Homewok.

Well, cred că titlul se va potrivi de minune cu conţinutul. Vreau să spun că am primit la română temă să compunem o poveste ce trebuie să aibă mai mult de 10-15 rânduri. Simplu, ştiu. Profesoara ne-a dat şi patru teme, dintre care noi trebuie să ne alegem una. Acestea ar fi: 

~ Despre vacanţa de vară mult visată [ n-am idee, deci pas ]

~ O călătorie în Cosmos [ clasa a treia, my opinion, fără idei, pas ] 

~ Peripeţii din excurise [ trebuie să mă duc în excursie, iar luni trebuie predată, so...pas]

~ O lume ideală a bunătăţii, a generozitaţii şi-a frumuseţii [ singura care mi-a aprins beculeţul] 

Inexistent. 

O lume perfectă. O lume ideală. Fără defecte, fără greşeli, fără...oamenii adevăraţi. 

Căci aşa ar fi. Probabil nu există, dar avem dreptul la vise şi imaginaţie. Aşa că putem visa cu ochii deschişi lumea ideală pentru noi, pământul perfect, Raiul într-un cuvânt.

Deşi mulţi spun că Raiul e decât unul, în viziunea mea e altfel: Toţi ne creăm viaţa, toţi ne conducem gândurile şi mişcările, cu toţii avem propriile idei. Aşa că putem avea şi propriul Rai. Lumea noastră. Pământul fără greşeli, în opnia noastră. 

Cerul fiind mov, florile verzi şi soarele gri. Credeţi că există ? Da! În mintea câtorva persoane, aşa ar arăta Raiul, sau lumea bună, generoasă şi ei bine, ireal de frumoasă.

Şi-apoi, când pământul ar fi perfect, când oamenii n-ar mai greşi, când femeile ar purta aceeaşi rochie şi bărbaţii aceaşi cămaşă, când visurile s-ar spulbera, când toate persoanele ar avea aceleaşi idei, am descoperi că ne plăcea mai mult înainte. 

Nu putem să nu avem defecte ! Nu putem să fim perfecţi, de asta suntem oamenii ! Fiecare are o mică greşeală, chiar dacă invizibilă, o are. E ca o pată neagră pe-o coală albă. 

Şi totuşi, de ce se întâmplă mereu aşa ? De ce omenirea a fost construită după tiparul: Când voi avea acel lucru, mă voi plictisi de el şi-mi voi da seama că vreau altul. Sau când îi vom pierde pe cei dragi, vom afla că nu i-am iubit sau respectat destul de mult. 

De ce ? 

O întrebare fără răspuns. Nimeni nu ştie, nimeni nu vrea să afle.

Sunt sigură că mulţi ar vrea să trăiască într-un univers fără miciunii, unde toţi sunt buni, unde toţi zâmbesc, unde nimeni nu te jigneşte şi nimeni nu ţipă la tine. Sunt sigură, căci şi eu mă aflu printre acele persoane. Problema e că eu mă lovesc cu capul de realitate. Şi de-aţi şti cât doare, foarte mult! 

Dar totuşi, hai să ne gândim puţin. 

Dacă vom fi prea sinceri, lumea se va supăra. Dacă nu va exista rău, totul va deveni monoton, dacă toţi nu vor înceta să zâmbească, n-o să ai cum să ştii ce este dorul, suferinţa şi alte sentimente, dacă nimeni nu te va jigni, n-o să ştii cum e să-ţi iei apărarea, deci nu vei învăţa să fi curajos, dacă nu vor la ţipa la tine, tu nu vei ştii cum e impulsul de autoapărare. 

Dar doar dacă...

Căci acea lume este inexistenă. Nu poate fi reală doar în vise, doar în basme şi poveşti. Poate că de-asta copii mici preferă basmele şi cred în Zâna Măseluţă sau Moş Crăciun.