Incert

Ai auzit de moartea unui suflet? 

Tu, acel nimeni efemer, disparut in abisul lumii de Nicaieri, cel ce-ti strigi nevinovatia peste tot, ce lovesti peretii cu vorbe grele, ce hranesti naivul cu priviri piezise, infometate de durere...

Tu, copilul singur dintr-un colt, ce-ti ai domiciliul pe-un nor cand vine ploaia, ce urli cand tuna afara; cel ce privesti si taci cand linistea vorbeste, cel ce vede cum moare timpul in bratele-i plapande...

Dar tu, femeia tuturor , mama nimanui si confidenta vorbelor; tu doamna Cerului, ce soarbe ceaiul in amiaza, aceea care danseaza cu vantul, ce-are aventuri cu noaptea si plimbari nocturne cu luna si stelele; tanara ce aude romantele soptite ale marii catre soare, tu...

Ai vazut cum moare sufletul?

Voi, animale de companie, iubiri de-o vara, de-o toamna sau de-o primvara...cei ce calcati pe cioburi amintite, ce va rugati de clepsidra sa pastreze amintiri, sa se opreasca timpul un minut; voi , cei ce n-ati vazut rasaritul razand, degetele cantand sonate pe oase arse, voi...

Ati vorbit de moartea unui suflet ?

Si lasati-ma, la sfarsitul monoligului de seara, sa inchei : Tu , cel ce-ti cioplesti chipul in mintea tuturor, ce amagesti copile cu saruturi, cu dorinte false; acela ce savurezi iubire, ce versi in cesti soapte suave si tu, cel ce hranesti sufletul cu muzica lina, cu valsuri in al noaptii miez...spune-mi, tu...

Esti cel ce-ai vorbit, cel ce-ai vazut si-ai auzit cum iti moare sufletul, cersind atentie, dragoste, blandete? Cersind puritate, onoare; cersind doar bunatatea de-alta data?