Nu vrei să ştii cum se va termina...

Noi

Tu – Vis şi-ncă ceva

Eu – Nimic, doar viaţa ta

Tu – Glas de înger, iubitor

Eu – Plăcere vinovată, dor

Iarăşi tu – Pământ călcat

Iară eu – Cer innorat

Tu – O şoaptă tandră

Eu – Cuvânt de altă dată

Tu din nou – Lumină pură

Din nou eu – Negură iară

~~~

Mă crezi când îţi spun că te iubesc ? Mă crezi când îţi spun că am nevoie de tine ? Crezi că poţi zbura ? Crezi....că poţi fi tu ? 

De fapt, mai ai credinţă în ceva ? 

Odată, credeai. Odată, aveai curajul să te ridici, să strigi tare şi puternic că poţi! Că eşti sigur pe tine, că poţi merge pe propriile picioare ! 

Odată, zâmbeai fără să-ţi pese ! Odată, priveai spre cer sigur că mâine va ploua. Sigur că mâine totul va fi bine. Sigur că mâine lumea nu se va sfârşi, liderii ţări nu vor uita că ei conduc, nu altcineva, socieatatea nu va deveni una ce doar merită jignită, deloc lăudată. 

Odată, erai sigur.

Odată, credeai.

Odată, zâmbeai. 

Odată...ai fos tu. Acum cu toţi ne-am transformat în victime, fără a ştii de fapt că făptaşul propriilor greşeli suntem noi.