Tăcere,timp şi linişte

A venit şi februarie şi uite, se apropie şi ziua mea de naştere. Şi e frig. Şi...şi tot aşa. 

Cred că azi a fost prima zi în care nu am vrut să ies din casă. Şi nu din cauza vremii sau a unor persoane, ci doar fiindcă nu am avut...dispoţiziţia necesară, să spunem. Îmi cer iertare celor care le-am spus că voi ieşi, dar azi cred că-i ziua ceaiului, cititului, statului pur şi simplu. 

În orice caz, nu ştiu despre ce-o să fie postul ăsta. Nu am o inspiraţie strălucită, dar totuşi o am. Poate o să aberez, că tot n-am mai făcut-o de ceva vreme...

Am impresia ciudată că timpul fuge pe lângă mine, uneori. Am impresia că rămân în urmă. Alteori, parcă-i prea multă gălăgie. Şi în unele momente, aş vrea ca toţi să tacă. Egoism? Poate. Nu ştiu, dar de-un timp încoace unele lucruri au devenit un haos total, mă cert şi mă împac cu mulţi, râd şi plâng în acelaşi timp şi le zâmbesc persoanelor pe care-aş vrea să le pocnesc în faţă, mai "româneşte spus" . 

Nu ştiu de unde tot acest amestec de sentimente, am momente când nici nu-mi dau seama dacă sunt fericită sau tristă, fiindcă zâmbesc şi totul pare să fie bine. 

Mă rog, singura mea explicaţie pentru comportamentul ciudat şi pesimisul care mă domină în unele momente - să se înţeleagă, eu sunt optimistă - e poate faptul că sunt puţin stresată de şcoală, de vremea rece - ce n-o displac, dar nici mare admiratoare şi bună prietenă a ei nu sunt - de problemele altora, de ale mele, de...nu ştiu, de răceala de care am scăpat cu greu.

Fie, ştiu că postul n-a fost mare lucru, dar o să revin cu ceva mai bun mâine. :)

Cu drag şi sinceritate, Miru.