Poveşti de dragoste şi nu numai...

A fost o dată...un început de basm, ca toate altele. O fată şi un băiat. Un prinţ şi o prinţesă. Un regat şi doi regi. Un oraş...doi oameni. Un destin şi un cal alb. A fost o poveste de dragoste. 

Şi totul a început de la un zâmbet, de la o privire aruncată, de la câteva frunze ce zburau în ziua aceea, de la râsetul ei şi de la mişcările lui. Cu câteva fraze şi încă două-trei întâlniri pe deal, s-au îndragostit unul de altul. A fost povestea unui băiat şi a unei fete. Dar, asta nu înseamnă că a fost şi povestea lor de dragoste şi nici nu înseamna că a fost o poveste fericită. Înseamnă multe pentru toţi, dar pentru cei doi...un an împreună. 

Poate s-au cunoscut la cafenea, sau poate pe drum sau chiar pe trecerea de pieton. Sau în timp ce se pregăteau să plece de la liceu sau de la servici. Eu nu ştiu decât că amândoi s-au plăcut. Poate că el mai mult sau poate că la fel. Mereu, între ei doi, acest 'poate' a existat ca aerul, ca oameni din jurul lor. Dar ce contează cu adevărat e că s-au iubit. Au avut prorpia lor poveste de dragoste, deşi sfârşitul nu a fost demn de ea. 

Ai fi crezut, că din cauza fericirii lor şi a iubiri ce şi-o purtau, aveau să sfârşească împreună, unul lângă altul în acelaşi cimitir sau azil de bătrâni, veseli că au avut o viaţă ca un basm.

Fiindcă, toţi stim cum se spune, nu ? Basmele întotdeauna au un sfârşit fericit. Basmul lor nu a avut un sfârşit fericit, dar nici prea trist. A fost pe undeva la mijloc. A fost un sfârşit frumos, dar melancolic. A fost al lor.

Ştiu că nu înţelegi ce spun, dar vreau să vă gândiţi singuri la povestea lor. De ce să vă spun eu detalii când aş putea, cum fac acum, să vă las pe voi să mă imaginaţi cum şi-au scris basmul şi cum l-au încheiat ? 

Oricum. A fost o poveste de dragoste. A fost un început, doi oameni, o iubire şi un sfârşit. Un an. O viaţă trăită  cu alţii. A fost...ce au vrut ei să fie. 

A fost o dată ca niciodată...ce am vrut  noi să fie.