Dramă în frigider

Dramă în frigider

    Privesc ca un idiot bolnav cu uşa deschisă de câteva minute bune şi cu sunetul acela enervant pe care îl face nenorocitul ăsta de electrocasnic, încercând să-mi dau seama ce lipseşte din el, căci mi-ai lăsat de toate. Mi-ai lăsat puiul, mi-ai lăsat ouăle aduse de maică-ta weekend-ul trecut, mi-ai lăsat până şi salata aia pe care eu nu o suport şi pentru care ne certam în fiecare seară. ”Hai, în seara asta, mâncăm  ton cu broccoli!” te auzeam şi te priveam  pierdut, o friptură ce are, femeie?! ”Are E-uri, scumpule!”, şi zâmbeai aşa sănătoasă fizic, dar nu şi mintal, chinuindu-te să aranjezi totul frumos pe farfurie. Insuportabilă cum erai, nu pot să mint că nu îmi plăcea extazul tău nebun.

Şi totuşi, ce lipseşte din frigier?

Căci zacuscă aveam. Aveam până şi trei  feluri de brânză, lapte de soia, de vacă, de oaie, lapte de la bunicii tăi, unt, margarină şi nelipsita sticlă de Pepsi. Toate aşezate alfabetic, toate puse în ordine perfectă, după mărime, după culori, după toţi dracii din capul tău. Şi stând aşa, analizând fiecare aliment cu e-uri sau fără e-uri, tot nu-mi dădeam ce lipsea. 

Ai făcut curat în el chiar înainte să pleci. Mi-ai aruncat lucrurile din el, de parcă m-ai da pe mine afară din sufletul tău. De ce-ai plecat, iubito? De ce m-ai lăsat singur, lângă mâncarea asta care mie nu-mi place? Cum să stau eu la masa mică din bucătărie şi să beau cafeaua dimineaţa, când tu nu eşti aici să-mi îndrugi despre cât de nocivă este? Cum să mai aprind o ţigară şi să te cert că mie nu-mi place cum găteşti tu, când tocmai tu, motivul pentru care eu fumez, nervii mei de zi cu zi, nu mai eşti aici?

Ce să fac, iubito? Să mă las de hrană, căci toată îmi aduce aminte de tine? Uite, puiul ăsta pe care l-ai ars acum două zile, falca asta de carne din mijlocul frigiderului, îl simt cum mă priveşte dispreţuitor, parcă şi-l aud cum şopteşte „dacă nu m-ai mâncat la timp, eu ţi-am zis că va pleca!„

Ce ştii tu, puiule? O să te iau şi-o să te arunc la marginea oraşului, de teamă să nu te văd în gunoi şi s-o văd iar pe ea prin tine. Pieptul mare, picioarele lungi care-i seamănă perfect  cu copanele animalului ăstuia mort şi gătit, aripioarele inerte îmi aduc aminte de degetele tale lungi, fără pic de forţă! Mă auzi, iubito? Te asemăn cu un pui, scumpa mea! Aşa m-ai lăsat, aşa am ajuns eu fără tine, să te caut printr-un frigider!

            E jegos. E mic, lipsit de orice fel de mâncare sau borcan, sau sticlă de vin, de Pepsi sau de bere. Miroase urât şi alocuri poţi vedea mucegaiului proaspăt apărut. E un frigider gol-goluţ, fără sufletul celui de acasă, fără iaurturile mele, fără berea ta, fără certurile zilnice. Ce să fac cu el? Să mă prefac că e frumos şi asa, murdar şi învechit?

           Ţi-am lăsat ţie tot, iubitule. Tot. Ţi-am lăsat berea, pe care probabil acum o cauţi şi evident că n-o găseşti, căci nu mi-ai înţeles vreodată ordinea. Ţi-am lăsat iaurturile, zacusca maică-mii şi până şi sticla mea de Pepsi, e tot acolo. Puiul ăla ars pe care m-am chinuit să ţi le prepar probabil că acum te priveşte şi râde de tine. Ştiu că eşti nervos şi supărat, iubitule, dar sper să-ţi treacă curând.

Sper să mănânci din conserva aia de ton şi s-o laşi aruncată, desfăcută aşa prin frigider, fericit că eu nu mai sunt să te cert că avem cel mai urât frigider din oraş. Sper să te bucuri că acum poţi lăsa vasele in chiuvetă, să-ţi faci Turnul Eiffel din ele aşa cum mă batjocoreai pe mine când le curăţam şi te cicăleam.

Sper să te uiţi pe fereastra mare din bucătărie şi să-ţi bei cafeaua liniştit, târziu în amiază, crezând că-i dimineaţă. Căci pentru tine timpul n-a existat şi-ai încercat să-l opreşti şi pentru mine. Uită-mă, dragule! Fă un dezastru în acel frigider, aşa cum făceai când eram lângă tine, pune ouăle lângă carne, şi laptele lângă vin, să nu acoperi salata, transformă-mi frigiderul iubit într-o ghenă de gunoi!

Eşti liber acum, dragul meu. Nu mai sunt eu să ne băgăm capul amândoi în congelator, să ne mai certăm încă odată pe punga cu ficatul îngheţat şi cu legumele alea proaste cumpărate de la supermarket.

     Şi eu, la fel de liberă ca tine, privesc acest frigider şi realizez că nu seamănă deloc cu cel de acasă. N-are în el pic de ceartă, n-are nici măcar bileţelul cu ”bună dimineaţa” lăsat pe o cutie de cereală veche. Ar trebui acum să-l umplu, să-l fac să arate ca fostul meu frigder, dar cum să fac asta când tu nu eşti aici să mă ajuţi? Ştiu că nu are nici un rost, oricum, căci oricât de mult timp aş petrece curăţându-l, oricâte bileţele mi-as lipi singură pe el, ştiu c-am să rămân cu mucegaiul lipit de pereţii inimii mele şi cu sentimentul acesta de gol constant, oricât de plin ar fi bietul ăsta de aparat rece din faţa mea.

Îţi mai aduci aminte, iubitule, cum ne lipeam bileţele colorate? Câte declaraţii de dragoste copilăroase ne făceam, cum mă-ntrebai tu pe mine unde-i berea şi eu tot prin bileţel îţi răspundeam. Eu n-aveam niciodată o culoare, dar tu de fiecare dată îl lipeai pe cel kaki-verzui, şi adăugai o faţă zâmbitoare la sfârşit.

Oh, iubitule, îţi aduci tu aminte de noi? Cum găteam împreună? Cum iţi stingeam ţigările şi le aruncam pe geam şi tu-mi jurai că te laşi când o să mă las eu de cicălit. Şi uite-aşa, nu ne-ntâlneam o zi întreagă, doar dimineaţa, dar ştiam că suntem împreună datorită bileţelelor. Ştiam cât ne iubim datorită magneţilor cu poze vechi lipite pe uşa congelatorului.

Singurul lucru pe care am reuşit  să-l iau cu mine de pe acel frigider a fost şi ultimul tău bilet lipit în urmă cu două zile, chiar când am reuşit să ard puiul, chiar când tu ai ajuns târziu şi eu   mi-am dat seamă că este ultima dată când îţi mai umplu frigiderul.

”Iubito, frigiderul nostru este ca şi inima mea, o ghenă de gunoi unde tu îţi arunci toate reproşurile şi nemulţumirile.”

        Am găsit ce-am pierdut, să ştii. Era berea.

Şi ca să te uit că m-ai părăsit, am avut grijă să rup toate biletele alea pline de dragoste dintre noi. Ce dragoste mai e şi aia, iubita mea, când tu mă laşi cu frigiderul ăsta plin? Trebuia să-l iei cu tine, trebuia să mă fi lăsat şi fără bere, şi fără mâncare, să mă usuc tot, să mor aici, căci oricum, ce viaţă voi mai duce eu fără tine?

Îmi lipseşti, iubito! Îmi lipseşte obsesia ta pentru curăţenie, îmi lipseşte biletul tău lipit de uşa frigiderului proaspăt curăţată, în fiecare dimineaţă, acelaşi ”Nu uita să mănânci cerealele cu laptele din soia, cafeaua ţi-am făcut-o eu, e decafenizată.”

Nu m-a plăcut niciodată laptele tău de soia, să ştii. Şi nici cafeaua, şi nici zacusca maică-tii. Dar mi-ai plăcut tu. Te-am iubit şi tot singurul lucru cu care am rămas acum e berea, puiul care trebuie să dispară o dată şi acest frigider de un alb imaculat, rece. Lipsit de tine.

Deşi am aruncat toate amintirile cu tine, toate magnetele, toate biletele, toate prostiile pe care tu le puneai pe frigider căci îmi frângeau inima, n-am putut, n-am avut curajul să mă ating de ultimul bilet, verde-kaki pe care l-ai lăsat înainte să pleci.

”Iubitule, eu sunt gunoierul inimii tale care caută zadarnic ceva cu care să işi stăpânească foamea de dragostea ta.”

            

10 secunde, 1 minut și o bere

Prolog

Daca ea ar fi stiut ca o statie de tramvai ii va schimba cursul vietii, probabil ca in acea zi ploioasa de mai ar fi incercat sa se pregateasca mai mult.
Daca el ar fi stiut ca implicarea intr-un proiect il va aduce in acea statie de tramvai, mai mult ca sigur ar fi evitat acea intamplare.
Era trecut de amiaza, statia era plina si tramvaiul devenise mai mult o conserva plina cu sardine imbibate in transpiratie si dinsconfort, decat un mijloc de transport in comun. Amandoi trebuiau sa ajunga urgent la prima sedinta a proiectului, si desigur ca, printr-un cliseu de filme ieftine , amandoi s-au nimerit asteptand in acelasi loc. Nu se cunosteau, si oricum daca se mai intalnisera la sedintele trecute, nu si-au acordat nici macar minimul de atentie, cat sa isi retina chipul.
Ea doar isi dorea ca ziua asta sa se termine si sa ajunga acasa la cei cinci caini ei care deja ii distrusesera locuinta, el voia sa vina noaptea cat mai repede si sa poata iesi in oras, sa mai faca inca o "cucerire".
Sa ne facem intelesi, aceste randuri nu sunt despre un viitor cuplu romantic, fericit si cu o echipa de fotbal in loc de copii. E despre doua suflete potrivite care s-au nimerit sa se gaseasca intr-un moment nepotrivit si mai apoi, sa se piarda. Sa esueze de fiecare data cand s-au regasit, si totusi, sa nu renunte in a-si aseza piesele de puzzle pe tabla gresita.
Insa, continuand cu prezentarea viitorilor protagonisti ai acestei piese proaste; urcarea in tramvai a fost primul lor contact, psihic, fizic... de orice fel. Inceputul sfarsitului amandurora.
Doua scaune libere, in spate. Amandoi le-au vazut, si in cateva secunde, dupa un razboi aprig de priviri cu batranelele nervoase, s-au asezat unul langa altul. Ea isi baga castile in urechi si isi porni muzica, iar el se uita cu coada ochiului la ea, ca mai apoi sa isi intoarca toata atentia asupra ei si sa o priveasca obraznic, de parca dansa era un simplu exponat.
Ii observa alunita de pe gat si se simti amuzat de felul in care ea fredona cu ochii inchisi versurile melodiilor, dar mai ales, i se paru fascinant felul in care buzele ei formau o inima si cum parul roscat-caramiziu, prins intr-un coc dezordonat, ii cadea pe frunte si umeri. Simtea o neobisnuita gelozie pe acele fire de par nepoliticoase, de parca el ar fi trebuit sa ii mangaie acele zone.
"Aparent sa nu dormi in doua zile decat patru ore nu face bine creierului", isi spuse in gand, uimit de propria reactie asupra acestei simple tinere si incerca sa isi concentreze atentia in alta parte.
Ca intr-o comedie-romantica proasta, tanara se intoarse catre partenerul ei de drum. La fel ca acesta, il analiza, dar timida. Sa nu se faca observata - ca si cum sa te holbezi prosteste la cineva timp de cateva minute reprezinta subtilitate - il prinse jucandu-se table pe telefon. Nu stia cum se joaca, dar ii urmari miscarile atenta. Ii analiza mana, puternica, cu degete lungi si curate, antebratul acoperit de un tatuaj pe care nu il putea observa in intregime din cauza jachetei pe care el o purta, apoi urca spre barbia lui, proaspat rasa si in acest fel, a reusit sa faca cunostiinta cu zambetul lui, tipic de invingator, cu canini proeminenti, buze pline si un gest, un tic probabil, isi musca buza inferioara de fiecare data cand pierdea. Surase. "Ha, macar nu esti urat si ai un parfum chiar frumos!", gandul acesta a fost urmat de un chicot, motiv pentru care, in sfarsit, cei doi se aflau fata in fata. El o privea nedumerit, iar ea ramasese stupefiata. Halal subtilitate.
- Vrei sa te joci? vocea lui sparse linistea ciudata dintre ei, intrebarea suna de parca s-ar fi cunoscut, doi amici vechi intr-un tramvai al carui drum se pierduse de mult. Intinse telefonul catre tanara, dar ea, cu obrajii in flacari si inca rusinata, nu a stiut doar sa murmure un "nu" si sa se intoarca imediat spre geam.
Nu are rost sa va descriu restul intamplarii, tramvaiul a ajuns la destinatie, ei au coborat unul dupa celalalt si au intrat in aceeasi cladire, insa ignorandu-se complet, de parca incidentul petrecut cu cateva minute in urma nu avusese loc. Au redevenit straini, si astfel, acesta a fost primul lor esec. Ceea ce urmeaza sa se intample in urmatoarele randuri, va schimba cursul vietii amandurora, dar este inca un mister felul in care personajele vor jongla cu mingile aruncate.

Cartea mea

Autiobiagria iubirii e despre tine. Despre noi. Despre poveşti de dragoste de mult spuse, legende vii ce merg pe stradă. E despre visele noastre, despre visele tale. Despre dorințele tuturor.
Ți-am promis că vei fi cartea mea. Prima mea carte. Primea mea filă, cuvânt, virgulă, punct. Vei fi totul.
Numeşte-l prolog şi pune-o pe foc după ce o citeşti. Dar ai grijă să nu omiți cel mai important lucru: că despre tine e fiecare literă tremurată.
E despre romanticul modern, despre bărbatul ăla copil de la scara blocului care se enervează uşor, care fumeaza mult şi râde gălăgios. Despre cafeaua fierbinte cu lapte din diminețile reci şi despre scrisorile moderne de pe Facebook.
Cartea mea nu o să se termine niciodată. Nu o să pun punct, nici virgule. O să fie o viață, un infinit de cuvinte ce-or să se rostogolească în univers până când sufletul tău reîncarnat le va întâlni din nou.
Fiind prolog, sper să zâmbeşti când citeşti asta. Că doar ştii că la tine, da, tu.. la tine mă refer.

Gol (pe interior?)

Da-mi haina jos si lasa-ma doar in rochia asta, poate prea subtire pentru o noapte de aprilie. Nu-ti fa griji, nu-mi va fi frig, ca doar m-ai mintit tu ca ma-ncalzesti. Cum? Ei, asta-i vorba pentru ore tarzii.
Mi-a cazut breteaua rochiei, nu o ridici? Sa-l coboram si pe celelalt? Mai bine, intotdeauna ai zis ca am umeri frumosi. Si mai bine, da si rochia jos.
Lasa-ma goala.
Dar stai, tu despre ce credeai ca vorbim aici ?
Goala de sentimente. Haina sufletului.
Imbraca-mi sufletul, goleste-l de trairi si minte-l ca-l incalzesti. Chiar si dupa doispe noaptea, ca nu-i cu limita de varsta pentru el.
Ai vazut vreodata pe cineva gol? Doar in suflet si atat? Dezbracat de minciuni, de ganduri negre, de zile proaste? N-ai avut curajul asta? Sa-i spui ca totul o sa fie bine, ca toate trec si sa-i saruti umerii goi? Sa-ti sprijini capul pe sufletul cuiva, si nu pe goliciunea sa?
Imbraca-i sufletul cu un cuvant cald, nu-i incalzi pielea prin atingeri doar o data. Ramane cuvantul mai adanc in epiderma ei decat sarutul tau.

Lângă tine

M-am trezit azi cu inima scriindu-mi şoapte în artere, toate - toate cu înțelesul tău.
Tremurau cuvintele când mi se amestecau cu sângele-n vene, dar parcă atunci puteam să-l aprob pe Drumeş când vorbea de tine-n sufletul meu.
Lângă tine, vreau să mă trezesc dimineața şi să beau cafea la ibric, amară ca să mă-ndulceşti tu.
Lângă tine, vreau să-mi petrec după amiaza şi să lenevesc.
Lângă tine vreau să mă uit seara la un film vechi.
Tot cu tine, vreau să uit, şi să iubesc, să-mi aduc aminte şi să trăiesc.
Cu tine nu vreau tot, cu tine vreau un apus şi un răsărit şi poate-o viață.

N-am tradus bine că poate, câteva din cuvinte mi-au ajuns prin creier şi-o să fac hemoragie de la cât mă-nțeapă diacriticele-n vene, dar sper că tu ai înțeles.

Tu nu eşti ca ea.

Şi nu vei fi niciodată.
Tu eşti diferită.
Tu eşti tu şi atât.
Zâmbetul tau iti apartine
Si dezamagirea la fel.
Tu esti un univers intreg
Esti frumoasa, esti draguta
Nu-mi place de tine cand plangi
Poate doar atunci cand lacrima
e provocata de fericire
Tu nu vei fi niciodata ea
Si sincer sa fiu
Nici nu'mi doresc asa ceva.
Imi doresc, o dorinta nebuna
Un vis
Sau un cosmar?
Sa fii a mea.

ce n-am zis

               ...Şi ar fi trebuit.

Mă indragostesc usor. In general de simplitate. Alteori de cuvinte. Dau prea multa importanta felului in care suna o propozitie decat unei fapte.
Iubesc felul in care oamenii plang cand sunt fericiti. Sau privirea cuiva cand realizeaza ca s-a indragostit.
Iubesc un pat nefacut asa cum iubesc parul tau ciufulit dis de dimineata.
Iubesc momentele cand oamenii sunt beti si plang si sunt sinceri. Cand nu exista nimic mai mult decat onestitate in glasul lor.
Iubesc felul in care se bucura cei mici cand descopera lucruri noi.
Ma indragostesc de oameni si de micile lor clipe de sinceritate. In care uita de orgolii sau de dorinte efemere.
Ma indragostesc de crizele de tristete ale prietenei mele cele mai bune sau de modul in care mama mea zambeste cand e obosita.
Ma indragostesc de dragoste si nu cred ca pot sa scriu despre asta cum trebuie.

10 secunde,1 minut şi o bere

Lasă timpul sa se scurga pe langa noi si uita ca trec zece secunde. Lasa  clepsidra sa se sparga si calca pe cioburi cand te apropii de mine.
Iti intra cioburile adanc in carne si'ti simti genunchii tremurand. E chinuitoare durerea asta, si totusi nu te opresti.
Dorinta e mai mare? Sau orgoliul? Ce te face sa nu te opresti?
Inca un minut.
Inca zece secunde.
Sangerezi si mai ai un pas.
Ai uitat sa-mi dai berea aia inapoi si ii simt gustul amarui pe buze.
Sau o fi al tau?

Cuvinte

Probabil cine a spus ca niste cuvinte dor mai tare decat o palma a primit un pumm de litere si semne de punctuatie atat de dureros,incat sufletul i s-a innecat in forma firava a acestora.
                    Un sfat:
Sa nu va indragostiti niciodata de o vorba buna, caci aceasta este fara dar si poate, arma suprema. Nici o arma sau bomba nucleara nu poate rani sufletul mai rau si nu poate aduce moartea unui om mai repede. Moartea nu inseamna doar oprirea respiratiei. Inseamna sa incetezi sa mai traiesti.
Si da; un cuvant potrivit iti poate lua respiratia.
Toata viata asteptam sa auzim ceva care sa ne schimbe, sa ne faca macar o data sufletul sa trasara.
Sfaturile cele mai bune sunt date de cei deja trecuti prin experienta, si pot spune ca m'am indragostit de felul in care tu spuneai minciuni. De fapt, spuneai cele mai frumoase minciuni si le faceai sa para un adevar crunt. Le-am crezut cu toata fiinta mea, si am uitat ca vorbele sunt spuse de oameni, si cine a inceput razboaiele? Oamenii. Cum? Prin cuvinte.
Ce-ti trebuie ca sa influentezi o mie de suflete fara speranta? Un glas ferm si cuvintele potrivite.
Aceeasi carte ai jucat-o si tu, dar razboiul tau a fost dus cu mine.
Constienta de lupta deja pierduta, am preferat sa te ascult si sa privesc fiecare litera rostoglindu-se cu ajutorul glasului tau, luand forma unor cuvinte soptite. Le simteam cum se asezau in sufletul meu, cum mi se leganau in piele si cum incercau sa se amestece printre gandurile mele, parca incercand sa le ia locul. Si au reusit.
Aceasta a fost prima ta miscare si inca am in minte chipul si zambetul tau, vocea ta rasuna in mine ca un ecou si parca sangele-mi curge prin vene dupa sunetul acesteia.
Am pierdut razboiul. M-ai invins, cu vorbe. Prin cuvinte, prin singurul meu sprijin, mi-ai cunoscut slabiciunea si te-ai folosit lacom de ea.
Sper ca nu spui aceleasi minciuni si altora, sper ca macar, cuvintele au ramas ale mele.

Nimic

-imi pare rau
Sunt un nimic. Un nimeni. Sunt o pata stearsa de culoare, un efemer. Un suflu inghetat;o soapta prea repede uitata.
Un suflet de nimic si al nimanui, un calator al carui drum a disparut,a carui cale a pierdut-o. Sunt un gand pe fuga; o privire piezisa. Un zambet amar, o bautura ieftina dintr'un bar vechi.
Sunt si nu sunt,am fost si nu voi fi, sau o sa fiu ?
Sa nu ma lasi sa simt caci sentimentele se pierd in intuneric, si eu asta poate reprezint. Poate inseamna siguranta ? Si siguranta ce-i cand sufletul mi-i amagit?
Sa nu ma iubesti, caci a iubi inseamna durere si nici nu ma ura; caci poate; o incertitudine sigura, voi insemna pentru tine sau pentru voi acel lichior dulce furat din dulapul mamei.
Adica nimic.
Caci asta reprezint,si asta sunt, un nimeni al carui suflet efemer s'a amagit in siguranta unui "poate".

Chestie

Noi
Am luat o scara
Si am urcat-o impreuna
Tu o treapta, eu alta
Pana...
Ne'am impotmplit
Unul trebuia
Sa vina
Dupa celalalt
"Cum facem?"-ne'am intrebat
"Impreuna,mereu"
Am urcat
Sus
Pana la
Cer
De la
Pamant
Noi
Ne iubim

nu stiu ce e asta

De cand te iubesc pe tine, am incetat sa scriu pe laptop, pe foaie sau pe orice obiect.

Dar am inceput sa scriu in tine.

Momente, fraze, cuvinte, romane, nuvele.

In tine se gaseste orice idee a mea. In sufletul tau, cuvantul meu domneste infinit. 

Si pe foaie, tu esti regele.

Pe coala, cu tine se incepe randul si cu tine se punct.

Si inima mea, tu ai fost o virgula.

Si acum, sper sa fii un semn al exclamarii. 

A fost și-o să mai fie

         Cred ca cel mai dureros moment al revederii noastre a fost cand mi-ai zambit. Ochii tai au capatat o sclipire usoara, parca-ti aduceai aminte de ce fusesem noi o data, si in sufletul tau te-ai bucurat sa vezi ca nici eu nu m-am schimbat prea mult, ramasesem aceeasi copila naiva visand la iubire eterna. Alunita de pe buza a ramas intacta, neatinsa si desi sunt constienta ca multe buze au atins dragul nostru secret, prefer sa ma gandesc ca din momentul in care eu nu am mai fost in viata ta, nimeni nu a aflat de ea. Buzele tale au ramas in acel suras usor chiar si atunci  cand ti-ai mutat privirea  spre noua ta „captura” , desi mi-am dat seama ca gandul tau inca era la mine. Si am realizat, cu melancolie si bucurie in acelasi timp, ca nu m-ai uitat. Ca desii ani au trecut peste noi nemilosi si inimile noastre s-au rostogolit in incercari idioate de-a mai simti aceea iubire libera, adolescentina, si-au esuat lamentabil,ramanand cu ideea ca poate asa a fost sa fie, poate de fapt ne este menit sa ne cautam perechea o viata intreaga; undeva in coltul sufletelor insetate de iubire, noi, unul pentru altul,am ramas o amintire dulce-amaruie,un „trofeu” al razboiului cu dragostea. O data am invins, si o data am iubit cu adevarat.  

        Am continuat sa te urmaresc cu privirea, simtind cum totul in jurul meu se topise si erai doar tu. Oare te-a mai iubit cineva asa cum am facut-o eu? Oare, ea rade la fel de galagios si amuzant la glumele tale fara sens? Isi da ea oare seama cand esti trist, sau suparat doar din ochii parasiti? Stiam prea bine ca nu te pot intreba asa ceva, aceste intrebari au ramas si vor ramane pe veci fara raspuns, dar inca sunt curioasa cand ma gandesc la tine...si ea. Imi e greu sa accept ca imbratisezi pe altcineva, ca ei ii spui „buna dimineata” cand de fapt e dupa-amiaza, dar stiu prea bine, asa cum stii si tu, ca timpul care-a trecut nu poate fi adus inapoi.

Te-ai apropiat de mine si tot ce puteam vedea era zambetul tau, mi se rupea sufletul in bucatele cand te vedeam asa, chipul tau parea luminat de revederea mea si aveai aceea scanteiere sincera in ochii caprui ciocolatii, impaiajenati de o pereche de gene lungi. Oh, nu te schimbasei deloc...

-                  -    Ce, nu ma mai recunosti ? Te-am auzit clar, vocea ta spargand in mii si mii de cioburi linistea din mintea mea, rascolindu-ma prin tot corpul si parca mi-am simtit inima zvacnind, si ea o data cu mine isi adusese aminte de glasul tau gros, care imi facuse de atatea ori sufletul sa tresara.  Chiar si asa, am ramas blocata, incapabila sa leg doua cuvinte, sa-ti raspund... Te priveam cu buzele intre deschise, asteptand ca o tampita ca un cuvant sa iasa, sa-ti spun ca „vorbesti cu o straina” , dar nu puteam.  Imi era pur si simplu imposibil sa te ranesc, sau sa te fac sa te simti prost dupa atata timp.

-              -      Ce? Ah, ba da! Cum sa nu stiu cine esti? Esti...tu, ”prietenasu’ „ meu, am glumit cu vocea tremurand si tu ai ras, acel ras cristalin, pe care-l auzeam mereu cand faceam cate o boacana si tu erai de fata.

-              -   Pai si , nu ma imbratisezi?!

Am ramas muta. Am inghetat, te-am privit cu ochii mari si plini de dorinta si tu m-ai luat in brate, strans, inconjurandu-ma cu mainile tale lungi si strangandu-ma delicat, sa nu cumva sa ma spargi, de parca as fi fost fragila. Ti-am strans tricoul in pumni si mi-am asezat instinctiv chipul pe umarul tau, simtindu-ti imediat parfumul puternic, barbatesc si inima batand cu putere. Mereu am crezut ca inimile bat in acelasi timp, si de asta le simteam mereu cand ne imbratisam, de parca impreuna ar fi incercat sa faca un cantec  de care nici ele habar n-aveau, dar care suna perfect cand se armonizau.

        Cu alte cuvinte, revederea ta pentru mine a fost atat moment de fericire, cat si de tristete. Am plans dupa ce ai plecat, pentru ca mi-am adus aminte de „noi” , de tot ce-am sperat sa fim si nu am ajuns, pentru ca langa tine acum se afla o alta si mi-as fi dorit, ca dupa atatia ani, sa te tin eu de mana... Dar cred ca asta a fost, nu  ?  Cred, cu tarie, ca dragostea pura, sincera, se simte doar o data in viata si daca o pierzi, indiferent care-i motivul, cu grei o mai regasesti.  Si desi in sufletele noastre am ramas neatinsi, neraniti, stiu ca n-o sa mai putem fi vreodata impreuna.  Poate, cine stie, ca intr-o zi ne vom reintalni ca in ziua aceea insorita, si vom vorbi mai mult decat data trecuta. Vom depana amintiri si vom rade de prostiile facute... Si tu-mi vei spune, pe tonul tau plin de iubire si grija, ca ti-a fost dor de mine. Ca ti-am lipsit, ca inca ma iubesti... E un vis frumos, nu ?

        Dar, in schimb, am fost fericita ca te-am vazut pe tine fericit. Ca ochii si buzele ti-au ramas la fel, ca inima ta inca stie sa faca un duet perfect cu a mea. Ca desii timpul a trecut, pentru tine am ramas aceeasi  copila si sufletul tau inca zambeste la amintirea mea. 

Suflete pereche

Ce înseamnă „suflet pereche” ?  

Ei bine, nu există o definiţe exactă, dar vă  pot da definiţa mea : Numele sufletului meu este Aky. 

E ca şi cum ar fi prietenul meu cel mai bun, dar este mai mult de atât. Este persoana care mă cunoaşte cel mai bine; ştie mereu ce mă doare şi când sunt fericită sau dacă am poftă de ceva sau nu. Este omul care mă face să fiu o persoană mai bună, mă face să vreau fericirea altcuiva; nu doar a mea. Este cel pe care o să-l am lângă mine toată viaţa, o să-l port în inimă zi de zi; deşi poate fizic n-o să fie aşa...Este aceea persoană care mă acceaptă aşa cum sunt,mă iubeşte indiferent de situaţie şi are încredere în mine în momentele când nimeni nu mi-ar acorda vreo şansă; este cel care mă priveşte cu o sclipire de fericire şi împlinire în ochi zi de zi...Şi ştiu că orice s-ar întâmpla, o să-l iubesc mereu şi nimeni şi nimic nu va putea schimba asta. 

„Durerea sufletului”

Inima cerşeşte iubire şi atenţie, iar când suntem trişti, doreşte căldură, îmbrăţişări. Dar cunoaşteţi momentul când cel care ne poate oferi liniştea e chiar vinovatul tristeţii noastre ?
Ei bine, atunci inima tace şi plânge.
Ne doare sufletul de nedreptăţile care se întâmplă, de cum viaţa pur şi simplu îşi bate joc de momentele tale fericite; aducând doar clipe oribile, pe care ai să le regreţi ani întregi.
Şi-i naşpa. E super naşpa când se întâmplă chestii de genul...Îmi cer scuze că n-am o exprimare genială, dar acum vă scrie un suflet supărat pe destinul idiot.
Ştiu că nimic nu durează la nesfârşit, dar dacă există excepţii...? Adică ştiţi vorba aia, din Winnie the Pooh, ”People say nothing is impossible, but I do nothing every day„ 
Poate există şi o iubire eternă, şi nu mă refer la basme. Vorbesc de realitate, poate că suflete pereche chiar se caută unele pe celelalte şi unele, fericite, reuşesc să se găsească. .. Am dreptate, nu ?
Ştiu, vorbesc exact ca un copil, dar eu cred în "happy-endings" şi relaţii fericite, cred în iubirea adevărată şi nu ştiu, cred că totul se poate rezolva cu blândeţe şi dragoste. 
Ştiţi voi, o cană de fericire cu topping de dragoste nu strică niciodată, aşa-i ? :) 
Vă las să-mi spuneţi părerea voastră...despre iubire,şi despre durerea din suflet. Până la o altă postare, zâmbiţi mai des, evitaţi să faceţi din ţânţar armăsar...şi iubiţi. Pe oricine cere puţină dragoste, şi merită, oferiţi zâmbete şi iubire... 

Pentru A.

                Dragă A; 

                          Dacă aş fi ştiut acum un când ne-am cunoscut că vei însemna atât de mult pentru mine, nu aş fi crezut. Mi-aş fi spus că visez prea mult,că am iluzii prosteşti...Mă bucur că nu pot ştii ce-mi rezervă viitorul când vine vorba de tine. Pentru că, nu ştiu, e mai bine să am răbdare şi să te văd cum mă surprinzi în fiecare zi, cum mă priveşti altfel,cu mai mult drag, mai multă sclipire...

Şti ce voiam să-ţi spun ? De fapt, să-ţi aduc aminte.... 

Ce însemni tu pentru mine. Noi. Dar mai mult tu,căci tu faci „noi” să funcţioneze. 

                         Mi-aduc aminte când te-am cunoscut, cum ai surâs şi cum m-ai băgat în seamă. Erau atâţia oameni în jurul nostru cu care aş fi putut încerca să vorbesc, dar eu tăceam. Şi ai venit tu,şi ai început să glumeşti,să-ţi arăţi zâmbetul moale şi cred că de atunci m-am simţit fericită în preajma ta. Imi dădeai- şi încă o faci - starea aceea de bine infinit....

Apoi a început timpul să treacă. Ai ajuns mai important. Parcă, zi cu zi, sentimentele-mi cresc pentru tine....

Sper necontenit să rămânem aşa, împreună, doar noi doi. Să împărţim împreună zâmbete, sentimente...

Crede-mă, eşti atât de important, te-ai strecurat cum nimeni n-a ştiut prin labirintul sufletului meu şi ţi-ai sădit iubirea acolo. Şi din acel moment, ea continuă să crească. Mi-ai furat inima, şi-ţi mulţumesc. Căci eu te-am lăsat s-o faci, în schimbul inimii tale...

                   Mă întreb uneori cum ar fi viitorul fără tine, ştii ? Văd o imagine difuză şi gri,plină de oameni mulţi care încearcă să-mi vorbească; şi eu încercând să fac acelaşi lucru, purtând zâmbete false. Aş simţi că ar lipsi ceva, şi ştiu că tu ai fi acela... 

Eşti totul pentru mine, căci tu-mi creezi speranţe şi vise şi m-ajuţi să cresc. Eşti motănelul meu ! Sincer, din tot sufletul, n-aş vrea să te pierd vreodată...

Cu sinceritate şi multă dragoste,

Miru tău pentru un infinit şi mai mult ! 

Am privit în trecut

                  Noroc că mi-am scris viaţa pe blog, căci altfel n-aş fi ştiut tot ce s-a întâmplat în anii trecuţi. Şi prin câte am trecut, cu cine şi de ce...

    Cum zice titlul, am privit în trecut. Şi am rămas stupefiată. Ştiţi de ce ? Pentru că oamenii care erau în anii trecuţi în viaţa mea, au dispărut. Nu ştiu cum...Postările care le erau dedicate, toate acele mulţumiri şi zâmbete date lor s-au transformat în scrum. Le citesc cu melancolie, mi se rupe sufletul să-i dau dreptate mamei mele când mi-a spus că nimic nu e veşnic, decât dragostea familiei şi poate-poate câteva, foarte mici excepţii. Prietenile care am crezut că vor dura toată viaţa au fost doar „de vară” şi oamenii despre care am avut puterea să spun că nu mă vor părăsi niciodată, au făcut-o. Mă întreb acum, de ce s-au întâmplat toate astea ? Din cauza timpului, certurilor, sau de ce ? Care a fost motivul pentru care ne-am îndepărtat unii de alţii ? Aş putea răspunde cu mii şi mii de fraze, dar poate că nu vreau. Poate, că de fapt, nu-mi doresc să aflu răspunsul la această întrebare şi , cine ştie , mă mulţumesc cu tăcerea din suflet. Ştiţi cum se zice, e mai bine să laşi unele întrebări fără răspuns. 

     Eu una-mi cer iertare pentru că i-am ignorat pe vechii mei amici, că nu le-am mai spus un „bună” aşa cum o făceam înainte ; dar ştiu că dacă acum aş încerca s-o fac, n-aş putea renaşte trecutul. Nimic nu poate fi la fel cum a fost, şi eu n-am de gând să mă lupt cu timpul şi cu amintirile, doar ca să readuc oameni în viaţa mea; care poate nu mai vor să facă parte din ea... 

Oricum, postarea aceasta este dedicată timpului ce-a trecut şi m-a lăsat pe mine în urmă. Oamenilor care au plecat, şi poate că nu se vor mai întoarce vreodată; priteniilor care s-au sinucis căci nu mai avea nimeni grijă de ele şi tot aşa. În mare parte , celor care nu mai sunt lângă mine şi în acelaşi timp, celor care o să fie în viitor. Căci timpul merge înainte, şi eu trebuie într-un fel sau altul sa-i urmez cursul, să mă bucur de cei care vin şi sunt acum cu mine; nu să sufăr pentru aceia care „au murit” . 

Cu multă dragoste, Miru.

Portret nereuşit

Şi-ai să mă uiţi -

Că prea departe

Şi prea pentru mult timp porneşti!

Şi-am să te uit -

Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.

Dragă A , 

                  Iartă-mă. Nu fiindcă am greşit în vreun fel anume sau că te-am dezamăgit în altul, căci n-am făcut-o...Ci fiindcă sincer, crede-mă, nu ştiu ce să scriu. N-am ştiut vreodată ce să spun despre tine, chiar dacă te cunosc.  Am o vagă idee că tu eşti tu  şi atât. Înţelegi măcar ce vreau să spun? Nu cred. Lasă-mă să-ţi explic...

                 În primul rând, să nu mă întrebi de ce-ţi scriu asta, să nu mă întrebi care-i motivul rândurilor aruncate pe ”hârtie” , căci nu am unul. Chiar şi aşa, eu vreau să-ţi spun câteva lucruri, vreau să mă laşi să-ncerc să te descriu, să te aflu printre propriile-mi cuvinte şi propriile-mi gânduri. 

      Ştii ceva? Eşti nesimţit. Şi egoist. Şi răutăcios. Şi indiferent. Şi orgolios. Ai destule defecte, trebuie să recunosc. Dar pe lângă toate aceste lucruri, ai mai multe calităţi care reuşesc să le acopere în cine-ştie-ce mod miraculos. Eşti blând şi răbdător şi tăcut - şi când taci, păstrezi o linişte plăcută, caldă, deloc enervantă, una pe care-mi place s-o savurez aşa, doar cu tine- şi înţelegător - taci şi asculţi ; orice tipă ca mine are nevoie de asta ! - şi inteligent şi Doamne, ai momentele tale rare când eşti cel mai dulce, cel mai cel şi eu una preţuiesc clipele alea tare mult. Tocmai fiindcă sunt rare şi tocmai fiindcă-mi pare c-o faci intenţionat, îmi întinzi nervii - de fapt, la toţi - şi apoi, dintr-o dată, le dai drumul cu grijă şi devii absolut adorabil. Trecând peste asta, că deja am deviat de la subiect....

       Ai spus că nimeni nu te cunoaşte. Te-ai răzgândit şi-ai spus că doar eu. E frumos să cred asta, poate-ţi place sau poate nu să creezi spectacole şi eu, cel ce priveşte să fie fermecat. Ţi-a reuşit.  Îmi pare rău s-o spun , dar te voi contrazice. Te cunosc, da. Ştiu cine eşti, da. Ştiu ce-ţi place, ştiu ce nu, am început chiar şi să-ţi ghicesc expresiile....Dar am intrat vreodată în sufletul tău? Se spune că ochii sunt oglinda sufletului...În cazul tău, ochii sunt scutul sufletului , nu laşi pe nimeni să-ţi descopere adevăratele sentimente. Am vaga impresie că eu le ştiu. Parcă ceva-mi spune că m-ai lăsat să văd dincolo de masca asta dură şi rece a ta, de parcă ai fi insensibil.

Nu eşti. Dar te înţeleg. Mereu am făcut-o. Şi te admir. Ştii de ce? A, tu ai învaţat cum să nu dai oamenii la o parte şi totuşi cum să nu te laşi descoperit ca o carte deschisă. Şi nici treptat nu merge, mi-am dat seama că pentru a ajunge să ştiu de fapt cine eşti tu trebuie să trec multe obstacole. 

        Fie, mi-ai zis într-o seară „să fac ca tine” , ca să nu sufăr. Încă nu reuşesc să desluşesc misterul ce te-nconjoară sau felul în care tu ţi-ai construit zidul de apărare. O voi face, într-o zi, sper.

         

Mai sper şi că visele tale, dorinţele tale să devină reale. Sunt sigură de asta, de fapt. Şi spun asta fiindcă ai o ambiţie de neîntrecut, eşti mult-mult mai hotărât decât pe cei care-i cunosc eu şi când îţi pui în cap ceva, cu lucrul ăla rămâi. Din cauza asta, pentru mine ai ajuns să fi cineva cu idealuri măreţe, dar realizabile din multe puncte de vedere.

Vrei să ai o trupă, nu vrei facultatea şi vrei să trăieşti viaţa „la maxim”, din câte mi-am dat seama.  Ai curaj, ai tupeu, ai de toate ca să faci asta. Şi spre deosebire de tine, eu vreau o facultate. Eu vreau să trăiesc oarecum liniştită. Tu...vrei să faci istorie. 

De abea aştept să stau în sala de teatru, ca simplu -poate- spectator la viaţa ta , cu inima bătându-mi din ce în ce mai tare din cauza emoţiilor, fiindcă am să te văd acolo, interpretându-ţi rolul de artist foarte cunoscut în lumea muzicii şi apoi, să te privesc cum vei arunca un zâmbet şarmant spre toată sala, spre mine o privire scurtă....în semn că m-ai văzut o dată, pe scena ta.

Nu ştiu dacă ai înţeles ceva, sper că ai făcut-o şi mai sper, de altfel, că nu te-am dezamăgit cu aceste...rânduri. 

P.S. Nu mă uita, te rog.

Cu dragoste şi sinceritate, Miru.

      

*Eva şi *Luke.

Deja îmi văd şi-mi aud prietenii criticându-mă pentru ceea ce-o să fac, dar sper să cei doi o să-mi înţeleagă dorinţa oarecum prostească de-a face asta. Fiindcă 'Eva' m-a rugat să fac ceva de genul - de fapt, trebuia să scriu ceva la status, nicidecum să scriu poveşti romantice - iar eu, ca o bună prietenă ce sunt, am acceptat cu cea mai mare plăcere pe care o poate avea un scriitor atunci când găseşte sursa de inspiraţie. 

Lectură plăcută !

____

Îl priveam în ochii pătrunzător, privirea lui ciocolatie fascinându-mă întru-totul. Chipul lui, ce dulcea lipsă de imperfecţiunii ale pielii, era luminat de-un zâmbet mic în colţul guii. Buzele lui subţiri, dar totuşi pline mă îndemnau să le sărut, dar mă abţineam, tot aducându-mi aminte de una singură că noi doi nu mai eram împreună. Avea nişte gene dese, ce-i înţesau ploapele. Bărbia îi era uşor ascuţită şi nasul drept, frumos construit. În viziunea mea, el era un băiat frumos. Nu-mi păsa de opinia altora, mă strâmbam mereu când cineva făcea un comentariu răutacios despre el, căci doar eu aveam dreptul. Sau aşa credeam... 

Mi-am întins mâna uşor măslinie spre părul său şaten închis. Degetele mele, lungi şi fine, mie părându-mi băieţeşti, i-au atins şuviţele. Luke surâse amuzat, dezvelindu-şi în acest fel 'colţii de vampir' . Ah, nu, logic că nu era o creatură supranturală sau ceva de genul, dar eu, ei bine, aşa credeam. Căci canini săi erau ascuţiţi, exact ca ai unui vampir. 

Am surâs la rându-mi, retrăgându-mi brusc mâna, de parcă făcusem o prostie colosală. Obrajii mei au prins o culoare trandafirie, iar el şi-a coborât priviea asupra lor. Cu acelaşi surâs ce reuşea de fiecare dată să mă 'zdruncine' pe dinăuntru, -niciodată nu arătam ce simţeam cu adevărat când eram cu el - , şi-a ciufulit părul, câteva firicele rebele căzându-i pe frunte. Gest pe care orice fată ca mine, tupeistă şi totuşi la locul ei, îl considera adorabil, sau cel puţin bun pentru a mă face să-l privesc cu admiraţie, fără ca el să-şi dea seama.

Mi-am lăsat încetişor capul pe spate, privind printre genele dese cerul senin. Nici măcar un nor nu-i strica frumuseţea, iar soarele strălucea puternic, făcându-mă să mă încrunt. În acel moment de neatenţie el mi-a luat mâna întra-sa. N-am îndrăznit să-l privesc, muşcându-mi pe dinăuntru obrazul pentru a nu pufni într-un chicot jenant şi prea vesel. Parcă fără a şti ce face, Luke şi-a împletit degetele cu ale mele, strângându-mi mâna într-un mod aşa plăcut. Îmi simţeam inima bătând cu o putere inimaginabilă, eram sigură că şi el îmi auzea bătăile, dar nu doream să stric momentul, punând o întrebare atât de prostească.

Mi-am lăsat după privirea spre acesta. Îşi pictase un zâmbet finuţ şi mă privea aşa de inocent, de parcă nu făcuse şi nu continua să facă nimic. Am zâmbit şi eu, doar pentru că el făcea asta. Cam mereu era aceeaşi filozofie. Dacă el era supărat, şi eu trebuia să fiu. Dacă el râdea, găseam şi eu un motiv pentru care să râd. Ei bine, îmi plăcea destul de mult aşa zisa mea filozofie. Probabil doar pentru faptul că el făcea parte din ea.

Luke şi-a dres glasul, gest care mi-a amintit că el făcea asta doar când dorea să spună ceva 'important' . L-am urmărit c-o atenţie desăvârşită, fiecare lucru spus sau făcut de el rămânându-mi în minte. 

Un lucru parcă sfânt ce mi-a rămas şi cred c-o să-mi rămână în bine întipărit în  gând este că el va fi întotdeaună genul de tip 'dur' pe dinafară şi 'moale' înăuntru. Ce vreau să spun este de fapt că el cu mine se comporta altfel, chiar dacă  pentru noi a te alinta însemna să te faci 'cap de ou' sau 'cap pătrat' . Nouă ne plăcea, şi dacă era aşa, probabil în viziunea amândurora totul era bine. 

Tânărul şi-a apropiat lent chipul de-al meu, eu privindu-l cu ochii larg deschişi, aceştia având o strălucire aparte. Mi-am strâmbat uşor nasul drept, bine construit şi mi-am umezit buzele subţiri, dar totuşi frumoase, şi-am fluturat de câteva ori din genele-mi negre şi dese. Momentul ăsta, căruia nu aveam să-i găsesc o denumire tocmai corectă, mă facea să mă topesc. Exact, încetul cu încetul, sub privirile lui arzătoare mă topeam ca îngheţata pusă la soare. 

O rafală de vânt a bătut şi mi-a ciufulit părul. În clipa aceea, m-am trezit din aşa zisul vis. Luke îşi apropia din ce în ce mai mult buzele de ale male, iar eu muream de curiozitate să le simt gustul dulce, apetisant, dar am clătinat  din cap şi mi-am pus o mână pe pieptul sau, oprindu-l brusc. Ce făceam, era cu siguranţa o prostie. Îmi interziceam să-l sărut pe băiatul pe care-l uram şi iubeam în acelaşi timp - aceste sentimente, numindu-se de fapt iubire de adolescent . 

- Nu, Luke, noi...nu mai suntem împreună, am şoptit eu pe-un ton tremurat şi el m-a privit parcă cu regret, cuprinzându-mă brusc într-o îmbrăţişare plină de dragoste, gest pe care sigur nu aveam să-l uit, şi l-am îmbrăţişat la rându-mi, cufundându-mi chipul în pieptul său. 

__

Luke- R. [ ştie el] 

Eva - L. [ ştie ea. ]