Când afară plouă..

În casă e linişte. Nu se aude nimic , nici o muscă sau orice altceva nu sparge tăcerea locuinţei .Dar vezi totuşi trecând o puştoaică pe hol , îndreptându-se spre dormitor , cu o privire obosită, pierdută şi te întrebi : oare la ce se gândeşte ? oare ce-o face să pară aşa, gânditoare şi melancolică ? 

Oare ce ? 

Îmi cer scuze că par pesimistă, e vina vremii de afară. Şi a gândurilor care mă năvălesc când stau singură  în casă, nici nu aveţi idee ce îngrozitor e să vorbeşti cu pereţii şi ei să nu-ţi răspundă, dar măcar te ascultă. Şi dacă mai ai şi norocul să-ţi fie somn , să fi ATÂT de obosit încât să nu poţi merge, o să-i şi auzi râzând de tine când tu eşti drăguţ , când îţi pasă de unii şi când plângi fără motiv...atunci e oribil . :) 

Post fără sens , revin mâine cu ceva ce merită o privire . 

Cu drag, bolnăvioara Miru.