joi, 17 noiembrie 2011

Borcanul cu vise şi speranţe


S-a spart. Nu ştiu cine a îndrăznit să-l mişte aşa de tare încât să cadă de pe raftul de sus, cel mai înalt, al sufletului meu şi să-l facă să se izbească de podea, sfărâmându-se în zeci de cioburi mânjite de seva blândă a speranţei, de sângele încă proaspăt al viselor şi să-mi murdărească pereţii sufletului, să-i zgârie şi pe mine să mă doară. 

***

S-au luat la ceartă, din nou. Minciuna stă pe un scaun şi Adevărul pe o canapea. Se privsc curioşi şi trişti, dezamăgiţi unul de altul. Iar nu şi-au făcut treaba aşa cum trebuia.
Minciuna n-a ştiut, n-a avut habar cum să-l înveţe pe om să zică totul corect şi bine, iar Adevărul a uitat că el îi răneşte pe toţi, că Minciuna guverna totul până mai de mult. Până într-o zi, una oarecare, când Adevărul s-a trezit din visare, când şi-a adus aminte că şi puţină suferinţă nu strică, dacă asta înseamnă că ne vom aduce aminte că el ar trebui să pună punctul pe I, că el ar trebui să dea ultimul cuvânt, nu egoista de Minciună, care acum, râde amuzată de tot ce-a îndrăznit şi a reuşit să facă.
- Măcar eşti fericită, mincinoaso. 
- Să ştii că sunt, tu, cel ce grăieşti doar vorbe fără sens! 
- Nu vei mai fi, şti asta, nu?
- Vai, Adevărule, nu mă ameninţa! Tu cine crezi că a pornit războaiele, tu cine crezi că i-a făcut pe oamenii să se urască, să ţipe şi să se războiască?! Tu, un infantil bun de nimic?! 
- Nu, tu. Cea urâtă de toţi, cea de care toţi se folosesc doar ca să scape uşor! Eşti o folosită şi nimeni nu te are la suflet, NIMENI, Minciună acră şi istovitoare! 
- Ai grijă ce spui, Adevărule! Tu ţii la mine, tu eşti un nimeni, un nimic . 
- Greşeşti amarnic, draga mea. Te îndoieşti, iubito! Nu ţin la o Minciună care face rău, care omoară oamenii şi se bucură că unii plâng, ţin la o Minciună minoră, care îi face pe unii să zâmbească, deşi au fost minţiţi în faţă. 
- Şi ce, tu crezi că eu sunt prima?! Nu pot să cred că-mi zici tu mie asta, Adevărule! Tu, tocmai tu, cel ce îmi ţii morale despre dreptate şi dragoste, şi bunătate în lume. Bunătatea e plictisitoare, ascultă la mine! 
- O fi banală, iubita mea. Dar şi tu, la un moment dat, cu tot răul tău, vei ajunge plictisitoare. 
- Minţi, minţi, încetează! Taci! 

Minciuna a sărit de pe scaun, şi-a privit consortul cu lacrimi alunecându-i pe obrajii palizi. 
- Eu sunt Adevărul. Eu nu mint, eu doar îţi spun lucruri veritabile şi sigure. 
S-a ridicat şi el de pe canapea. A luat-o în braţe, Adevărul era blând. Şi i-a şoptit Minciunii la ureche că deşi o doare ce îi zice el, ea ştie că are dreptate, că şi ea este bună. 
Şi-au hotărât cei doi, nu după multă vreme, să facă pace. Minciuna exista şi ajuta mai puţin lumea, iar Adevărul avea grijă de toate şi de toţi, privea lumea şi încerca să facă totul bine.

***



0 gânduri de-ale voastre.:

A toi pour toujours

You're the kind of girl people read books about

Look for the girl with the broken smile

Ask her if she wants to stay a while

DON'T WORRY

BE HAPPY