bunica mea din Spania. 

Deşi am ajutat - mai cu tragere de suflet - şi deşi mama a curăţat covoarele, pufoşii noştri căţeluşi (ce nu cred că au trei luni - sau au? - ) au avut grijă să lase urme prin metode mai...excentrice. Nevoile naturii.

Oricum, cum spuneam, a venit mamaie şi am vorbit cu ea şi toate cele, dar spre seară ne-am întors la Craiova şi eu, acum scriu postul ăsta fiindcă nu am somn şi vreau să scriu. Da, am o poftă...

        Întorcându-ne în prezentul nostru, eu una deja am început să-mi fac mici planuri de viitor apropiat ( cum ar fi să am media 10 la chimie şi să îi mulţumesc pe toţi şiii să le fac viaţa drăguţă la toţi şi să i-au notă mai mare în teză la mate şi la română şi...fie, am planuri neimportante  şi v-aş umple capul cu "şi-urile" mele ) 

Oricum, le urez tuturor care-mi citesc aberaţiile la ora asta sau oricând un an cât mai fericit, mai frumos şi mai bun ! : )

Cu sinceritate, Miru.

.

2012 !

HAPPY NEW YEAR EVERYONE ! <3 

Sper ca anul acesta să fie cât mai bun şi frumos pentru toţi ! :]

Cu sinceritate şi dragoste, Miru.

Simplu...

*îmi cer iertare pentru lipsa mea şi fiindcă nu am avut obişnuita postare menită Crăciunului, dar pur şi simplu NU AM ŞTIUT ce să scriu. ştiţi - cred că unii dintre voi cunosc senzaţia - momentul ăla tâmpit când stai cu degetele pe tastatură şi aştepţi, dar nu ştii  exact dacă aştepţi un cuvânt sau un gând, fiindcă astea două oricum nu vin oricât te-ai holba la ecran sau la filă, depinde pe ce şi unde scrieţi unii. Fie, îmi cer scuze. Promit că mă voi revanşa, într-un fel sau altul.*

         Azi am ieşit afară. Nu e mare lucru, dar ţinând cont că de vreo două zile încoace stau închisă în casă şi citesc sau mă uit la televizor sau stau la laptop sau, pur şi simplu port discuţii lungi cu mama şi scot capul foarte rar pe uşă, e ceva, zic eu.

Şi mi-am luat aparatul de fotografiat cu mine şi câinele, Raplh cercetând liniştit curtea iar eu, uşurel am început să fac fotografii la orice - şi mama, scuze, dar am descărcat câteva poze pe laptopul tău- .

       Mă rog, m-am îndepărtat de casă, nările fiindu-mi răsfăţate cu o aromă dulce şi caldă de pâine proaspăta şi bună. Cred că am stat vreo jumătate de oră în mijlocul curţii, fascinată de aroma aceea şi cu închişi şi aşa, într-o linişte blândă, nimeni nu scotea o vorbă şi nici un animal nu încerca să distrugă momentul meu simplu şi frumos de fericire, de...nu ştiu exact ce am simţit, dar mi-a plăcut. Ştiţi cum se spune: fericirea se ţine în sticluţe mici - sau altfel , dar nu contează pentru moment - ei bine, în cazul meu, fericirea se ţine în momente care pentru unii par banale, absurde sau chiar plictisioare. Neinteresante. 

        Nu sunt de acord şi contrazic, fiindcă n-am mai stat de mult aşa, fiind fascinată de o aromă neînsemnată, bucurându-mă de linişte şi în minte având imaginea a unei pâini cu coajă crocantă şi miez moale şi din care ies aburi, fiindcă de abea ce-a fost scoasă din cuptor. Şi lângă mine, stau mai mulţi oameni şi privesc alimentul, la fel şi ei, mulţumindu-se doar cu aroma caldă a pâinii.

Fie, după ce m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că-mi îngheţaseră atât mâinile cât şi faţa, am mai stat câteva minute şi am tot făcut fotografii la orice "prindeam" . Şi ştiţi ce? Timp de o oră, să spunem, nu m-am gândit la nimic care să mă indispună, am fost fericită în felul meu şi m-am bucrat de nişte lucruri aşa de banale, pe care cu siguranţă dacă aş fi fost la oraş, nici măcar nu le-aş fi observat.

De altfel, ştiu că postul nu are mult sens, dar vreau ca unii cititori ai blogului, ce trec pe aici măcar în fugă şi văd postul, să se bucure de lucrurile mici, să dea atenţie chiar şi detaliilor neînsemnate, să stea în linişte, cu cineva sau singuri şi pur şi simplu...să nu facă nimic, nici măcar să nu se gândească. Nu ştiu, măcar încercaţi, promit că rezultatul va fi unul chiar foarte bun!

Cu sinceritate, M.

  

Christmas time!

De mâine intrăm frumuşel în luna decembrie, deci în luna cadourilor, a lui Moş Crăciun şi a oraşelor pline de luminiţe seara. 

Pot zice, cu sinceritate, că ador decembrie din toate punctele ei de vedere! De ce? Ei bine, dăruiesc şi primesc ori cadouri, ori zâmbete şi îmbrăţişări ori sentimente. Şi mă bucură tare mult...

Apoi, mă cuprinde o fericire blândă şi al naibii de plăcută doar când mă gândesc că vine Crăciunul şii din păcate, şi Revelionul ce mă anunţă că şi anul ăsta a trecut repede. Şi într-un fel ciudat, îmi pare rău.... Dar totuşi, sunt fericită. Mă simt bine, din câte cred. 

Oricum, voi mai posta, dar acest "gând" a fost doar aşa....că mai sunt decât 24 de zile până pe 25.Decembrie! 

Cu sinceritatea unui copil, Miru!

And smth funny :)