Priveşte-mă în ochii...

Şi spune-mi, ce simţi tu pentru mine ? 

            Sau de fapt, ce mai simţi ? Îţi mai bate inima cu putere când mă zăreşti? Mai zâmbeşti când îmi auzi numele? Mai crezi că noi doi, împreună, suntem perfecţi ?
Priveşte-mă în ochii, şi spune-mi adevărul. Dacă vrei, mă poţi şi minţi, însă frumos. Dacă nu mă mai iubeşti, te rog, spune-mi şi asta. Dacă mă vrei departe, aproape, lângă tine, în braţele tale sau la mii de kilometri depărtare, anunţă-mă.
Priveşte-mă în ochii şi spune-mi...cine sunt eu fără tine?
Priveşte-mă în ochii şi spune-mi...îţi e dor de mine? Sau deja m-ai uitat ? :)

Cu dragoste, Miru.

Ziua patru.

Notă : 
Această "zi" este scrisă de Carla , o bună şi dragă prietenă a mea care s-a oferit să mă ajute. Sper să-i apreciaţi talentul şi să o îndrăgiţi la fel de mult ca şi mine. :)
Cu mult drag, Miru xo.

fără dată

            Dragă Mihai,

Au trecut atatea zile,saptamani,luni?de cand nu esti aici. Ore de cand ma uit la usa si astept sa intrii,sa-mi zambesti larg si sa ma imbratisezi cum numai tu sti.

Unde esti? Te-am strigat de atatea ori,si n-ai venit. Te-am implorat, ti-am intins mana si mi-am lasat buzele sa alunece usor printre soapte,dar tu nu m-ai auzit. Tu nu mai esti. Mi-au spus-o toti, "mihai nu mai e!", iar mintea mea-mi soptea ''mint,ei mint..'' ; dar nu era asa,nu?

De ce m-ai parasit?

Fara tine, ce sunt eu? Nu,eu nu sunt.

"Mihai,Mihai,Mihai..." imi rasuna gandurile,nu ma lasa sa dorm,nu-mi dau pace. Iti desenez chipul in minte,cum sa te uit?

Cum, sa exist eu fara tine?

Max inca imi mai aduce acel zambet pe buze,el e prietenul meu, e dragostea mea fata de tine,dragoste care ti-am daruit-o cu toata fiinta mea, dragostea care doar tu ai putut s-o furi,dragoste care e inca la tine,chiar si acum, cand degetele-mi tremura pe scrisoare,cand cerneala nu mai am,cum si lacrimile-au secat..

Si-am secat si eu,si toata fericirea mea.

Inca te mai vad, sa sti, tu n-ai plecat. Te-ai intiparit in mintea mea, ti-ai culcat usor capul pe sufletul meu,si n-ai mai vrut sa pleci. Nici eu nu vreau, vreau sa stai aici,mereu. 

Si noaptea,stiu ca tu ma veghezi mereu,stiu ca tu ma mangai, ca-mi soptesti la ureche ca ma iubesti,si ma invalui cu toata dragostea ta,iar eu zambesc,nebuna,cum doar tie-ti place.

Eu n-o sa-ti spun niciodata "adio' , dragul meu..pentru ca tu nu pleci. Tu nu ma parasesti,tu nu esti ca altii.

Nu-i asa?

Nu-i asa ca si tu te gandesti la mine?

Nu-i asa ca si tu-mi duci dorul,oriunde te-ai afla?

Nu-i asa ca o sa ma iubesti?

...mereu?

Mi-am inecat cuvintele. Tu nu mai esti.

Ziua trei.

19 iulie.

        Dragă Mihai; 

   Au trecut şapte zile şi uşa încă nu s-a deschis, şi nici glasul tău n-a deranjat liniştea din apartament...Nici paşii nu ţi i-am auzit, nici tusea de la miezul nopţii şi nici strănutul de dimineaţă, când luai prima gură de cafea.
Îmi e dor de tine, Mihai. Sincer...Te vreau înapoi şi îmi e teamă nu mai vrei să mă vezi, că nu mai doreşti să fi al meu şi eu a ta...Aşa-i ? Nu vreau să cred asta. "Nu-i loc de gânduri negre în casa asta" , aşa-mi spuneai când eu mă enervam, când urlam şi tu trebuia să mă calmezi... Că nu aveai încontro, nu mă doreai supărată lângă tine.
   Acum, scumpul meu, nu sunt supărată. Nici tristă. Nu am nimic. Sunt sănătoasă, sunt bine, zâmbesc şi cred; cred că sunt fericită. Ştiu...că o să vi. Până şi Max ştie asta ! Ba chiar, amândoi ştim că ai să te întorci , oricât timp ar trece. Aşa-i ...?

Am ceva să îţi povestesc, apropo. O altă întâmplare, mai ciudată, de ieri dimineaţă. M-am dus să-l plimb pe Max , la şapte şi un sfert, ca de obicei şi în drum spre părculeţ , m-am întâlnit cu mama ta. Îţi vine să crezi?
Am salutat-o, şi ea s-a uitat la mine aşa...pierdută - n-am înţeles atunci de ce...- şi am întrebat-o unde se duce aşa de dimineaţă, ştiind că mama ta nu pleacă de acasă până la amiază.
Şi şti ce mi-a răspuns?

"Dar cum adică unde, Sara ? Ce întrebare mai e şi asta pe capul tău? Mă duc să-l văd pe Mihai, să-i mai vorbesc , să-i spun că îmi e dor de el...Să văd dacă îi e bine acolo unde e !" 
Şi am rămas...împietrită. Nu am ştiut ce să îi spun, am zâmbit ca o proastă, ca o tâmpită şi am ridicat din umeri, am minţit că mă grăbesc şi am plecat cu Max acasă. M-au şocat vorbele ei, şi tonul îndurerat, dar blând şi dulce...
Am realizat,pe drum însă, că toată lumea ştie unde eşti. Cu toţii merg la tine, până şi vecinii...Se opresc la cimitr. Fac stânga pe o cărare lungă, trec pe lângă salcia plângătoare şi imediat, eşti tu. Sau noua ta locuinţă, un mormânt din marmură albă, frumos.

* În noaptea de optsprezece iulie, am plâns mult. Am strâns pernele în braţe, am spart paharele, am urlat, i-am povestit oglindei despre tine, m-am certat cu Max fiindcă lătra la mine şi am reuşit să mă trezesc în dimineaţa asta , după doar două ore de somn, strigând după tine, căutându-te peste tot, pe oriunde...Şi nu te-am găsit. În schimb, mi-am adus aminte. M-au lovit toate momentele de acum două săptămâni, te-am văzut în spital şi ţi-am văzut privirea de adio...Şi iar am plâns. Am ţinut-o aşa toată ziua, până acum, când e seara şi Max doarme, iar eu îţi scriu...îţi povestesc ţie, iubitul meu Mihai, despre moartea ta*

Dar cred...Cred că tu şti mai bine decât mine. Cred , de altfel că nu mai te întorci...
Cu multă dragoste, ai tăi pe veci, Sara şi Max.

P.S. "îmi pare rău fluturaş, dar gândeşte-te...Max mereu o să fie lângă tine. până şi eu, voi rămâne în gândul tău , iubire. Nu o să te părăsesc, niciodată, niciodată..." - 10 iunie, ne aflam în spital -