E un lucru inconştient, zicea cineva...

    Un lucru este sigur: când ne îndrăgostim, nu o facem pentru că aşa vrem noi, sau de cine 'trebuie' întotdeauna. Ci pur şi simplu suntem fermecaţi, cădem într-o vrajă efemeră şi de fapt, suntem inconştienţi de faptul că inima ne bate mai tare, că vrem să ne petrecem aproape tot timpul pe langă respectivul şi că deşi certurile oribile, cuvintele dure şi momentele triste pe care le ai cu persoana aceea te fac uneori să regreţi dragostea ta ciudată pentru el, tu totuşi o laşi să se intesifice şi mai mult, şi mai rău. Să ardă flacară mai puternic, adică!

Dar după soare vine ploaie, şi asta înseamnă că şi după o iubire pasională vin lacrimile. Iar, fără să vrem, vom suferi şi chiar şi aşa, dragostea sinceră va rămâne chiar şi după o mare de lacrimi, deşi-n acelaşi timp persoana după care acum ceva timp eram îndrăgostiţi, în momentul de faţă ne va provoca doar dureri.

   Însă, ce o să facem atunci când cel care ne face să plângem, e singurul care ştie să ne calmeze şi să ne înţealagă ? Rămânem îndrăgostiţi de imaginea lui bună, de zâmbetele lui şi de felul în care aceea persoană de spune „te iubesc!” în fiecare zi; chiar dacă tot în fiecare zi urlăm unii la alţii...

Pentru că, ori cum ar fi , cu tot cu plânsete ; oamenilor le place să fie îndrăgostiţi. Le place să simtă iubire, să primească afecţiune şi căldură din partea cuiva. 

E „altceva” ?

   O simţi ? Simţi cum îţi inundă trupul , cum îţi amorţeşte muşchii, cum începi să nu mai ai control asupra mâinilor ? Cum priveşti neputincios în faţă şi încerci să strigi după ajutor, să urli, dar parcă nu ai voce ? Nu ies cuvinte din gura ta, nici măcar ţipete de agonie. Doar o şoaptă, subţire şi mică , un ”ajutor” pe care nimeni nu-l bagă în seamă. Şi apoi, totul în jurul tău se prăbuşeşte. Cad blocurile, maşinile se ciocnesc, oamenii se ceartă şi se bat. Parcă şi cerul vine spre tine, dacă priveşti atent...
    Şi tu,în tine, suferi şi plângi. Şi vrei cu atâta ardoare să-ţi rupi pielea , să-ţi scoţi inima asta care-i de vină pentru toate, că tu cazi şi cedezi...
     Dar nu arăţi nimănui ce te macină pe tine. Nu le arăţi durerea care a pus stăpânire pe întregul tău trup, taci şi îţi înghiţi strigătele, că nu-i bine să cedezi în faţa celor dragi. Mai ales , când ei te privesc, tu trebuie să fi puternic, să zâmbeşti. Să fi bine! Că altfel, te întreabă ce ai şi tu ce le vei răspunde?
”Îmi plânge sufletul şi mă înţeapă inima, dar n-am nimic, e totu' bine!” 
   Însă încerci să păstrezi un echilibru, să nu devi prada ei. Respiri, inspiri, mergi, vorbeşti...zâmbeşti fals, dacă e nevoie, creezi iluzia de fericire şi perfecţiune pentru toţi. Iar ei te cred, îţi înghit minciuna asta despre cum tu cu adevărat ai fi fericit...
Dar la finalul zilei, când te aşezi în pat, o să fi slăbită de atâta prefăcătorie, de atâtea minciuni aruncate în stânga şi dreapta, şi o să ceri ajutor. O să vrei să fi salvată, o să implori sufletului să moară; măcar aşa nu vei mai simţi nimic. Şi şti care-ţi vor fi ultimele cuvinte, înainte să închizi ochii ?
„Nu sunt bine, dar măcar voi sunteţi fericiţi.”

De toate adunate

   Uneori, aş vrea să am un fel de putere din aceea supranaturală şi să-mi dau seama cine sunt prietenii mei cu adevărat. 

Sau, aş vrea să văd măcar o dată pe cineva luptându-se din răsputeri să-mi recâştige zâmbetul, aşa cum eu am făcut pentru toţi cei dragi mie...E amuzant, ştiţi? Să afli că cei în care te-ai încrezut cel mai mult, persoanele acelea care într-un timp pentru tine au însemnat totul; dintr-o dată te părăsesc, dispar, vin alţii în locul lor şi ciclul "prieteniei" se reia...Dar, hai să nu suferim şi să nu ne gândim prea mult la asta. Ştiţi cum se zice, gândirea doare. 

"Aş vrea să-ţi simt sângele curgându-mi prin vene. Aş vrea să-ţi aud inima bătând în fiecare zi, să cunosc motivul pentru care-o face, aş vrea să-ţi simt buzele moi mereu, aş vrea să vrei şi tu la fel de mult ca mine toate astea...

Aş vrea să mă pierd în tine, să-ţi fug prin plămâni şi să te-mbolnăvesc mai rău ca fumul de ţigară, să-ţi ating oasele fragile-să nu le rup. Aş vrea să m-oglindesc în calmul şi blândeţea privirii tale oricând, să cad în abisul pământiu, să mă simt înconjurată de braţe puternice atunci când îţi aud glasul...

Aş vrea să te tripez, să-ţi devin viciu, să-ţi fiu drogul ce te omoară mai rău în fiecare zi. Aş vrea să fiu cea fără care nu poţi trăi, cea de care eşti dependent...Aş vrea să-ţi fiu orice, şi-aş vrea..să vrei şi tu asta. "

Întoarcerea la viciile eterne.

Ceau, toată lumea!:)
Îmi cer scuze că mă întorc după secole cu un post sec - ăsta o să fie, ce postez după sper să nu- şi că v-am lăsat aşa, fără nimic şi că nici măcar nu i-am schimbat aspectul frumosului meu. Mâine schimb înfăţişarea, o luăm de la început cu totul şi continuăm ce-a rămas neterminat... ^^"
Primul post de clasa a 8a. Pot să vă anunţ, oficial, că urăsc clasa aceasta, pentru că mă seacă de timp şi viaţă . E enervantă! În fine, cică o să fie totul bine şi-o să trec peste toate , că nu am ce face.
Cum ziceam, vă las să citiţi ce vine după lectura asta. Pupici. 

"Nu m-a rănit, căci nu mă doare. Dar m-a dezamăgit."

                                                                                      Sfatul doctorului : Nu da speranţe când tot ce-ţi doreşti e să răneşti sau să te răzbuni. (Se-ntoarce roata.)

       

    Eram sigură că mă iubeai. Puteam să jur, puteam să urlu, să pun lumii întregi că tu ţii la mine aşa cum nimeni n-a făcut-o şi că eşti altfel, că eşti diferit acum, că nu mai eşti acelaşi. Dar n-ai vrut să-mi dovedeşti asta, contrariul pentru tine probabil a părut mai bun. Şi mi-ai arătat cine eşti tu cu adevărat şi ce simţi tu, ba de fapt...pur şi simplu ai afirmat spusele tuturor. "El nu s-a schimbat. Ok? Gândeşte-te măi, e exact ca înainte." 
     Problema aici că tu, dragul meu, nu m-ai făcut să sufăr. Fi liniştit, nu plâng din cauza da şi nici sufletul nu mă doare. Doar mă simt...hm, nu ştiu cum să-ţi zic. Dezamagită, cred. Am avut impresia că eşti perfect, că eşti al meu şi că aşa vei rămâne. Dar aparenţele înşeală , şi iubirea orbeşte. :)
Cu alte cuvinte, sfatul doctorului : Nu crede toate drăgăleşeniile, juma' din ele sunt minciuni.  Stai puţin şi dă-ţi seama de respectivul/respectiva, dacă nu vrei să sfârşeşti cu sufletul făcut bucăţele. 


Postare fără rost. ^^
Cu dragoste, Miru. Vă pup.