joi, 14 noiembrie 2013

Suflete pereche


Ce înseamnă „suflet pereche” ?  



Ei bine, nu există o definiţe exactă, dar vă  pot da definiţa mea : Numele sufletului meu este Aky
E ca şi cum ar fi prietenul meu cel mai bun, dar este mai mult de atât. Este persoana care mă cunoaşte cel mai bine; ştie mereu ce mă doare şi când sunt fericită sau dacă am poftă de ceva sau nu. Este omul care mă face să fiu o persoană mai bună, mă face să vreau fericirea altcuiva; nu doar a mea. Este cel pe care o să-l am lângă mine toată viaţa, o să-l port în inimă zi de zi; deşi poate fizic n-o să fie aşa...Este aceea persoană care mă acceaptă aşa cum sunt,mă iubeşte indiferent de situaţie şi are încredere în mine în momentele când nimeni nu mi-ar acorda vreo şansă; este cel care mă priveşte cu o sclipire de fericire şi împlinire în ochi zi de zi...Şi ştiu că orice s-ar întâmpla, o să-l iubesc mereu şi nimeni şi nimic nu va putea schimba asta. 


joi, 17 octombrie 2013

„Durerea sufletului”


Inima cerşeşte iubire şi atenţie, iar când suntem trişti, doreşte căldură, îmbrăţişări. Dar cunoaşteţi momentul când cel care ne poate oferi liniştea e chiar vinovatul tristeţii noastre ?
Ei bine, atunci inima tace şi plânge.
Ne doare sufletul de nedreptăţile care se întâmplă, de cum viaţa pur şi simplu îşi bate joc de momentele tale fericite; aducând doar clipe oribile, pe care ai să le regreţi ani întregi.
Şi-i naşpa. E super naşpa când se întâmplă chestii de genul...Îmi cer scuze că n-am o exprimare genială, dar acum vă scrie un suflet supărat pe destinul idiot.
Ştiu că nimic nu durează la nesfârşit, dar dacă există excepţii...? Adică ştiţi vorba aia, din Winnie the Pooh, ”People say nothing is impossible, but I do nothing every day„ 
Poate există şi o iubire eternă, şi nu mă refer la basme. Vorbesc de realitate, poate că suflete pereche chiar se caută unele pe celelalte şi unele, fericite, reuşesc să se găsească. .. Am dreptate, nu ?
Ştiu, vorbesc exact ca un copil, dar eu cred în "happy-endings" şi relaţii fericite, cred în iubirea adevărată şi nu ştiu, cred că totul se poate rezolva cu blândeţe şi dragoste. 
Ştiţi voi, o cană de fericire cu topping de dragoste nu strică niciodată, aşa-i ? :) 
Vă las să-mi spuneţi părerea voastră...despre iubire,şi despre durerea din suflet. Până la o altă postare, zâmbiţi mai des, evitaţi să faceţi din ţânţar armăsar...şi iubiţi. Pe oricine cere puţină dragoste, şi merită, oferiţi zâmbete şi iubire... 
luni, 14 octombrie 2013

Amintire



Ne privim ca doi străini când ne-ntâlnim, deşi ne-am cunoscut aşa de bine încât ştiam totul despre celălalt. Nici măcar nu ne salutăm, ne zâmbim în semn că o dată, acum mulţi ani, am fost împreună la bine şi la rău, ne-am iubit; dar timpul ne-a îndepărtat....sau noi am fost de vină ? Cine mai ştie acum, ce-o fi fost în capul nostru când am plecat. Sau de ce am plecat...
Oricum, nu mai contează acum. Trecutul e trecut, şi deşi amintirea noastră rămâne vie, aprinsă de căldura revederii, trebuie să ne acceptăm greşeala. Trebuie să recunoaştem că noi am comis cruda crimă de a ne părăsi, conştienţi de singurătatea care avea să urmeze sfârşitul. 
Ştiu că poate, aşa a fost să fie. Poate nu eram meniţi să fim împreună, ci doar nişte suflete rătăcite; sigure că şi-au găsit perechea. Dar totuşi, când privesc în urmă, la clipele efemere de fericire, mă-ntreb: de ce s-a întâmplat aşa ? De ce-a trebuit sa devenim doi necunoscuţi, să uităm unul de altul; când înainte însemnam universul pentru celălalt ? 
Îmi place să cred că şi acum te mai gândeşti la mine, şi poate un surâs melancolic îţi luminează chipul. Îmi place să mă gândesc, că , cine ştie, nu te-am pierdut , ci doar am luat o pauză...că mă aştepţi cu îmbrăţişarea-ţi caldă şi strânsă, dar eşti prea orgolioasă să vi tu prima...
Îmi cer iertare, ştiu că a fost şi vina mea; nu doar distanţa şi timpul au contribuit, dar poate că ne vom mai vedea...cândva, şi ne vom saluta, vom sta la o cafea, şi vom vorbi despre toate şi toţi; aşa cum obişnuiam înainte. 
joi, 13 iunie 2013

Dedicată părinţilor mei, însă special mamei mele ...

Dragă Mami şi Tati ; 

            
           Aş vrea în primul rând să vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi părinţii mei şi că m-aţi călăuzit în viaţă, mi-aţi arătat pe unde să merg şi cum să fac să fie totul bine...Nu ştiţi cât însemnaţi pentru mine, sunteţi unici şi sunt sigură că nu există părinte mai bun ca voi...Deşi, trebuie să recunosc că avem şi certuri sau contraziceri; rămâneţi cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Persoanele pe care nu voi avea cum să le uit, pe care nu am cum să rămân supărată şi cei pe care îi iubesc cei mai mult! 
          În al doilea rând, pentru că faceţi douăzeci şi cinci de ani de când v-aţi căsătorit, fiica voastră cea mică ar vrea să vă ureze să ajungeţi şi la ultima nuntă tot împreună, cu tot atâta dragoste şi bunătate în suflet! Sper să fiţi fericiţi, să zâmbiţi mai des - că vă stă bine ! - şi să vă iubiţi mult-mult-mult. Mă bucur  mult să fiu fetiţa voastră încăpăţânată şi răsfaţată; şi mai mult mă bucur că v-aţi cunoscut; pentru că altfel eu n-aş fi ajuns să vă citesc vouă.... De altfel, vă doresc să trăiţi atât de mult încât să mă puteţi vedea pe mine cu nepoţi. Vreau să vă văd mereu cu zâmbetul larg pe buze, cu ochii strălucindu-vă datorită bucuriei din suflet....Sunteţi un cuplu superb, amândoi cei mai tari părinţi şi după mine, cele mai faine exemple de urmat! Vă iubesc cu toată inima  mea- la fel pe amândoi - şi sinceră să fiu; dacă aş putea într-un fel sau altul, v-aş dărui vouă viaţa mea, zâmbetele mele şi momentele mele de euforie totală...V-aş da vouă tinereţea mea, doar dacă aşa aş şti că nu veţi pleca niciodată de lângă mine. Pentru că cu bune, cu rele, sunteţi mami şi tati ai mei....Şi chiar dacă uneori spun că  vreau să fiu singură, să nu  mai locuiesc cu voi...Mint. Sunt o mincinoasă mică. Toţi ştim că fără voi eu n-aş putea trăi. Sunt pur şi simplu dependentă de glasul amândurora şi de dragostea voastră, mai ales de clipele când îmi zâmbiţi.. Mă voi repeta, şi-mi cer scuze; însă...Vă iubesc mult, enorm, cu toată inima şi cu tot ce-o mai fi , vă ador ! Pur şi simplu vă ador ! 
           Şi  nu în ultimul rând, partea aceasta va fi doar pentru iubita mea mamă....
Ei bine, mami...Îmi cer scuze că îţi creez probleme, că vorbesc fără oprire şi că sunt aşa o figură. Îmi pare rău că eu şi sormea nu suntem cele mai unite, aşa cum îţi doreşti tu; dar vreau să şti că ai crescut două fete minunate, care te iubesc şi te apreciează şi sunt mândre să fie ficele tale ! 
De altfel, iartă-mă pentru încăpăţânările mele şi toate crizele prin care te pun să treci; o să dăm vina aici pentru adolescenţa asta enervantă ! Îţi promit că voi deveni doctoriţă; doar ca să am grijă de tine când vei fi aşa bătrână că nu-ţi vei mai putea alege singură hainele şi o să uiţi chiar şi ce-ai vrut aseară... ( Nu că acum nu s-ar întâmpla asta în fiecare dimineaţă. "Fustă sau rochie?!" Da, dar roşu nu merge cu mov" Miru, tu ce lanţ zici să-mi pun? Nu-i aşa că ăsta mă face grasă...? Dar cerceii ? Fără inel sau cu ? ) 
Oricum, meriţi tot ce-i mai bun mami ! Meriţi toată dragostea din lume, fericirea, meriţi tot ce-ţi doreşti şi mai ales, pentru tot ceea ce faci şi pentru toate sacrificiile tale....Meriţi să fi răsplătită înzecit ! Să şti că nu vreau să te las singură, adică lumea fără mami să mă pună să închid uşa din sufragerie ar fi oribilă ! Şi nici nu vreau să pleci undeva şi să mă laşi tu pe mine; ce m-aş face eu? 
Să nu uităm, cel mai important lucru pentru care-ţi scriu...La mulţi ani ! La cei mai mulţi ani, să rămâi aşa tânără şi frumoasă ca la 22 de ani - pe care-i împlineşti acum- şi să nu uiţi că Miru te iubeşte. Miru te adoră şi te consideră cea mai tare mamă din univers! Nu te întrece nimeni, şi nici nu o s-o facă cineva vreodată; pentru că tu mami...Eşti specială, eşti una la o mie, eşti omul de care toţi vor avea nevoie la un moment dat în viaţă... ( exluzându-mă pe mine care am nevoie de tine în fiecare secundă a zilei ) 
Fără să mai mă lungesc, vreau doar să ştii că te iubesc şi că îţi urez un "la mulţi ani" plin de dragoste, de căldură şi bucurie; aşa direct din sufleţel de la mine.... Sper să-ţi pot spune asta şi peste 40 de ani, sper să fi cea mai fericită şi cea mai iubită ! Şi să nu uiţi...

Cu toţii te iubim, te apreciăm -mai ales eu - şi cu toţii suntem mândrii să te avem în viaţa noastră !
În sfârşit, te ador mami ! 

Cu multă iubire, Miru pentru eternitate. 
luni, 20 mai 2013

Pentru A.

                Dragă A; 

                          Dacă aş fi ştiut acum un când ne-am cunoscut că vei însemna atât de mult pentru mine, nu aş fi crezut. Mi-aş fi spus că visez prea mult,că am iluzii prosteşti...Mă bucur că nu pot ştii ce-mi rezervă viitorul când vine vorba de tine. Pentru că, nu ştiu, e mai bine să am răbdare şi să te văd cum mă surprinzi în fiecare zi, cum mă priveşti altfel,cu mai mult drag, mai multă sclipire...
Şti ce voiam să-ţi spun ? De fapt, să-ţi aduc aminte.... 
Ce însemni tu pentru mine. Noi. Dar mai mult tu,căci tu faci „noi” să funcţioneze. 
                         Mi-aduc aminte când te-am cunoscut, cum ai surâs şi cum m-ai băgat în seamă. Erau atâţia oameni în jurul nostru cu care aş fi putut încerca să vorbesc, dar eu tăceam. Şi ai venit tu,şi ai început să glumeşti,să-ţi arăţi zâmbetul moale şi cred că de atunci m-am simţit fericită în preajma ta. Imi dădeai- şi încă o faci - starea aceea de bine infinit....
Apoi a început timpul să treacă. Ai ajuns mai important. Parcă, zi cu zi, sentimentele-mi cresc pentru tine....
Sper necontenit să rămânem aşa, împreună, doar noi doi. Să împărţim împreună zâmbete, sentimente...
Crede-mă, eşti atât de important, te-ai strecurat cum nimeni n-a ştiut prin labirintul sufletului meu şi ţi-ai sădit iubirea acolo. Şi din acel moment, ea continuă să crească. Mi-ai furat inima, şi-ţi mulţumesc. Căci eu te-am lăsat s-o faci, în schimbul inimii tale...
                   Mă întreb uneori cum ar fi viitorul fără tine, ştii ? Văd o imagine difuză şi gri,plină de oameni mulţi care încearcă să-mi vorbească; şi eu încercând să fac acelaşi lucru, purtând zâmbete false. Aş simţi că ar lipsi ceva, şi ştiu că tu ai fi acela... 
Eşti totul pentru mine, căci tu-mi creezi speranţe şi vise şi m-ajuţi să cresc. Eşti motănelul meu ! Sincer, din tot sufletul, n-aş vrea să te pierd vreodată...

Cu sinceritate şi multă dragoste,
Miru tău pentru un infinit şi mai mult ! 
marți, 14 mai 2013

Accesorii

       Îmi cer iertare că tot lipsesc şi uit să mai postez şi apar după secole...Îmi e greu cu şcoala, sinceră să fiu nu am timp şi nici foarte multă inspiraţie. Sper ca în vară, sau după examene să-mi revin şi să pot să scriu la fel de mult cum o făceam înainte.
Voiam acum să vă spun că m-am apucat de făcut accesorii. Le vând, evident. 
Cine doreşte, mă poate contacta pe mail; sau îmi lasă un comentariu pe blog la această postare. 
Pagina de facebook unde mă mai puteţi găsii: click aici ^^
Şi sunt acolo poze cu accesoriile, sunt lanţuri, cercei, brăţări etc.
Dacă este cineva interesant,comentaţi aici. 
Mulţumesc, ne mai citim. :) 


sâmbătă, 30 martie 2013

Povestea unor prietene..

- Muc, dormi ? 
- Ihmm, nu. Ce e ? 
- O sa pleci ?
- Maine. 
- Nu cand...
- Mmm, da' de ce intrebi ? N-ai somn ? 
- Nu. Raspunde-mi...
- Hai culca-te, vorbim dimi...
- Nu vreau. Zi,pleci sau nu?
- Acum nu. In curand...
- De tot ? 
- Nu.
- Pai cum,te-ntorici? 
- Nu. Culca-te...
- Si-atunci ? 
- Raman in sufletul tau,fraiero. 
- Muc...
- Ce ? 
- Nu vreau sa pleci.
- Nici eu,Mirunel...nici eu.

Cred ca m-ai mintit. Vreau sa spun,ai plecat de tot. Nici in sufletul meu nu mai esti, ti-ai luat adio fara sa-mi zici. Si nu te-am dat eu afara...Eu mi-am dorit mereu sa ramai cu mine,si sa fim prietene pana cand vom imbatrani si vom avea riduri si tu te vei plange ca te dor oasele si eu ti-as fi spus ca-i vina patului tau prost. Dar tu m-ai fi contrazis, si te-ai fi luat de patul meu...
Unde-ai disparut, piticul meu de gradina ? 
Tin minte cat puteam sa te urasc inainte sa te cunosc. Nu stiam cine esti, ce povoare-ti cara sufletul si dupa ce-am facut-o , mi-am dat seama ca noua poate ne-a fost destinat sa ne intalnim, sa devenim prietene, sa ne spunem totul, sa ne sprijinim una pe alta,sa plangem si sa iubim impreuna. Din nevoia mea de a purta de grija si din a ta, de a darui iubire; s-a nascut o prietenie speciala. Am cusut cu mainile tremurand , impreuna , increderea si ne-am comportat ca doua surori,ne-am acceptat defectele si nu-mi aduc aminte sa ne fi certat. 
Poate-am facut-o,cine naiba mai stie ce s-a intamplat rau intre noi; caci eu mi-aduc aminte doar faptul ca n-a stiut niciodata sa alergi, inca-ti aud rasul amuzant si te vad zambiind larg,bucurandu-te de cafeaua mea, tinandu-ma in brate, spunandu-mi cat de fericita esti ca ma ai aproape. Si eu,la fel ca tine, tot atat de fericita eram, caci in sfarsit cunoscusem cineva cu care puteam sa vorbesc liber si sa rad; si-n acelasi timp sa primesc palme dupa cap cand greseam. Poate a fost doar prietenia aia de o vara, ce nu se uita niciodata. Poate ai fost prietena caruia o sa-i simt lipsa mereu, chiar si dupa ani; cand deja nu ne vom mai recunoaste pe strada. Vom trece una pe langa cealalta,avand poate un deja-vu ca ne-am mai intalnit undeva,candva;dar totul a luat sfarsit cu distanta dintre noi. Desi incercam din rasputeri s-o facem sa para mica, e imensa. Caci acolo , unde esti sunt zeci de persoane care ma inlocuisem pe mine si aici...unde sunt eu, nu-i nimeni care sa poata umple golul tau. Nu stiu daca ai si tu aceeasi parere ca mine,daca simti ce simt si eu, as vrea s-o faci; insa nu ma supar daca nu-i asa...

Imi e dor de tine, C . 
marți, 19 martie 2013

Am privit în trecut

                  Noroc că mi-am scris viaţa pe blog, căci altfel n-aş fi ştiut tot ce s-a întâmplat în anii trecuţi. Şi prin câte am trecut, cu cine şi de ce...
    Cum zice titlul, am privit în trecut. Şi am rămas stupefiată. Ştiţi de ce ? Pentru că oamenii care erau în anii trecuţi în viaţa mea, au dispărut. Nu ştiu cum...Postările care le erau dedicate, toate acele mulţumiri şi zâmbete date lor s-au transformat în scrum. Le citesc cu melancolie, mi se rupe sufletul să-i dau dreptate mamei mele când mi-a spus că nimic nu e veşnic, decât dragostea familiei şi poate-poate câteva, foarte mici excepţii. Prietenile care am crezut că vor dura toată viaţa au fost doar „de vară” şi oamenii despre care am avut puterea să spun că nu mă vor părăsi niciodată, au făcut-o. Mă întreb acum, de ce s-au întâmplat toate astea ? Din cauza timpului, certurilor, sau de ce ? Care a fost motivul pentru care ne-am îndepărtat unii de alţii ? Aş putea răspunde cu mii şi mii de fraze, dar poate că nu vreau. Poate, că de fapt, nu-mi doresc să aflu răspunsul la această întrebare şi , cine ştie , mă mulţumesc cu tăcerea din suflet. Ştiţi cum se zice, e mai bine să laşi unele întrebări fără răspuns. 
     Eu una-mi cer iertare pentru că i-am ignorat pe vechii mei amici, că nu le-am mai spus un „bună” aşa cum o făceam înainte ; dar ştiu că dacă acum aş încerca s-o fac, n-aş putea renaşte trecutul. Nimic nu poate fi la fel cum a fost, şi eu n-am de gând să mă lupt cu timpul şi cu amintirile, doar ca să readuc oameni în viaţa mea; care poate nu mai vor să facă parte din ea... 
Oricum, postarea aceasta este dedicată timpului ce-a trecut şi m-a lăsat pe mine în urmă. Oamenilor care au plecat, şi poate că nu se vor mai întoarce vreodată; priteniilor care s-au sinucis căci nu mai avea nimeni grijă de ele şi tot aşa. În mare parte , celor care nu mai sunt lângă mine şi în acelaşi timp, celor care o să fie în viitor. Căci timpul merge înainte, şi eu trebuie într-un fel sau altul sa-i urmez cursul, să mă bucur de cei care vin şi sunt acum cu mine; nu să sufăr pentru aceia care „au murit” . 

Cu multă dragoste, Miru.

marți, 12 martie 2013

...


Eşti singur. Te-au părăsit toţi. Într-un fel uimitor, au dispărut prietenii cei mai buni din vară şi toţi pe care-i credeai „importanţi” au plecat. Nu mai e nimeni, aşa-i ? 
Deci eşti singur , în vârtejul vieţii şi tot ce poţi face ca să te menţii în viaţă e să tragi adânc aer în piept , să speri că dacă nu-i bine acum; o să fie. 
  Şi ce dacă eşti singur ; îţi spui...Ce contează ? N-a murit omenirea! Mai sunt acolo , undeva , acele persoane care te vor face să te simţi iar fericit ; care o să apară după o vreme şi tu ai să uiţi perioada vârtejului. Însă până atunci, rămâne să te lupţi , să iubeşti... Da, să iubeşti. Să speri. Să zâmbeşti. Dar mai ales, să iubeşti...Cu toată fiinţa ta, cu toată inima, găseşte persoana „aceea” şi îndreaptă spre ea toată bunătatea ta, toată dragostea ta, devin-o una cu ea, fi fericit. Iubeşte ! 
Şi dacă nu găseşti doar un om, nu fi trist. Există miliarde de oameni care au nevoie de iubirea ta, de speranţele tale. Care au nevoie de tine !  Căci, până la urmă ; dragostea se naşte din nevoia de a fi iubit, de a simţi îmbrăţişari mereu, de a vedea pe chipurile oamenilor şi pe al tău zâmbete...Aşa că, până când vârtejul trece, tu rămâi puternic. Respiră,şi dacă poţi, treci prin el, sparge pereţii singurătăţii şi fi optimist. Păstrează-ţi inima pentru cei care merită , pentru cei care vor merita să o aibă; însă nu uita...Eşti liber să acorzi un minut de căldură şi altora. 

Cu multă dragoste şi dor de scris, Miru.
sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Scrisoare pentru eternitate !

( Eu şi mami ) 


    Nu voi spune niciodată despre mami că o urăsc. Nu voi înceta vreodată să o iubesc, să o admir, să apreciez faptul că ea a trecut prin toate chinurile doar ca eu să fiu în viaţă, că pentru mine face totul, că eu pentru ea sunt totul şi ea pentru mine...

 „Căci toate-n lume-s trecătoare,
Numai dragostea mea și-a mamei tale pentru tine” 

  O văd perfectă. O privesc şi zâmbesc când mami zâmbeşte...Are acel surâs cald, plin de blândeţe şi în privire îi găseşti mereu o licărire suavă,parcă iubitoare...Îi simt dragostea pe care mi-o poartă zi de zi, grijile, dacă sunt bine sau nu şi mă bucur să ştiu că există cineva care mă iubeşte necondiţionat, în orice fel, care ar face orice pentru mine, doar ca eu să fiu fericită. 
Îmi cer scuze că poate am greşit, că poate nu am fost ce ţi-ai dorit, poate...poate nu am făcut mereu aşa cum ai zis tu- şi întotdeauna, ai avut dreptate-  şi sper , ca într-o zi să te fac mândră, să zâmbeşti larg şi senin şi să zici „uite , ea e fica mea ! ” . Dragă mami, nu-ţi spun că nu te voi dezamăgi. Am făcut-o de câteva ori, dar am învăţat din greşeli şi mi-am dat seama că tu şti cum e mai bine, cum trebuie făcut şi cum nu...Şi că trebuie să te ascult, că doar aşa voi ajunge cine trebuie. Îmi cer iertare şi pentru toate astea, pentru că nu voi fi vreodată fiica perfectă, dar îţi promit că te voi face mândră, te voi fericită...Şi te voi iubi aşa cum mă iubeşti tu pe mine! 
Există certuri între noi, probabil din cauza vârstelor diferite şi mentalităţilor; dar chiar şi aşa rămâi mami meu, rămâi femeia care mi-a dat viaţă şi pentru care aş face absolut orice . Pentru care mi-aş da viaţa; de asta poate că ştiu că trebuie să te fac să mă priveşti zâmbiind larg, zâmbiind pentru mine, pentru că eu am fost motivul pentru care inima  ţi-a tresărit în piept de euforie. Vreau -şi o să fie - să fiu motivul pentru care tu eşti fericită...
 
Cu alte cuvinte , mami...te ador. Căci tu ai spus că "te iubesc" e mai mic decât adorarea...

Cu drag, sentimente sincere,eterne. 



sâmbătă, 5 ianuarie 2013

365 de bomboane

         Fiecare sfârşit este începutul a ceva mai bun..


        A mai trecut un an. Au mai plecat oameni,au venit alţi în locul lor. Am iubit,am dezamăgit,am fost dezamăgiţi şi iubiţi...Ne-am certat, ne-am împăcat şi poate ne-am ţinut de promisiunile făcute în anul trecut sau poate nu. Am pierdut oameni pe care credeam că nu îi vom pierde vreodată, dar am câştigat poate alţii mai buni...Cine ştie ?
Au fost trei sute şaizeci şi cinci de zile bune, rele, triste, fericite...Au fost şi s-au dus aşa cum au venit;ş-acum pare că timpul a trecut prea repede. Parcă nu ne-am bucurat cum trebuia de zilele acelea, parcă nu am plâns destul anul trecut, parcă nu am îmbrăţişat cum trebuia....
Şi totuşi, în fiecare zi a anului trecut, am primit o „bomboană” . Am râs , sau am învăţat ceva, sau ne-am amintit, sau am creat...Am făcut ceva ce este important, cred eu, fără să ne dăm seama exact. Involuntar,am zâmbit unui străin şi i-am oferit astfel „ceva dulce.”
         Dar a venit două mii treişpe ! Au început şi zilele anului acestuia să se ducă şi iată-ne , fără să vrem , în a cincea zi,aproape a şasea, întrebându-ne : „anul ăsta ce facem ? ” Începem să ne punem dorinţe, să spunem că vom fi mai buni, că nu o să mai greşim, că o să fie altfel . Că poate , printr-o minune, vom realiza ceva, vom fi diferiţi ! Ei bine, ne rămâne speranţa. Trăim cu ea, ne hrănim cu ea şi o ţinem strâns în braţe tot timpul ce-o să vină. Sperăm cu toată inima , din toate puterile , că doua mii treişpe va fi diferit, va fi mai bun.

Vă urez, din suflet şi cu dragostea a unei scriitoare mai începătoare , să aveţi parte de un an fericit şi sper să vi se îndeplinească dorinţele !
Cu mult drag - şi întârziere- ; Miru. 

A toi pour toujours

You're the kind of girl people read books about

Look for the girl with the broken smile

Ask her if she wants to stay a while

DON'T WORRY

BE HAPPY