"Când ajung acasă, scriu! Da, da, o să scriu!"

" Eşti fericită? 

" Da. Adică nu...Adică nu ştiu." -nu are nici o legătură cu ce-o să scriu, dar îmi place- 

***

Nu vreau să pleci. Nu vreau să mă laşi aici. Nu vreau să realizez, după o lună, că tu nu te mai întorci. Nu vreau să rămân singură...Nu vreau să nu te mai văd sau să nu te mai aud. Nu vreau aşa ceva. Poţi să rămâi, te rog? 

"Nu, şti şi tu că tre' să plec...Şti mai bine decât mine, măi." 

Atunci mai stai puţin. Nu intra în maşină, nu închide uşa cu cheia, las-o deschisă...Nu lua bagajul în mână, şi nu privi în spate de parcă-ai zice adio. N-o fă. Mai stai un minut, două, trei...Mai stai o oră. Te rog? 

Aş vrea, însă nu mai pot. Hai, weeduţ, şti că nu pot să stau. Şti că acolo-i locul meu,nu aici. Şti! 

Ştiu? Chiar ştiu ? E adevărat, sunt egoistă cerundâ-ţi din priviri, implorându-te să rămâi la mine...Şi până la urmă, vreau să fim amândouă fericite. Vreau ca tu să râzi, şi să zâmbeşti...Şi vreau să fac şi eu asta, în acelaşi timp cu tine. Şi vreau să te aud cum îmi zici că-s idioată, că mă iubeşti...Şi vreau să mă auzi şi tu. Dar vreau să te privesc când fac asta...

O să vin în vizită, toanto! Şi vei mai cunoaşte oameni, fete, băieţi care te vor să te simţi iubită.

Dar nu ca tine, bă.

Ştiţi măcar despre ce vorbesc? Unii mi-ar zice că exagerez, că nu fac bine...Că oamenii pleacă şi vin alţii. Şi e adevărat, dar parcă sunt unii, anumite excepţii speciale...La care nu poţi să renunţi. Nu vrei să înveţi să nu-i suni, să nu le vorbeşti, nu vrei să te-nveţi fără ei. Cred că le zice "prieteni buni" , însă eu nu vreau să-i etichetez aşa. Sunt doar...cei la care nu vom renunţa niciodată, cei pentru care vom traversa, probabil, kilometri doar ca să fim lângă ei. :)

Cu drag, Miru.