Portret nereuşit

Şi-ai să mă uiţi -

Că prea departe

Şi prea pentru mult timp porneşti!

Şi-am să te uit -

Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.

Dragă A , 

                  Iartă-mă. Nu fiindcă am greşit în vreun fel anume sau că te-am dezamăgit în altul, căci n-am făcut-o...Ci fiindcă sincer, crede-mă, nu ştiu ce să scriu. N-am ştiut vreodată ce să spun despre tine, chiar dacă te cunosc.  Am o vagă idee că tu eşti tu  şi atât. Înţelegi măcar ce vreau să spun? Nu cred. Lasă-mă să-ţi explic...

                 În primul rând, să nu mă întrebi de ce-ţi scriu asta, să nu mă întrebi care-i motivul rândurilor aruncate pe ”hârtie” , căci nu am unul. Chiar şi aşa, eu vreau să-ţi spun câteva lucruri, vreau să mă laşi să-ncerc să te descriu, să te aflu printre propriile-mi cuvinte şi propriile-mi gânduri. 

      Ştii ceva? Eşti nesimţit. Şi egoist. Şi răutăcios. Şi indiferent. Şi orgolios. Ai destule defecte, trebuie să recunosc. Dar pe lângă toate aceste lucruri, ai mai multe calităţi care reuşesc să le acopere în cine-ştie-ce mod miraculos. Eşti blând şi răbdător şi tăcut - şi când taci, păstrezi o linişte plăcută, caldă, deloc enervantă, una pe care-mi place s-o savurez aşa, doar cu tine- şi înţelegător - taci şi asculţi ; orice tipă ca mine are nevoie de asta ! - şi inteligent şi Doamne, ai momentele tale rare când eşti cel mai dulce, cel mai cel şi eu una preţuiesc clipele alea tare mult. Tocmai fiindcă sunt rare şi tocmai fiindcă-mi pare c-o faci intenţionat, îmi întinzi nervii - de fapt, la toţi - şi apoi, dintr-o dată, le dai drumul cu grijă şi devii absolut adorabil. Trecând peste asta, că deja am deviat de la subiect....

       Ai spus că nimeni nu te cunoaşte. Te-ai răzgândit şi-ai spus că doar eu. E frumos să cred asta, poate-ţi place sau poate nu să creezi spectacole şi eu, cel ce priveşte să fie fermecat. Ţi-a reuşit.  Îmi pare rău s-o spun , dar te voi contrazice. Te cunosc, da. Ştiu cine eşti, da. Ştiu ce-ţi place, ştiu ce nu, am început chiar şi să-ţi ghicesc expresiile....Dar am intrat vreodată în sufletul tău? Se spune că ochii sunt oglinda sufletului...În cazul tău, ochii sunt scutul sufletului , nu laşi pe nimeni să-ţi descopere adevăratele sentimente. Am vaga impresie că eu le ştiu. Parcă ceva-mi spune că m-ai lăsat să văd dincolo de masca asta dură şi rece a ta, de parcă ai fi insensibil.

Nu eşti. Dar te înţeleg. Mereu am făcut-o. Şi te admir. Ştii de ce? A, tu ai învaţat cum să nu dai oamenii la o parte şi totuşi cum să nu te laşi descoperit ca o carte deschisă. Şi nici treptat nu merge, mi-am dat seama că pentru a ajunge să ştiu de fapt cine eşti tu trebuie să trec multe obstacole. 

        Fie, mi-ai zis într-o seară „să fac ca tine” , ca să nu sufăr. Încă nu reuşesc să desluşesc misterul ce te-nconjoară sau felul în care tu ţi-ai construit zidul de apărare. O voi face, într-o zi, sper.

         

Mai sper şi că visele tale, dorinţele tale să devină reale. Sunt sigură de asta, de fapt. Şi spun asta fiindcă ai o ambiţie de neîntrecut, eşti mult-mult mai hotărât decât pe cei care-i cunosc eu şi când îţi pui în cap ceva, cu lucrul ăla rămâi. Din cauza asta, pentru mine ai ajuns să fi cineva cu idealuri măreţe, dar realizabile din multe puncte de vedere.

Vrei să ai o trupă, nu vrei facultatea şi vrei să trăieşti viaţa „la maxim”, din câte mi-am dat seama.  Ai curaj, ai tupeu, ai de toate ca să faci asta. Şi spre deosebire de tine, eu vreau o facultate. Eu vreau să trăiesc oarecum liniştită. Tu...vrei să faci istorie. 

De abea aştept să stau în sala de teatru, ca simplu -poate- spectator la viaţa ta , cu inima bătându-mi din ce în ce mai tare din cauza emoţiilor, fiindcă am să te văd acolo, interpretându-ţi rolul de artist foarte cunoscut în lumea muzicii şi apoi, să te privesc cum vei arunca un zâmbet şarmant spre toată sala, spre mine o privire scurtă....în semn că m-ai văzut o dată, pe scena ta.

Nu ştiu dacă ai înţeles ceva, sper că ai făcut-o şi mai sper, de altfel, că nu te-am dezamăgit cu aceste...rânduri. 

P.S. Nu mă uita, te rog.

Cu dragoste şi sinceritate, Miru.

      

2012 !

HAPPY NEW YEAR EVERYONE ! <3 

Sper ca anul acesta să fie cât mai bun şi frumos pentru toţi ! :]

Cu sinceritate şi dragoste, Miru.

Simplu...

*îmi cer iertare pentru lipsa mea şi fiindcă nu am avut obişnuita postare menită Crăciunului, dar pur şi simplu NU AM ŞTIUT ce să scriu. ştiţi - cred că unii dintre voi cunosc senzaţia - momentul ăla tâmpit când stai cu degetele pe tastatură şi aştepţi, dar nu ştii  exact dacă aştepţi un cuvânt sau un gând, fiindcă astea două oricum nu vin oricât te-ai holba la ecran sau la filă, depinde pe ce şi unde scrieţi unii. Fie, îmi cer scuze. Promit că mă voi revanşa, într-un fel sau altul.*

         Azi am ieşit afară. Nu e mare lucru, dar ţinând cont că de vreo două zile încoace stau închisă în casă şi citesc sau mă uit la televizor sau stau la laptop sau, pur şi simplu port discuţii lungi cu mama şi scot capul foarte rar pe uşă, e ceva, zic eu.

Şi mi-am luat aparatul de fotografiat cu mine şi câinele, Raplh cercetând liniştit curtea iar eu, uşurel am început să fac fotografii la orice - şi mama, scuze, dar am descărcat câteva poze pe laptopul tău- .

       Mă rog, m-am îndepărtat de casă, nările fiindu-mi răsfăţate cu o aromă dulce şi caldă de pâine proaspăta şi bună. Cred că am stat vreo jumătate de oră în mijlocul curţii, fascinată de aroma aceea şi cu închişi şi aşa, într-o linişte blândă, nimeni nu scotea o vorbă şi nici un animal nu încerca să distrugă momentul meu simplu şi frumos de fericire, de...nu ştiu exact ce am simţit, dar mi-a plăcut. Ştiţi cum se spune: fericirea se ţine în sticluţe mici - sau altfel , dar nu contează pentru moment - ei bine, în cazul meu, fericirea se ţine în momente care pentru unii par banale, absurde sau chiar plictisioare. Neinteresante. 

        Nu sunt de acord şi contrazic, fiindcă n-am mai stat de mult aşa, fiind fascinată de o aromă neînsemnată, bucurându-mă de linişte şi în minte având imaginea a unei pâini cu coajă crocantă şi miez moale şi din care ies aburi, fiindcă de abea ce-a fost scoasă din cuptor. Şi lângă mine, stau mai mulţi oameni şi privesc alimentul, la fel şi ei, mulţumindu-se doar cu aroma caldă a pâinii.

Fie, după ce m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că-mi îngheţaseră atât mâinile cât şi faţa, am mai stat câteva minute şi am tot făcut fotografii la orice "prindeam" . Şi ştiţi ce? Timp de o oră, să spunem, nu m-am gândit la nimic care să mă indispună, am fost fericită în felul meu şi m-am bucrat de nişte lucruri aşa de banale, pe care cu siguranţă dacă aş fi fost la oraş, nici măcar nu le-aş fi observat.

De altfel, ştiu că postul nu are mult sens, dar vreau ca unii cititori ai blogului, ce trec pe aici măcar în fugă şi văd postul, să se bucure de lucrurile mici, să dea atenţie chiar şi detaliilor neînsemnate, să stea în linişte, cu cineva sau singuri şi pur şi simplu...să nu facă nimic, nici măcar să nu se gândească. Nu ştiu, măcar încercaţi, promit că rezultatul va fi unul chiar foarte bun!

Cu sinceritate, M.

  

Fără titlu

"Şi dintre toate minciunile care mi-au fost spuse, ”te iubesc” a fost preferata mea.” 

Auzi cum trosneşte focul în sobă? Şi vezi flacără mişcându'se aşa, suav şi lin. Şi te încălzeşte deodată o căldură blândă şi afară ninge...Da, da, ninge.
Şi stăm toţi la un loc, pe un covor moale şi râdem unii de alţii, fără televizor. Doar cărţi de joc şi fulgi de nea pe micuţul pervaz al ferestrei. Şi continuăm aşa până dimineaţă, şi afară tot ninge şi tu tot lângă eşti, minţindu-mă frumos. Continuă, că-mi place să mă minţi cu vorbe bune, îmi place iarna.

15

Vin acasă...

Nu închide uşa. Las-o aşa, deschisă, fără cheie în ea.

Şi nu uita, pune covoraşul la uşă, vreau să mă şterg de mizeria de-afară...

Apropo, mami...e frig în casă? Să închizi ferestrele. 

Ah, dar şti ceva? Lasă uşa de la balcon deschisă, totuşi.

Mami, tu eşti acasă? Nu vreau să intru, să mă descalţ şi să nu fi. Voi sta afară. Te voi aştepta în prag până vei apărea, până-mi vei zâmbi şi mă vei saluta aşa cum o faci tu deobicei. 

Deşi e frig ca naiba, mi-au îngheţat şi degetele - sunt proastă, da. mi-ai zis să-mi i-au mănuşi şi ţi-am zis că nu-mi trebuie- tot stau şi te aştept afară. Parcă ninge, parcă văd alb pe jos şi pe palton.

Parcă te văd şi pe tine, vi la mine. Oi visa? 

Mami, vin acasă. Vin cu tine. Vin să-ţi spun că te iubesc ! : )

Cu sinceritate, M. - 23 de zile -