Să nu zâmbeşti. Să nu îndrăzneşti să ai curajul de-a mă privi în ochii. Să nu te prind râzând sau măcar chicotind fals. Să nu-mi întorci spatele atunci când eu am să închid ochii. Să nu sufli o vorbă despre vorbele nesuflate de noi. Să n-ai tupeul de-aţi deschide buzele în faţa mea. Să taci, să mă ignori, să păseşti spre nicăieri fără să mă ţi de mână. Să uiţi că eu ţi-am vorbit, deşi n-am făcut-o. Să uiţi că faci parte dintr-o lume ce doar judecă, o lume infectă şi plină de lideri ce n-au habar de ce se întâmplă pe lângă ei, ce-şi conduc 'propria lume', infectă şi ea.
Să uiţi că te-am iubit, deşi n-am ştiut că fac asta. Să uiţi de tine, de noi, de ei, de oricine te opreşte să fi tu.
Într-un sfârşit, să fi fericit. Să-mi zâmbeşti fericit, să ai curajul de-a mă privi în ochii cu fericire, să râzi amuzat, să râzi de toţi, chiar şi de mine, dar niciodată să n-o faci obligat. Să-mi întorci spatele zâmbiind, dacă tu asta vrei crede că-i bine. Să sufli vorbe tuturor, să afle toţi de nimicurile spuse de noi, sau nespuse. Şi să iubeşti cu nepăsare. Să nu mă uiţi, te implor, să mă păstrezi ca o fotografie mică, tăiată în colajul sufletului tău.
Să fi tu, să fi unic, să fi al altora, dar totuşi doar al meu.
0 gânduri de-ale voastre.:
Trimiteți un comentariu