"Daca cei doi sunt facuti sa fie impreuna, atunci se vor intalni pur si simplu intamplator intr-un loc anume, la momentul si timpul potrivit. Si daca nu, inseamna ca totusi cineva exista si ii asteapta. Asa ca nimeni nu ramane singur, niciodata. Nu suntem singuri, oricat ne-am dori sau nu asta. Intotdeauna va fi cineva aproape de noi, mereu va exista o persoana care sa nu ne lase sa ne prabusim..."
*
Vantul misca frunzele lin si aduse in aer o mireasma dulce, placuta de levantica. Parcul gemea de oameni, de copii ce se distrau si radeau, de cupluri, de animale vesele, de persoane in varsta...Oricum, era o dupa-amiaza usor racoroasa, dar calduta de vara. Cu alte cuvinte, perfecta pentru o iesire.
O tanara nu foarte inalta se ridica de pe o bancuta, isi trecu degetele lungi, subtiri prin parul ondulat si mediu, cu mici reflexii de roscat, apoi o lua alene la pas, asezandu-si de altfel cartea si Mp3-ul in geanta. Nu departe de ea, un baiat isi lega sireturile la tenesi, privind cu un zambet chipes si vesel lumea ce trecea pe langa el, admirand natura, linistea parcului, armonia sunetelor din jur...Tot ce observa i se parea fascinant, intr-un fel greu de inteles. Cand termina, isi ciufuli parul si la fel ca fata, isi continua plimbarea facand cateva fotografii la intamplare.
La un moment dat, o prinse in cadru si pe pustoaica noastra, ce isi intoarse privirea de-un ciocolatiu cald, bland spre el si ii zambi dulce, slab. Acesta se opri pentru a privi fotografia, o analiza foarte atent pe tanara si involuntar, cand privirea lui intalni acei ochii de caprioara, surase pur si simplu hipnotizat de frumusetea naturala a fetei.
Pana la urma, era si adevarat. Tanara emana o fericire si o simplitate minunata, si desi la prima vedere parea banala, daca stateai si o studiai; realizai ca de fapt fata cu parul saten, cu ochii caprui, cu zambetul mereu pe chipul palid era fermecatoare tocmai prin lucrurile acestea atat de...comune. Atat de des intalnite, ea le dadea ceva in plus si le facea sa iasa in evidenta.
Insa atunci cand brunetul isi ridica privirea pentru a cauta pe fata, ea disparuse din zara lui vizuala. Pur si simplu...nu mai era. Se uita peste tot, in toate partile unde se gandea ca s-ar fi putut duce si cand dupa ceva timp in care o cautase disperat, caci dorea sa-i vorbeasca si sa-i zica macar un "Hei, ce faci?" , isi dadu seama ca ea nu se mai afla in parc. Si ca el isi ratase sansa de a vorbi cu ea, de ea cunoaste o astfel de faptura minunata. Ofta, inchizand ochii, isi trecu mainile obosit peste fata si se aseza lent pe prima banca pe care o vazu. Ei, si chiar asa...daca destinul facuse sa o vada azi, poate o s-o intalneasca si maine. Si poimaine, si raspoimaine, si tot asa..
Poate ca in acelasi loc, sau poate ca altundeva. El , oricum, nu inceta sa spere ca o va mai intalni macar o data...
****
Ceau (: ! Sa va zic ceva despre ce ati citit mai sus...
Ei bine, o mica idee venita brusc, pe care imediat am si vrut sa o pun in aplicare. Probabil ca va avea o continuare, sau poate ca nu. Oricum, timpul le decide pe toate. Daca vreti sa-mi lasati o parere, ceva, as fi tare recunoscatoare.
Cu mult drag, Miru.
