joi, 9 iunie 2011

Patru vorbe, cinci culori şi trei trepte.



Patru vorbe, cinci culori şi trei trepte.

de Radu Miruna

P.s. iertaţi-mi greşelile de tastare, e cam târziu.


Mi-aţi cerut să vorbesc despre mine. O voi face. Voi scrie tot ce cred, gândesc, visez, vreau şi-mi doresc, ca voi să vă faceţi o idee despre cine sunt eu cu adevărat. În primul rând, aş vrea să lamurim o treabă. Nu vreau să mor, nu sufăr din dragoste şi sunt al naibii de sigură că n-am ‚ o parte întunecată’ . Mă veţi contrazice, ştiu, spunându-mi că ceea ce scriu arată cine sunt eu. Nu-i chiar aşa. De fapt, nu-i deloc aşa. Adică, vă voi explica.
Sunt rânduri, sinceră să fiu, ce probabil sunt adevărate. Dar sunt altele care nu mă descriu pe mine în adevărat. Când scriu, e parcă necesar să ascult muzică. Depinde de melodie, vers şi aşa mai departe, ca eu să scriu. Dacă melodia e happy şi chestii de genul, ceea ce voi scrie va fi...happy. Dacă melodia e puţin tristă sau nu – ştiu, mai lină, la fel ca la happy. Voi transpune ce-mi inspiră acel cântec. Nu ştiu dacă înţelegeţi, aş vrea s-o faceţi, dar dacă nu, vă rog să încercaţi să nu interpretaţi greşit ceea ce scriu. Ştiu că un scriitor pune suflet, sentimente şi-o mică parte din el în lucrările sale – la fel fac şi eu – dar asta nu înseamnă că eu sunt ceea ce scriu. Fiindcă, ei bine, dacă m-aţi cunoaşte, v-aţi da seama că nu-i aşa.
Oricum, am deviat de la subiect.

Vedeţi titlul pe care l-am ales? Să vi-l explic, fiindcă sinceră să fiu, nici eu n-am idee de ce l-am ales.
‚Patru vorbe, cinci culori şi trei trepte’ – uhm, sa vedem. Patru vorbe ar fi nişte cuvinte în care mă regăsesc. Iar ele sunt: Sinceritate. Filozof. Visător. Îndrăzneală.
Acum, las la voia voastră să-mi spuneţi dacă este aşa. Ok, mă regăsesc în mai multe cuvinte, dar mă voi rezuma doar la cele patru.
‚Cinci culori’ e simplu de ghicit. Ce culori îmi plac mie? Ar fi: Blue royal, violet deschis, roşu sângeriu, blue deschis, orange. Uite, am căutat şi ce înseamnă culorile respective:

Roşul ‚simbolizeaza caldura, foc, pasiune, entuziasm si agresiune. El poate mari presiunea sangelui si ritmul respiratiei. Are efectul de a stimula oamenii sa ia decizii in mod rapid si creste sperantele.’

Orange-uleste culoarea fericirii. Rezoneaza cu dorinta de a aduce visele intr-o forma reala. Cand exista un blocaj creativ, aceasta culoare ajuta ca proiectele sa fie aduse la lumina. Folosirea ei contribuie si la eliberarea toxinelor blocate in colon si la sporirea sentimentelor de bucurie si placere. Aceasta culoare este foarte benefica atunci cand nu vrem, nu putem sau nu stim sa eliberam emotiile negative sau traumele. Totodata, aceasta culoare are un efect stimulator emotiv, da senzatie de apropiere. Este o culoare sociabila, mai activa decat galbenul, care lasa impresia de optimism, veselie, insa pe suprafete intinse poate fi iritant.”

Blue: „este o culoare linistitoare, culoarea intelectualului, dar si simbolul unei iubiri ascunse. Albastrul ajuta la fluidizarea energiei si a emotiilor in organism, fiind un calmant pentru sistemul nervos. Contribuie la o mai buna comunicare verbala si creste capacitatile paranormale (telepatia, clarviziunea, etc.). Aceasta culoare favorizeaza dezvoltarea proceselor de inhibitie si de incetinire a ritmului activitatii, indeamna la calm si reverie, concentrare si liniste interioara, seriozitate si meditatie. Se caracterizeaza prin profunzimea trairilor si sentimentelor si este caracteristica pentru tipul pasiv, senzitiv, perceptiv.”

Violetul ”este culoarea regilor, culoarea pasiunii, romantismului si emotiilor. Semnificatia psihologica este de tristete, melancolie, indiferenta. Are un efect stimulator, nelinistitor si descurajator, dand senzatia de gravitate. Culoarea violet este puternic vindecatoare, echilibreaza si armonizeaza cele doua emisfere ale creierului (ratiunea si intuitia), vindeca lipsa de incredere, induce empatie si abilitatea de a intelege si punctele de vedere ale celorlalti, diminueaza tendintele egoiste si aduce intelepciune spirituala. Purtarea acestei culori ajuta la conectarea cu sinele divin, fiind culoarea legata de paranormal, dar si o culoare a suferintei. De asemenea, sugereaza luxul, bogatia si sofisticarea.”

__

 

Trecând peste culori, ajungem într-un sfârşit la ‘trei trepte’.  Ar fi trecutul, prezentul şi viitorul. Fără trecut, n-aş fi cine sunt în prezent, iar fără viitor, n-aş mai avea parte de surprizele vieţii.

Aşa.

 

Chestii despre mine. Adică, personalitatea mea.

 

Well, mă consider genul de om ciudat. Iar acum aş vrea să-mi definească cineva ciudat, fiindcă eu n-am găsit definiţia corectă. Ceea ce vreau să spun este faptul că sunt visătoare, am momente când pur şi simplu abarez, trec peste limita imaginaţiei oarecum ‘obişnuită’, dacă există măcar. Ce-am observat este că mă schimb repede. Adică pe la începutul lui 2010 acultam muzică şi eram altfel decât acum. Foarte diferită, chiar foarte. Acum ascult metal, death metal, symphonic, nu heavy, muzică clasică şi puţină comercială, deşi ascult şi genul acela. Acum scriu, într-un an am evoluat extrem de mult şi-mi place să citesc.

Oricum, ca am deviat de la subiect, din nou.

Ador să cred că pot face tot ce vreau. Sunt ambiţioasă, de fapt, rar. Nu tot timpul, depinde de lucrul pe care-l vreau. Uneori devin narcisistă şi alteori sunt indiferentă, rece, nesimţită, în câteva cuvinte, prefer să fiu singură decât cu cineva lângă mine.

Cu greu, încep să am încredere în mine. Ştiţi, eu una deja am găsit explicaţia perfectă pentru comportamentul ce-l am.

Mă îndrept spre adolescenţă. Adică sunt sigură că nu sunt singura care face aşa. De fapt, mă gândesc şi ştiu cu siguranţă că fiecare adolescent are temperament schimbător. Sau poate greşesc, cine ştie.

Mă consider inteligentă. Mă consider realistă şi totuşi, visătoare. Sunt deschisă cu toată lumea şi zâmbesc larg de fiecare dată. Sunt cam directă uneori şi poate prea sinceră. Naivă rău, mă încred în foarte multe personae şi da, sunt conştientă că nu-i bine ce fac, dar asta sunt eu. Cineva cu multe pete colorate. Nu sunt genul de fată ştearsă. Adică, am o ‘nuanţă’ a mea. Sunt genială, totuşi orgolioasă. Mereu îmi voi ţine sus şi tare părerea, chiar dacă nu va fi bine. În acelaşi timp, sunt şi egoistă. Ştiţi, Oscar Wilde a spus că oamenii lipsiţi de egoism nu au personalitate. Acum mă simt tare mândră. Asta explică de ce am o personalitate aşa puternică.

Chiar dacă nu pare uneori, sunt timidă. Da, roşesc aşa des în obraji şi n-am tot timpul tupeu să mă cert. Prefer să tac şi să las persoanele ce s-au luat cu mine la ceartă să vorbească.

Plâng. Da, da, plâng! Când mă enervez foarte rău, încep să plâng. Când îmi pare rău, plâng. Când greşesc şi alţii râd, plâng. Când sunt foarte fericită, plâng. Se numeşte hiper-sensibilitate sau ceva de genul, nu-i aşa?

Sunt o fire amuzantă. Râd mult şi fac persoanele din jurul meu să râdă. Prefer să-i văd pe alţii că se simt bine lângă mine. Sunt optimistă, îmi place să cred că fiecare lucru are un sfârşit bun şi drăguţ, deşi ştiu ca realitatea n-are întotdeauna un happy-ending.

Îmi pasă de n persoane, n animale şi să nu mă întrebaţi de ce. Dacă aş putea, aş ajuta pe toată lumea cu probleme, aş salva animalele şi aş opri războaiele. Nu pot, ok, ştiu. Dar nu-mi pasă. E frumos să crezi că lumea, o dată şi-o dată, va fi mai bună. :]

 

Cum arăt ?

 

Să vedem.

Am un 1, 60, poate cu un centimentru sau doi mai mult. Ştiu să mă menţin foarte bine, dar nu ştiu câte kilograme am. Cert este că în viziunea mea arăt mai bine ca alţii şi totuşi, există unele persoane care arată mai bine ca mine.

Am ochii căprui închişi – superbi, adică – cu gene dese şi întunecate. Ah, şi buze pline. Recunoaşte-ţi că sunt frumoasă. :] Ştiu că sunt, nu trebuie să mă lăudaţi.

 

Întrebăări:

 

1.      Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, ce-ai schimba?

Aş avea picioarele mai mici. Dar nu sunt aşa o problemă, deci cred că-mi place aşa cum sunt. So, n-aş schimba nimic.

2.      Dacă ai avea puterea să schimbi ceva în lume, ce-ai schimba?

Le-aş deschide oamenilor ochii, aş opri războaiele ce nu ajută la nimic şi poate aş încerca să ajut speciile pe cale de dispariţie.

3.      Dacă ai putea să te duci undeva în lume, unde te-ai duce?

În Londra. Îmi place la nebunie oraşul, engleza lor pură şi tot ce ţine de Marea Britanie.

4.      Dacă cineva ţi-ar da o sumă imensă de bani, ce-ai cumpăra cu ea?

Pff, greu. Aş cumpăra o casă pe plajă. E plăcut să te trezeşti dimineaţa şi să auzi valurile ibzindu-se uşor de mal sau pescăruşii pe la fereastră. Hăhă.

5.      Dacă ai putea să întâlneşti pe cineva din trecut, pe cine-ai întâlni?

Hm, voi pune trei persoane, căci nu mă pot hotărâ între ele.

a.      Hitler, sunt curioasă să-i aud gândurile.

b.      Oscar Wilde – pe omul acesta îl admir! Sincer cu toţi, fără să-i pese de alţii.

c.      Ghandi – un om extrem de înţelept.

 

Bun. Dacă voi aveţi vreo întrebare, doar lăsa-ţi comentariu şi-am sa vă răspund. Sper că mica mea descriere a fost bună. :]

 

XoXo, Miru aka Mad Hatter.

 

 

 

 

 

                                                                                                                                               




0 gânduri de-ale voastre.:

A toi pour toujours

You're the kind of girl people read books about

Look for the girl with the broken smile

Ask her if she wants to stay a while

DON'T WORRY

BE HAPPY