Cine sunt?

Sunt un dezastru din punct de vedere anatomic

Sangele mi s-a preschimbat in cerneala

Inima mi-e masina de scris

Degetele-mi sunt stilouri si creioane, din

Burice imi ies litere

Stomacul mi-a devenit un bol in care

Se varsa rime albe 

Oasele ma dor, se intorc pe dos 

Doar-doar sa se asemene 

Cuvantului meu 

Am in ochi puncte si virgule, iar nasul 

Imi este un semn al exclamaii 

Mi-a cazut parul si-am ramas cu 

Siruri lungi de litee pe care nu le

mai pot

Descifra

Ma doare tot corpul si obosesc la apus 

Cand toate frazele s-au epuizat si 

punctele au fost puse la locul lor 

Cand literele mi s-au agatat de piele 

Sunt un dezastru din punct de vedere anatomic 

Sunt o carte deschisa. 

Tati?

Tatal meu nu a fost prezent in viata mea asa cum sunt, probabil, majoritatea tatilor.
Tatal meu nu m-a invatat la 13 ani sa nu ma indragostesc de cine trebuie.
Tatal meu nu m-a invatat sa merg cu bicicleta la 5 ani si nici nu mi-a vazut primele zgarieturi in genunchi.
Tatal meu nu e un erou. Nu e un rege.
Tatal meu nu e  bogat, nu e seful unei companii mari.
Tatal meu nu a fost de fata cand am suferit prima data din dragoste, sau cand am luat primul FB in clasa intai. Nici cand am luat primul 10 in a cincea, sau cand am intrat la liceu. Nu m-a condus la banchetul din a opta.
La 2 ani l-am dat afara din masina si l-am numit strain.

Nu e tatal perfect, sau sotul cel mai romantic sau bunicul cel mai rabdator.

Dar tatal meu e plecat de mai mult de 10 ani in strainatate, pentru mine, pentru familie. Tatal meu munceste in fiecare zi mai greu, mai mult pentru ca eu sa nu duc lipsa de nimic. Tatal meu a lipsit de Craciun, de Pasti, de la zilele mele de nastere ca eu sa am acele cadouri mult dorite.

Nu ti-am scris niciodata, tati.
Nu am atatea amintiri cu tine cat au celelalte fete, nu esti regele sau eroul meu. Esti tatal meu. Esti stalpul meu. Esti singurul barbat din viata mea care reprezinta siguranta zilei de maine.
Am fost mereu incapatanata si te-am judecat. Ti-am judecat absenta, certurile, te-am invinuit pentru ca nu ai fost aici sa-mi dai un exemplu al persoanei pe care eu trebuie sa o iubesc.
Nu mi-am cerut niciodata iertare pentru fiecare moment in care am fost incapatanata, in care am jucat rolul copilului rasfatat, al adolescentei rebele.

La 18 ani, tatal meu m-a condus la majorat.
La 18 ani, am avut primul dans tata-fiica.
La 18 ani, am dat shot-uri de tequila cu tine.
La 18 ani, mi-ai spus pentru prima data cat de mandru esti de mine.
La 18 ani, imi cer iertare pentru cei 18 ani ai tai plecati. Pentru cele 18 luni in care am refuzat sa-ti vorbesc.
Pentru cele 18 zile in care am uitat sa pretuiesc munca parintilor mei.
Pentru cele 18 ore de avion pe care le faci in fiecare an doar ca sa-ti vezi familia.
Pentru cele 18 minute nepetrecute alaturi de tine.

Draga tata, sper sa-mi mai traiesti 18 ani. Dublul lor. Triplul. Pana la 100 daca poti. Doar, doar, sa mai dansezi cu mine pe Vama Veche si sa-mi canti Me gustas tu.

Povestea unor prietene..

- Muc, dormi ? 

- Ihmm, nu. Ce e ? 

- O sa pleci ?

- Maine. 

- Nu cand...

- Mmm, da' de ce intrebi ? N-ai somn ? 

- Nu. Raspunde-mi...

- Hai culca-te, vorbim dimi...

- Nu vreau. Zi,pleci sau nu?

- Acum nu. In curand...

- De tot ? 

- Nu.

- Pai cum,te-ntorici? 

- Nu. Culca-te...

- Si-atunci ? 

- Raman in sufletul tau,fraiero. 

- Muc...

- Ce ? 

- Nu vreau sa pleci.

- Nici eu,Mirunel...nici eu.

Cred ca m-ai mintit. Vreau sa spun,ai plecat de tot. Nici in sufletul meu nu mai esti, ti-ai luat adio fara sa-mi zici. Si nu te-am dat eu afara...Eu mi-am dorit mereu sa ramai cu mine,si sa fim prietene pana cand vom imbatrani si vom avea riduri si tu te vei plange ca te dor oasele si eu ti-as fi spus ca-i vina patului tau prost. Dar tu m-ai fi contrazis, si te-ai fi luat de patul meu...

Unde-ai disparut, piticul meu de gradina ? 

Tin minte cat puteam sa te urasc inainte sa te cunosc. Nu stiam cine esti, ce povoare-ti cara sufletul si dupa ce-am facut-o , mi-am dat seama ca noua poate ne-a fost destinat sa ne intalnim, sa devenim prietene, sa ne spunem totul, sa ne sprijinim una pe alta,sa plangem si sa iubim impreuna. Din nevoia mea de a purta de grija si din a ta, de a darui iubire; s-a nascut o prietenie speciala. Am cusut cu mainile tremurand , impreuna , increderea si ne-am comportat ca doua surori,ne-am acceptat defectele si nu-mi aduc aminte sa ne fi certat. 

Poate-am facut-o,cine naiba mai stie ce s-a intamplat rau intre noi; caci eu mi-aduc aminte doar faptul ca n-a stiut niciodata sa alergi, inca-ti aud rasul amuzant si te vad zambiind larg,bucurandu-te de cafeaua mea, tinandu-ma in brate, spunandu-mi cat de fericita esti ca ma ai aproape. Si eu,la fel ca tine, tot atat de fericita eram, caci in sfarsit cunoscusem cineva cu care puteam sa vorbesc liber si sa rad; si-n acelasi timp sa primesc palme dupa cap cand greseam. Poate a fost doar prietenia aia de o vara, ce nu se uita niciodata. Poate ai fost prietena caruia o sa-i simt lipsa mereu, chiar si dupa ani; cand deja nu ne vom mai recunoaste pe strada. Vom trece una pe langa cealalta,avand poate un deja-vu ca ne-am mai intalnit undeva,candva;dar totul a luat sfarsit cu distanta dintre noi. Desi incercam din rasputeri s-o facem sa para mica, e imensa. Caci acolo , unde esti sunt zeci de persoane care ma inlocuisem pe mine si aici...unde sunt eu, nu-i nimeni care sa poata umple golul tau. Nu stiu daca ai si tu aceeasi parere ca mine,daca simti ce simt si eu, as vrea s-o faci; insa nu ma supar daca nu-i asa...

Imi e dor de tine, C . 

Ziua trei.

19 iulie.

        Dragă Mihai; 

   Au trecut şapte zile şi uşa încă nu s-a deschis, şi nici glasul tău n-a deranjat liniştea din apartament...Nici paşii nu ţi i-am auzit, nici tusea de la miezul nopţii şi nici strănutul de dimineaţă, când luai prima gură de cafea.
Îmi e dor de tine, Mihai. Sincer...Te vreau înapoi şi îmi e teamă nu mai vrei să mă vezi, că nu mai doreşti să fi al meu şi eu a ta...Aşa-i ? Nu vreau să cred asta. "Nu-i loc de gânduri negre în casa asta" , aşa-mi spuneai când eu mă enervam, când urlam şi tu trebuia să mă calmezi... Că nu aveai încontro, nu mă doreai supărată lângă tine.
   Acum, scumpul meu, nu sunt supărată. Nici tristă. Nu am nimic. Sunt sănătoasă, sunt bine, zâmbesc şi cred; cred că sunt fericită. Ştiu...că o să vi. Până şi Max ştie asta ! Ba chiar, amândoi ştim că ai să te întorci , oricât timp ar trece. Aşa-i ...?

Am ceva să îţi povestesc, apropo. O altă întâmplare, mai ciudată, de ieri dimineaţă. M-am dus să-l plimb pe Max , la şapte şi un sfert, ca de obicei şi în drum spre părculeţ , m-am întâlnit cu mama ta. Îţi vine să crezi?
Am salutat-o, şi ea s-a uitat la mine aşa...pierdută - n-am înţeles atunci de ce...- şi am întrebat-o unde se duce aşa de dimineaţă, ştiind că mama ta nu pleacă de acasă până la amiază.
Şi şti ce mi-a răspuns?

"Dar cum adică unde, Sara ? Ce întrebare mai e şi asta pe capul tău? Mă duc să-l văd pe Mihai, să-i mai vorbesc , să-i spun că îmi e dor de el...Să văd dacă îi e bine acolo unde e !" 
Şi am rămas...împietrită. Nu am ştiut ce să îi spun, am zâmbit ca o proastă, ca o tâmpită şi am ridicat din umeri, am minţit că mă grăbesc şi am plecat cu Max acasă. M-au şocat vorbele ei, şi tonul îndurerat, dar blând şi dulce...
Am realizat,pe drum însă, că toată lumea ştie unde eşti. Cu toţii merg la tine, până şi vecinii...Se opresc la cimitr. Fac stânga pe o cărare lungă, trec pe lângă salcia plângătoare şi imediat, eşti tu. Sau noua ta locuinţă, un mormânt din marmură albă, frumos.

* În noaptea de optsprezece iulie, am plâns mult. Am strâns pernele în braţe, am spart paharele, am urlat, i-am povestit oglindei despre tine, m-am certat cu Max fiindcă lătra la mine şi am reuşit să mă trezesc în dimineaţa asta , după doar două ore de somn, strigând după tine, căutându-te peste tot, pe oriunde...Şi nu te-am găsit. În schimb, mi-am adus aminte. M-au lovit toate momentele de acum două săptămâni, te-am văzut în spital şi ţi-am văzut privirea de adio...Şi iar am plâns. Am ţinut-o aşa toată ziua, până acum, când e seara şi Max doarme, iar eu îţi scriu...îţi povestesc ţie, iubitul meu Mihai, despre moartea ta*

Dar cred...Cred că tu şti mai bine decât mine. Cred , de altfel că nu mai te întorci...
Cu multă dragoste, ai tăi pe veci, Sara şi Max.

P.S. "îmi pare rău fluturaş, dar gândeşte-te...Max mereu o să fie lângă tine. până şi eu, voi rămâne în gândul tău , iubire. Nu o să te părăsesc, niciodată, niciodată..." - 10 iunie, ne aflam în spital - 

Ziua doi.

16 iulie. 

Dragă Mihai ;

Am crezut că începutul fără tine o să fie cel mai greu. Dar se pare că nu-i aşa... mă simt din ce în ce mai bine. Îmi spun, în fiecare dimineaţă când mă trezesc că mai e puţin şi tu ai să-ntorci. Am lipit pe frigider şi pe oglinda din baie tot felul de bileţele, aşa cum făceai tu...Sunt scrise acolo expresii de-ale tale, sau doar lucruri pe care să nu le uit. Mai ţi minte cum îmi lipeai un bileţel roşu pe noptieră, în fiecare dimineaţă şi acolo scria mereu : "Să nu uiţi niciodată că te iubesc şi că aşa va fi pentru totdeauna." 
Îmi e dor de ele. De fapt, îmi e dor de tine. Îmi lipseşte vocea ta, căldura ta, privirea ta, îmi lipsesc chiar şi gesturile tale...Îmi lipseşti cu adevărat, Mihai!
   Ieri s-a întâmplat un lucru ciudat. M-am dus să-l plimb pe Max, pe la amiază şi am trecut (Ca de obicei) pe lângă florăria Doamnei Elena. Mi-a zâmbit şi l-a mângâiat pe răsfăţatul nostru, dar ne-a privit cu tristeţe. Şi-apoi, mi-a zis: îmi pare rău, sincere regrete , scumpă Sara. Eraţi aşa frumoşi împreună, chiar e păcat ce s-a întâmplat! 
   Iar eu nu am ştiut ce să fac, sau ce să-i răspund şi doar am zâmbit...Apoi mi-am luat la revedere şi am continuat plimbarea, tot gândindu-mă la spusele doamnei Elena.  De ce crezi că a zis asta? Adică tot cartierul o vorbeşte ca fiind mai ţicnită şi nelalocul ei, dar mereu mi-a părut o bătrânică simpatică. Ei, poate că aparenţele chiar înşeală şi doamna Elena nu gândeşte cum ar trebui .
În rest, totul e bine. Ţi-am găsit telefonul , apropo. Te-am sunat din greşeală (mai mult intenţionat, căci seara trecută te-am căutat disperată prin apartament, pentru că nu reuşeam să ajung la raftul unde e mâncarea lui Max. Şti, tu erai cel care-i puneai tot timpul să mănânce, fiindcă pe mine nu voiai să mă laşi să urc pe scaun şi să cad. Dar n-am căzut! M-am urcat de data asta...şi am luat punga aceea imensă cu pedigree fără să păţesc nimic. Vezi, nu sunt chiar aşa de neîndemânatică, cum îmi ziceai tu. ) Oricum. Telefonul tău era sub pat, ai avut vreo zece apeluri pierdute de la Alex şi un mesaj cu "nu te vom uita niciodată", dar nu am recunoscut numărul. Ce mesaj aiurit, nu crezi ?

Te las, sună la uşă. O să-ţi scriu şi mâine ! Ai grijă de tine, acolo unde eşti.
Cu multă dragoste, Sara şi Max.

P.S. "nu fi aşa toantă, fluturaşul meu. Evident că mereu mă voi întoarce la tine , oriunde am să fiu plecat. Doar lângă tine îmi e locul ! " (mi-ai zis asta pe 2 iunie, am găsit bileţelul în sertar. tu ai plecat să-ţi faci nişte analize în ziua aceea ) 

Ziua unu .

14 iulie.

"Dragă M, e prima zi fără tine.

Totul e bine, sunt în regulă şi chiar am reuşit să închid cum trebuie uşa de la dulăpiorul din baie. Mai ştii, era stricată...şi tu mereu o reparai.
Mama a sunat şi a întrebat cum mă simt. De fapt, n-a fost singura. Au mai sunat mulţi....Mă intreb ce tot au, de ce le pasă aşa de mult , se tot interesează de mine şi îmi pun întrebări stupide, toţi spun că le pare rău, de parcă s-a întâmplat ceva grav. Şi eu nu îi înţeleg, nu reuşesc să-mi dau seama la ce se referă toţi ! Mi se pare aşa o tâmpenie, nimeni nu întreabă de tine...
N-am auzit pe cineva spunând "Mihai ce face, cum se mai simte, el e bine? Voi sunteţi bine?" Nu, lumea vorbeşte doar despre mine...Şi eu  încă mă întreb, de ce? Chiar şi aşa,  tot încerc( dar în zadar) să le explic că tu ai să întorci. O să vi înapoi curând şi ai să-ţi ceri iertare că ai lipsit , că m-ai lăsat singură doar cu Max. Dar se pare că aşa cum eu nu-i înţeleg pe ei, nici ei nu au puterea să îmi dea dreptate şi să zică " da, lipseşte doar pentru o vreme, apoi o să vină acasă."
Oricum, nu vreau să te întristez cu lucrurile astea. Că tot am adus vorba de Max, trebuia să fi fost azi acasă! Să-l fi văzut ce fericit a fost când i-am spus că tu nu ai plecat de fapt, toată ziua a lătrat şi a dat din coadă şi de data asta, când îţi chiteam hainele, nu s-a mai urcat pe ele. Uimitor a fost că el chiar m-a înţeles şi a fost singurul care m-a crezut când i-am zis "tati se va întoarce la noi, în curând!"
 Îţi vine să crezi? Apoi stat lângă mine, aşa mare şi cuminte şi m-a aşteptat fără să scoată un sunet; ca după să ieşim la o plimbare "de seară" , aşa cum făceam înainte cu tine! Mai ţi minte, nu? Cum mergeam împreună, până la părculeţul de lângă Florăria Doamnei Elena şi apoi ne întorceam....

Oricum, scumpule...să şti că ne lipseşti. Mult de tot! Max iar ţi-a ros adidaşii, nu te supăra. Te iubim mult, cu drag Sara şi Maxie . "


***
Nu vă dau indicii, vă voi lăsa să ghiciţi şi să înţelegeţi singuri despre ce-i vorba în mica mea povestioară. Vă anunţ doar că vor fi douăsprezece zile , douăsprezece scrisori. :)
Aştept păreri ! Spor mult la citit, dragilor !

Cu drag, Miru.