E un lucru inconştient, zicea cineva...

    Un lucru este sigur: când ne îndrăgostim, nu o facem pentru că aşa vrem noi, sau de cine 'trebuie' întotdeauna. Ci pur şi simplu suntem fermecaţi, cădem într-o vrajă efemeră şi de fapt, suntem inconştienţi de faptul că inima ne bate mai tare, că vrem să ne petrecem aproape tot timpul pe langă respectivul şi că deşi certurile oribile, cuvintele dure şi momentele triste pe care le ai cu persoana aceea te fac uneori să regreţi dragostea ta ciudată pentru el, tu totuşi o laşi să se intesifice şi mai mult, şi mai rău. Să ardă flacară mai puternic, adică!

Dar după soare vine ploaie, şi asta înseamnă că şi după o iubire pasională vin lacrimile. Iar, fără să vrem, vom suferi şi chiar şi aşa, dragostea sinceră va rămâne chiar şi după o mare de lacrimi, deşi-n acelaşi timp persoana după care acum ceva timp eram îndrăgostiţi, în momentul de faţă ne va provoca doar dureri.

   Însă, ce o să facem atunci când cel care ne face să plângem, e singurul care ştie să ne calmeze şi să ne înţealagă ? Rămânem îndrăgostiţi de imaginea lui bună, de zâmbetele lui şi de felul în care aceea persoană de spune „te iubesc!” în fiecare zi; chiar dacă tot în fiecare zi urlăm unii la alţii...

Pentru că, ori cum ar fi , cu tot cu plânsete ; oamenilor le place să fie îndrăgostiţi. Le place să simtă iubire, să primească afecţiune şi căldură din partea cuiva.