Lucrurile se schimbă...

....şi noi nu putem face nimic să le oprim.

   - Fugi, fugi departe şi nu te opri! Nu te uita în urmă, nu îndrăzni să fi atent la sunetele din jurul tău, doar fugi până uiţi ce e în spate şi ce s-a întâmplat...

Puiul de om aprobă printr-o mişcare uşoară a capului, îşi privi mama cu ochii umezi, lacrimi cât boabele de struguri curgându-i pe-obrajii rumeni. Îşi muşcă încet buza inferioară şi se întoarse parcă cu mişcări mecanice pe călcâie. Închise ochii; nu mai voia să o vadă pe mami mânjită de lichidul ăla roşu pe mâini şi faţă şi pe tati rănit la inimă, aşa că începu să meargă. Dar nu deschise ochii, tremura tot, păşea în întuneric temător, strângea mâinele-n pumni şi călca pe crengile din pădure uşor, fiindu-i frică şi să respire. Până şi sunetele făcute de paşii lui, acel "trosc" ce se ivea după ce o crenguţă se rupea în două din cauza greutăţii lui îi făceau inima să tresară puternic, dându-i impresia că-i va ieşi din pieptul micuţ.

La un moment dat, într-o secundă când nici el nu-şi dădu seama, o luă la fugă. Şi alerga aşa de tare că simţea vântul lovindu-i chipul palid, deschise ochii şi se uită speriat la copacii de care se ferea, îşi privi mâinile murdare de pământ şi sânge uscat şi continuă să tot fugă, împiedicându-se de pietre, julindu-şi genunchii, zgâriindu-şi obraji...şi tot aşa. 

Dar făcea cum ii spusese mami. Nu-şi întorcea căpşorul în spate nici o secundă, tot privea înainte, dându-şi din când în când pletele brunete de pe frunte cu mişcări rapide, ca nu cumva să se mai lovească de încă o piatră şi să guste din ţărâna aceea nenorocită. 

Îşi simţea sufletul greu, îl apăsa ceva şi-l durea. Nu reuşea să-şi dea seama de ce fugea aşa de tare, dar tristeţea pe care-o simţise când mami-i spusese ce să facă parcă dispărea, rămânea gol; un suflet inocent, blând, nepătat până în aceea seară de durere, ură sau dezamăgire. Un suflet de copil  fericit, de copil cuminte şi ascultător, un biet îngeraş nevinovat ce luase parte la supărarea părinţilor săi fără să dorească acest lucru. 

Aşa că, fără să vrea, îşi repeta în minte, în şoptă, că mâine totul va fi bine. Deşi nu ştia ce însemna acest bine, nu era sigur dacă avea să înceteze să mai plângă şi nici dacă sufleţelul său avea să-şi revină; dar vorbele acelea, atât de preţioase pentru el, îi circulau repede prin vene şi-ajungeau la inimă, se întipăreau acolo până când copilul obosea să-şi tot zică asta şi desigur, obosea să alerge.

Deci trupul plăpând căzu la pământ, transpirat, murdar şi julit peste tot, iar pe chip i se zări un zâmbet palid, vag. 

-inspiraţie venită la miezul nopţii, nu vă explic de unde-a apărut şi ce înseamnă mai exact această povestire. Şi da, ştiu că-i ciudată şi tristă şi tot aşa, dar...sper să vă placă:)-

Cu drag , Miru.

   

Mulţumesc:)

„Mai sunt doar cateva minute.... si toata lumea o sa-ti spuna La Multi Ani.....
Eu...am sa spun o poveste...scurta...daca pot...
Ai venit pe lume cand nimeni nu se astepta, grabita...(aveai doar cateva sute de grame, nici macar un kilogram)...voiai sa arati lumii cine esti si ce poti face.
Ai umplut sufletele noastre de bucurie, de incantare si mandrie, caci fiecare moment al vietii tale a fost un pas spre reusita.
Azi... au trecut 14 ani...vei face buletinul (pe care il astepti)(..si eu iar voi plange..ca la sora ta..pentru ca..ati crescut prea repede) .
Iti multumesc pentru fiecare moment al vietii, pentru toate momentele pe care ni le oferi...ITI MULTUMESC CA EXISTI !si II MULTUMESC DOMNULUI in fiecare zi ca ni te-a dat !
Miru.: Sa fii fericita, sa fii iubita,sa fii TU ! si sa nu uiti niciodata, cat esti de iubita.
Vor exista momente in viata cand vei fi trista, cand vei simtii ca te prabusesti - v-a trebui sa te ridici si sa renasti..iar noi vom fi langa tine !!LA MULTI ANI !!! Miru
....cu multa iubire...mami.”


Aşa, cine mai are mamă ca a mea? :) Nimeni. - ok, să nu fiu rea, toate mămicile sunt bune, doar că...mneh- eu de a mea sunt FOARTE mândră. De fapt, sunt mândră să fiu fiica ei. :") Şi am postat asta aici  fiindcă a fost cel mai frumos mesaj primit azi. Au mai fost şi altele care mi-au adus zâmbetul pe buze şi le mulţumesc tuturor care mi-au spus şi continuă să-mi spună la mulţi ani. ^^"
Te iubesc, mami>:D<

And, happy b-day to me:o3

Cu mult drag, Miru.

Leapşă.

Prima sau a doua pe care o fac, deşi "prima-prima" e undeva salvată şi uitată. Ar trebui s-o caut...
Oricum. E o leapşă cu istorie lungă, luată de la Metal , care a luat-o de la Adiiiina , care şi ea a luat-o de la Rareş şi tot aşa. *laughs* 

Ai o poreclă?

Yep. Miru orii Mad Hatter oriii - RAR - Mirunel. 

Unde locuieşti?
Craiova, România.
Ce înălţime ai?
1, 62? Maxim 63.  -.-
Ai zi onomastică?
Chiiiaaar nuu am. Să şti că m-am născut...când nu existau zilele(?) . T_T 16 februarie, anyway. 
Cu ce te ocupi?
Ăăh, fotografiez, scriu, desenez, cânt - cică -  şi mă bucur de viaţă. Şi da, asta-i o ocupaţie. 
Ai fraţi sau surori?
O soră mai mare.
Limba maternă?
Română.
Limbi vorbite?
Engleză, franceză - puţin - , germană -puţin - , spaniolă. :"D 
Colecţii?
N accesorii vechi , lucruri vechi  în mare parte. o.o" şi chestii pufoase, muulte-multe chestii pufoase. :))

Număr la pantofi?

38-39.
Şcoli absolvite
Hmm...Who knows. Încă n-am absolvit, mai am puuţiin.

Materia preferată?

Literatură, engleza, mai nou chimia, desenul & - maybe, just maybe - biologia,.
Ce hobby-uri ai?
Scriu proză, blogging, fotografia, plimbatul - sometimes -, urmăritul filmelor/serialelor, vorba multă şi fără sens. :"D

Bani de buzunar?

Am. ^^" 
Dorinţa?

Greu. Doar una? Păi...să vizitez MULTE locuri, foarte-foarte multe. (şi să ajut lumea, în vreun fel)

Vise?

Am. Si fac tot posibilul să le ţin în viaţă, reale pentru mine şi să nu le uit. :)
Număr norocos? 

Nu ştiu, cred că e 8.
Ai vrea să revezi...
Sibiul.
Ai animale de casă?
Doi căţei.

Sentimentul cel mai preţuit?

Dragostea, încredera & prietenia. :)
Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă? 

Ăh, nu ştiu. sunt multe.

Cu drag, Miru. 

Dupa-amiezi de februarie

Cortina a căzut pe ultimul act al tragediei.

Dar noi, care am rămas după el, ce vom face? - Mihail Drumeş

   

-  Cred că ţi s-a răcit ceaiul , cineva sparge liniştea şi inundă urechile unei domnişioare cu un glas plăcut, politicos şi gros. 

Îşi întoarce privirea spre făptaş , părând pierdută , obosită. Fără chef de viaţă sau ceva asemănător, chipul ei arăta că se săturase de lucrurile din jurul ei , de ninsoare, de lume sau de lichdiul din ceaşca ce se afla în faţa ei. Şi totuşi, era preferatul ei. Ceaiul de fructe de pădure şi cel de mentă-i răsfăţau întotdeauna papilele gustative. Dar azi, efectul lor miraculos nu dădea roade. Încă se holba la respectivul, ce o privea întrebător şi ea nu ştia ce să spună. Auzea atâtea voci şi zgomote , toate venind din alt colţişor al ceainăriei în care se afla şi parcă cu câteva minute înainte o tipă ţipase speriată - se împiedicase şi doborâse lucrurile cuiva de pe o masă - iar pe domnişioara noastră o făcuse să se bucure, să-şi aducă aminte că nu era singura care se împiedica de treptele inexistente . 

    Mă rog, trecând peste detalile astea...Îi ridică din umeri ca răspuns acelui străin , ce pleacă până la urmă de la masa ei. Dar ce-l interesa pe el de ceaiul ei ? 

Oricum ar fi , nu dorea să-şi bată capul cu asta, aşa că se plăteşte consumaţia, îşi bagă cărticia în geantă şi căştile în urechi, apoi pleacă de la masă, în timp ce-şi adâncea mâinele în buzunarele călduţe ale gecii. 

    „Cred că ţi s-a răcit ceaiul”....Doar crezi ? De ce nu eşti sigur? De ce nu-mi spui : „Ceaiul tău s-a răcit” sau alte propoziţii de genul, care să-mi arate încrederea ta în sine? Şi de ce-mi spui mie ? De ce, dintre douăzeci de oameni , de tipe singure la masă ; care citesc Faust şi încearcă să fie atenta le lectura lor , tu mă alegi pe mine? De ce...nu te duci la cea de lângă mine ? Ea pare mai interesantă, vorbeşte la telefon. Sau o făcea, s-a oprit când ai intrat în ceainărie. Sau...de ce nu ţi-ai continuat vorbele ? De ce te-ai oprit, aşteptai un răspuns? Ai fi vrut să-ţi zâmbesc, să-ţi mulţumesc, să fac ceva care să-ţi demonstreze ce toate-ţi cad la picioare? Sau nu-i aşa ? Nu eşti unul dintre „aceia” ? Nu ştiu. 

    Dar sunt sigură că gestul meu, ridicatul meu simplu, anostul meu gest este răspunsul tău la toate de ce-urile mele. Fiindcă şi tu m-ai privit aşa cum am făcut-o eu...Şi tu...

- Au, la naiba! 

Simte cum cade, cum lent se apropie de pământ şi pământul-şi deschide prietenos braţele s-o îmbrăţişeze şi ştie că o lovitură în acel moment ar fi inevitabilă, oricât de mult ar încerca să se apare de gheaţa de pe jos.Dar încă-şi mai aude mintea vorbind, aberând, punând întrebări şi răspunzând şi în două secunde, e întinsă pe jos, într-o postură ciudată. 

Ziua asta, de paisprezece februarie, mergea din ce în ce mai rău. De dimineaţă căzuse pe scări, când ieşise din casă alunecase şi aproape că-şi rupsese mâna,iar la ceainărie - în încercarea stupidă de a-i explica chelneriţei că vrea ceai de fructe de pădure, nu de zmeură, fiindcă nu este acelaşi lucru şi nu are acelaşi gust , lovise un cuplu ce-şi dovedea eterna lor dragoste, alintându-se în toate modurile - şi sfârşise prin a chema altă chelneriţă.

Apoi, mai apăruse şi necunoscutul ăsta, interesat de ceaiul ei şi care acum, îi ocupa mintea în intregime, doar fiindcă o deranjase cu cea mai aiurită propoziţie. Şi în momentul de faţă, doar fiindcă să meargă printre munţii de zăpadă şi să se roage să nu cadă, să nu alunece, să nu fie victima colaterală a unui război cu bulgări între puştani nu era de ajuns , trebuia să se mai aleagă şi cu o nouă vânătaie pe trupul plin de semne ce arătau cât de atentă putea să fie la drum. 

Totuşi, trece peste toate aceste lucruri şi se ridică, trage aer în piept şi încearcă să-şi aducă aminte unde rămăsese cu gândurile, dar nu reuşeşte. Se încruntă, dar nu din cauza asta, ci fiindcă pe oriunde îşi arunca privirea vedea doar norocoşi care nu cădeau, fiindcă aveau pe cineva de care să se ţină.  Urâse mereu ziua asta, nu avea nimic împotriva îndrăgostiţilor, avea ceva cu cei care-i făceau atâta publicitate şi fiindcă în fiecare an, această „sărbătoare” pentru ea însemna să-şi arate cât de mult poate să se împiedice, să înjure, câtă răbdare are şi câtă ambiţie şi cât curaj să ajungă de la ceainărie, biblioteca, supermarketul sau alte locuri, acasă în siguranţă. Ok, fără un braţ sau picior rupt. 

Şi dacă acum vă întrebaţi dacă domnişioara cu ceaiul a mai ajuns întreagă acasă, răspunsul este da. Poate cu câteva răni minore, dar când a intrat în bloc, când a deschis uşa apartamentului cu degetele îngheţate , şi-a adus aminte de tipul cu ceaiul. Şi şi-a dat seama că de fapt nu este atât de importanată o zi în care arăţi că-ţi pasă, că iubeşti, e important să dovedeşti cu sinceritate în fiecare minut sau oră, dacă poţi. Şl el, acel străin blând, îi dovedise că ceaiul ei răcise şi că lui îi păsa dacă ea-l bea cald sau rece. :)

Tăcere,timp şi linişte

A venit şi februarie şi uite, se apropie şi ziua mea de naştere. Şi e frig. Şi...şi tot aşa. 

Cred că azi a fost prima zi în care nu am vrut să ies din casă. Şi nu din cauza vremii sau a unor persoane, ci doar fiindcă nu am avut...dispoţiziţia necesară, să spunem. Îmi cer iertare celor care le-am spus că voi ieşi, dar azi cred că-i ziua ceaiului, cititului, statului pur şi simplu. 

În orice caz, nu ştiu despre ce-o să fie postul ăsta. Nu am o inspiraţie strălucită, dar totuşi o am. Poate o să aberez, că tot n-am mai făcut-o de ceva vreme...

Am impresia ciudată că timpul fuge pe lângă mine, uneori. Am impresia că rămân în urmă. Alteori, parcă-i prea multă gălăgie. Şi în unele momente, aş vrea ca toţi să tacă. Egoism? Poate. Nu ştiu, dar de-un timp încoace unele lucruri au devenit un haos total, mă cert şi mă împac cu mulţi, râd şi plâng în acelaşi timp şi le zâmbesc persoanelor pe care-aş vrea să le pocnesc în faţă, mai "româneşte spus" . 

Nu ştiu de unde tot acest amestec de sentimente, am momente când nici nu-mi dau seama dacă sunt fericită sau tristă, fiindcă zâmbesc şi totul pare să fie bine. 

Mă rog, singura mea explicaţie pentru comportamentul ciudat şi pesimisul care mă domină în unele momente - să se înţeleagă, eu sunt optimistă - e poate faptul că sunt puţin stresată de şcoală, de vremea rece - ce n-o displac, dar nici mare admiratoare şi bună prietenă a ei nu sunt - de problemele altora, de ale mele, de...nu ştiu, de răceala de care am scăpat cu greu.

Fie, ştiu că postul n-a fost mare lucru, dar o să revin cu ceva mai bun mâine. :)

Cu drag şi sinceritate, Miru.